Primăria Ciuruleasa din Apuseni aproape de insolvenţă. Instituţia are datorii de 2,8 milioane de lei la o firmă din Cluj

Primăria Ciuruleasa din Apuseni aproape de insolvenţă. Instituţia are datorii de 2,8 milioane de lei la o firmă din Cluj

Modernizarea drumului poate aduce Primăria Ciuruleasa în insolvenţă

Primăria comunei Ciuruleasa din Alba se află într-o situţie financiară echivalentă cu falimentul. Instituţia datorează 2,8 milioane de lei unei firme private ca urmare a unei hotărâri definitive în justiţie. Societatea a modernizat un drum din comună, care trebuia finanţat din fonduri europene, dar nu şi-a mai primit banii ca urmare a unei anchete penale urmată de condamnarea fostului primar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria comunei Ciuruleasa a primit la sfârşitul lunii aprilie o somaţie oficială din partea firmei Ben & Ben Serv SRL Cluj Napoca, care se află în procedură de insolvenţă. Lichidatorul judiciar solicită instituţiei să plătească în termen de 15 zile suma de 2,8 milioane de lei, ca urmare a unei sentinţe definitive în justiţie. Suma reprezintă datoria administraţiei locale ca urmare a derulării lucrărilor de modernizare a drumului comunal 156 Ciuruleasa – Bodreşti, care trebuia finanţată din fonduri europene prin programul Sapard. Banii europeni nu au mai fost acordaţi după ce autorităţile au constatat mai multe fapte penale săvârşite de fostul primar Ioan Mihalachi şi de doi angajaţi ai societăţii din Cluj. 
 
În final, fostul primar Ioan Mihalachi a fost condamnat, în anul 2011, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. Aceeaşi pedeapsă a fost aplicată de judecători şi pentru doi angajaţi ai societăţii „Ben & Ben Serv“ SRL Cluj-Napoca – Ovidiu Marius Rusu şi Laura Spătaru, dar şi administratorului SC „Alpro Consult“ SRL Cluj-Napoca, Adrian Lengher. Cei patru au fost trimişi în judecată în august 2007 de procurorii DNA Alba Iulia pentru infracţiuni de corupţie. Mihalachi a fost acuzat de fals şi tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene. Ceilalţi trei au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fraudă din fonduri europene.
 
În derularea investiţiei au fost implicate cele două societăţi comerciale din Cluj-Napoca. Ben & Ben Serv SRL, patronată de omul de afaceri Ioan Bene, a realizat modernizarea drumului, iar Alpro Consult a oferit serviciile de consultanţă. „Inculpatul Mihalachi Ioan a încercat obţinerea decontării sumei de 621.012 lei, reprezentând prima tranşă de bani din contract, folosindu-se de un număr de 72 de înscrisuri întocmite în fals de inculpaţii Rusu Ovidiu Marius, Spătaru Laura Mirela şi Lengher Adrian“, a declarat procurorul DNA care a susţinut cauza în instanţa de judecată. Şi-a susţinut nevinovăţia Ioan Mihalachi şi-a susţinut permanent nevinovăţia. A declarat în faţa judecătorilor că a semnat documentele care i-au fost oferite pentru a deconta lucrările realizate până la momentul respectiv. Lucrările de modernizare a drumului respectiv au fost finalizate cu întârziere de un an. Pentru că proiectul a fost suspectat de corupţie, Agenţia Sapard, transformată ulterior în Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), a refuzat să mai efectueze plăţile deşi drumul a fost modernizat pe cheltuiala firmei din Cluj. 
 
Actualul primar Radu Tuhuţ a solicitat sprijinul Guvernului, în condiţiile în care bugetul administraţiei locale nu permite plata unei asemenea sume de bani. Primarul a înaintat memorii la câteva instituţii guvernamentale din Bucureşti şi a solicitat alocarea sumei de bani pentru a putea plăti firmei din Cluj. În caz contrar, cel mai probabil conturile Primăriei Ciuruleasa vor fi blocate, iar instituţia nu va avea altă soluţie decât să solicite insolvenţa.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările