Preşedintele asociaţiei crescătorilor de animale din Cîmpeni, condamnat la 4 ani cu executare pentru delapidare şi fals

Preşedintele asociaţiei crescătorilor de animale din Cîmpeni, condamnat la 4 ani cu executare pentru delapidare şi fals

Aurel Stan, preşedintele asociaţiei este judecat pentru infracţiuni economice

Judecătoria Sebeş l-a condamnat la pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare pe preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Cîmpeni, Aurel Stan. Contabila asociaţiei a primit 1 an şi 6 luni cu suspendare. Instanţa a mai dispus confiscarea de la cei doi a sumei de circa 185.000 de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia Judecătoriei Sebeş a fost pronunţată luni, 28 aprilie 2014. Dosarul a fost strămutat de la Judecătoria Cîmpeni la instanţa din Sebeş după ce toţi judecătorii primei instanţe s-au abţinut şi nu a mai avut cine judeca dosarul. Aurel Stan a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru delapidare în formă continuată (infracţiune schimbată din delapidare cu consecinţe deosebit de grave), 1 an de închisoare pentru uz de fals în formă continuată şi tot 1 an de închisoare pentru fals în înscrisuri în formă continuată. Instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de detenţie.
 
Contabila Asociaţiei Crescătorilor de Taurine, Viorica Sicoe, a primit 1 an şi 6 luni de închisoare pentru complicitate la delapidare în formă continuată şi 1 an de închisoare pentru uz de fals. Şi în cazul acesteia, judecătorul a dispus executarea pedepsei mai mari, pa care a suspendat-o condiţionat pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Pentru că asociaţia nu s-a constituit parte civilă, instanţa a decis confiscarea de la cei doi inculpaţi a sumei de 185.442 lei. De asemenea, au fost anulate un număr de 46 de chitanţe şi facturi false emise de asociaţie în perioada 2009 – 2011. Decizia Judecătoriei Sebeş poate fi contestată cu apel la instanţa superioară în grad. Cei doi au fost trimişi în judecată în februarie 2013. 
 
În rechizitoriul întocmit, procurorul a reţinut următoarea stare de fapt: ”Inculpatul Stan Aurel, în calitate de Preşedinte al ACT «Arieşul Cîmpeni» şi Director General, în perioada 2008-2011, şi-a însuşit, în interesul său şi pentru altul, suma de 265.871 lei, creând o pagubă materială care a avut consecinţe deosebit de grave, a falsificat, în mai multe rânduri, înscrisuri sub semnătură privată, în vederea producerii de consecinţe juridice şi a folosit, în mai multe rânduri, înscrisuri sub semnătură privată, cunoscând că acestea sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice. Inculpata Sicoie Laura Viorica, în intervalul 2008-2011, l-a sprijinit, pe inculpatul Stan Aurel să-şi însuşească, în interesul său şi pentru altul, suma de 265.871 lei, creând o pagubă materială care a avut consecinţe deosebit de grave şi a folosit, în mai multe rânduri, înscrisuri sub semnătură privată, cunoscând că acestea sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice”. Aurel Stan şi Viorica Sicoe au stat în arest preventiv timp de cinci zile în aprilie 2012. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: