Povestea ultimului condamnat la moarte al lui Ceauşescu, salvat de Revoluţie: nota trimisă americanilor de Mircea Răceanu, care i-a scos din minţi pe comunişti
0Mircea Răceanu, fost diplomat român în perioada comunistă, a fost ultimul condamnat la moarte al regimului Ceauşescu. El a fost arestat din motive politice, în ianuarie 1989, fiind acuzat că a spionat pentru Statele Unite. Răceanu este fiul vitreg al lui Grigore Răceanu, membru marcant al Partidului Comunist în perioada stalinistă, de asemenea, Mircea Răceanu este unul dintre semnatarii „Scrisorii celor şase” în martie 1989.
Mircea Răceanu (născut în anul 1935) a fost arestat la 31 ianuarie 1989, pe stradă, în timp ce mergea la reşedinţa ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, unde urma să vizioneze filmul ”Spărgătorul de nuci”, ecranizare după baletul cu acelaşi nume. La momentul respectiv, diplomatul conducea Direcţia ”America” din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În responsabilitatea acestuia intra urmărirea relaţiilor României cu SUA, Canada şi ţările Americii Centrale şi de Sud. Asupra lui au fost găsite documente pe care intenţiona să le predea americanilor.
Prin Hotărârea judecătorească numărul 39 de la 20 iulie 1989, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, diplomatul a fost condamnat la moarte şi la confiscarea totală a averii personale pentru tră¬dare prin transmitere de secrete, prevăzută de articolul 157 din Codul Penal. Instanţa a afirmat că inculpatul deţinea funcţia de consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind recrutat de serviciul american de spionaj (CIA), căruia i-ar fi transmis informaţii şi documente secrete de natură a periclita securitatea statului şi relaţiile României cu ţările socialiste în perioada 1974-1989. Recursul său a fost respins de Tribunalul Suprem. Aceasta a fost ultima pedeapsă capitală pronunţată în perioada comunistă. Trei luni mai târziu şi cu doar trei luni înainte de Revoluţie, Nicolae Ceauşescu i-a comutat pedeapsa la 20 de ani închisoare.
Arestarea, mediatizată după două luni
Cazul Răceanu a fost mediatizat de puterea comunistă la mai bine de două luni de la arestarea diplomatului. În ziarul „Scânteia” din 14 martie 1989, la numai trei zile de la valurile făcute în Occident de ”Scrisoarea celor şase”, Mircea Răceanu era acuzat că „s-a pus în slujba unei puteri străine”. Anunţul referitor la arestare a fost făcut de agenţia oficială de presă Agerpres. „Scrisoarea celor şase” a fost un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt Gheorghe Apostol şi semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist Român: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea a fost publicată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11 martie 1989 şi critica politica urmată de regimul lui Nicolae Ceauşescu. Semnatarii scrisorii au fost arestaţi, interogaţi şi puşi în stare de arest la domiciliu.
Mircea Răceanu a fost singurul spion judecat în ţară, pentru care s-a pronunţat condamnarea la moarte, în ultimii 15 ani ai dictaturii comuniste. ”l-a trădat personal”. În declaraţiile făcute după eliberarea din închisoare, Răceanu a spus că a fost un adversar al regimului comunist şi că a apelat la metoda ”subminării din interior”, pentru a lupta împotriva acestuia. ”Când am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceva pentru a mă confruntă cu sistemul, am luat hotărirea să folosesc poziţia şi posibilităţile pe care le aveam pentru a acţiona în direcţia subminării regimului totalitar. N-am intenţionat niciodată să plec din ţară, deoarece am fost întodeauna de părere că, dacă cineva nu este de acord cu sistemul şi este decis să facă ceva împotriva acestuia, atunci trebuie să acţioneze din interior pentru subminarea regimului de dictatură, fiecare folosind în acest scop mijloacele şi căile avute la dispoziţie.
În situaţia în care mă aflăm, o asociere cu o putere occidentală, în cazul meu Statele Unite, angajată direct în lupta împotriva «imperiului răului», cum a definit fostul preşedinte Ronald Reagan sistemul comunist, era soluţia cea mai bună pentru mine. Întotdeauna am susţinut că Ceauşescu n-a fost altceva decât un produs al sistemului şi, în consecintă, cu sau fără el, sistemul trebuia inlăturat. Cei care m-au anchetat la Rahova m-au bombardat cu întrebări – de multe ori însoţite de ameninţări cu pedeapsa capitală – în legatură cu modul cum a început colaborarea mea cu partea americană. Nu le-am spus adevărul! Le-am relatat însă un scenariu, «de film», când şi cum s-a produs recrutarea mea.
Este interesant de remarcat faptul că relatarea mea cu situaţii şi personaje fictive a fost acceptată de anchetă, de procurorul militar şi de Tribunalul militar care, în iulie 1989, m-a condamnat la pedeapsa capitală. Chiar şi Silviu Brucan a invocat-o ca dovadă a colaborării mele cu partea americană când, în mai 1990, a acţionat pentru scoaterea mea din ţară. Asocierea mea cu partea americană n-a vizat probleme privind securitatea naţională sau de natură militară şi economică. Am colaborat cu partea americană în subminarea regimului totalitar din România. De altfel, însuşi Ceauşescu a recunoscut, în discuţia pe care a avut-o, în luna martie 1989, cu rabinul Arthur Schneier, preşedintele Fundaţiei «Apelul pentru Constiintă» că «nu divulgasem secrete adevărate», dar că l-am «trădat persona”, a afirmat Mircea Răceanu într-un interviu acordat în anul 2000 revistei Plai cu boi.
Ce conţinea nota destinată americanilor
Diplomatul a povestit coşmarul prin care a trecut în cartea pe care a scris-o şi pe care a numit-o ”Infern 89. Povestea unui condamnat la moarte”, apărută în 2000. Răceanu a descris şi documentul pe care îl avea asupra
sa la momentul arestării. ”Era vorba despre o notă referitoare la rezultatele întâlnirii din 17-18 ianuarie a unei grupe de experţi a reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia, pe spatele căreia am scris de mână o serie de informaţii şi aprecieri cu privire la situaţia internă din ţară. Descriind amploarea şi rolul nefast al cultului personalităţii, subliniam, printre altele, că în ultima perioadă nu numai că se intensificaseră acţiunile împotriva dictaturii, dar, lucru esenţial, aceste acţiuni începuseră să depăşească forma unor proteste individuale. Era vorba, precizam eu, de acţiuni de grup, ceea ce nu era caracteristic pentru societatea românească în perioada lui Ceauşescu. Informaţia se referea la grupul de ziarişti de la România Liberă, condus de Petre Mihai Băcanu, din care făceau parte ziarişti şi tipografi, că întreprinderea poligrafică Casa Scânteii se afla «în stare de alertă» sub controlul Securităţii. Ştiam aceste informaţii de la cumnatul meu, a cărui soră deţinea o funcţie de răspundere la combinatul poligrafic respectiv. De asemenea, informam despre opoziţia Elenei Ceauşescu faţă de schimburile cultural-ştiinţifice cu SUA, posibila schimbare din funcţia de prim-ministru a lui Constantin Dăscălescu şi altele. Recitind materialul, m-am gândit să includ şi preocupările grupului din care făcea parte şi tata. Nu am făcut-o însă, pentru că am preferat să aştept rezultatul întâlnirii lui cu Gheorghe Apostol care trebuia să aibă loc în acea dimineaţă. Am încheiat materialul cu cuvintele: «Timpurile nu sunt uşoare, dar nu ne speriem!»”, a scris Răceanu în carte despre nota pe care o avea la el la momentul arestării.
Pedeapsa anulată în 2000, diplomatul decorat în 2002
Cazul diplomatului a fost urmărit şi de presa occidentală, în special cea americană, care a descris cu amănunte ceea ce s-a întâmplat cu Mircea Răceanu şi a solicitat, după Revoluţie, în mai multe rânduri anularea sentinţei pronunţate de justiţia regimului comunist. Mircea Răceanu a fost eliberat din închisoare în 23 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei. A plecat în SUA, s-a stabilit în Washington şi a devenit cetăţean amercian în 1992. În anul 1993, justiţia românească a anunţat că sentinţa de condamnare a diplomatului era încă ”valabilă” şi că acesta a fost eliberat ilegal din închisoare. Şase ani mai târziu, în 1999, un grup de intelectuali români au solicitat oficial anularea sentinţei pe motiv că Răceanu a fost un ”luptător anti-comunist”, dar sentinţa a rămas în vigoare şi de această dată. Totuşi, în anul 2000, Curtea Supremă de Justiţie a decis anularea sentinţei şi absolvirea lui Mircea Răceanu de toate acuzaţiile. Acesta a fost decorat în 2002 de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional pentru Merit pentru ”ajutorul oferit României pentru democraţie”.
Extras din Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 13 martie 1989, în care Nicolae Ceauşescu a informat conducerea partidului despre cazul „trădării“ lui Mircea Răceanu, apărut în revista Sfera Politicii:
Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, organele noastre de Securitate, cu Procuratura, au reuşit să descopere o agentură străină. Spun, „au reuşit”, pentru că la noi se crease impresia că suntem lăsaţi în pace şi că putem să dormim liniştiţi. Mai bine zis, pot să spun că am fost „gură cască”, cum se spune în limba română. Este vorba de un măgar, ca să-i spun aşa, care lucra în Ministerul Afacerilor Externe şi conducea un sector în legătură cu ţările occidentale. Este vorba de unul, Răceanu. El a fost prins în flagrant delict şi pe urmă a recunoscut. A fost prins cu documente asupra lui, în momentul când voia să le predea. El a recunoscut că lucra aşa din 1974.
Tov. Elena Ceauşescu: Din 1972.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu. A devenit agent al acestui serviciu din 1974. Este vorba de Statele Unite ale Americii. A recunoscut că a folosit toate relaţiile lui şi in-fluenţele pe care le avea şi că strângea tot felul de informaţii şi documente din toa-te domeniile, dar îndeosebi din domeniul activităţii Ministerului Afacerilor Externe. Noi avem Legea privind păstrarea secretului de partid şi de stat dar s-a cam renunţat la respectarea şi la controlul respectării ei. Situaţia aceasta nu este numai la Ministerul de Externe. În lege se prevăd lucruri clare, între care şi faptul că ni-meni nu poate să cunoască decât documentele cu care lucrează şi că trebuie să le ţină închise. Acesta, încălcând legea, a profitat de relaţiile pe care le avea şi de prietenii şi a adunat diferite informaţii de la unii şi de la alţii.A mai profitat de unele pălăvrăgeli, de faptul că unii vor să arate cât de atotştiutori sunt şi vorbesc vrute şi nevrute, la un pahar de vin sau înalte împrejurări, unde spun tot ce ştiu. Este, aşa cum spunea Eminescu, că „unii au universul în degetul lor mic“.
Din toate acestea trebuie să tragem nişte concluzii, şi să luăm măsuri de a pune ordine, ca fiecare să cunoască tot ce trebuie în legătură cu păstrarea secretului de stat şi de serviciu.Acest Răceanu este de mai mult timp arestat, dar el se află încă sub anchetă. Am stabilit ca mâine, Procuratura şi organele noastre de Securitate să dea o informare în presă, ca să fie cunoscut acest lucru. Pe urmă va urma cursul normal al procesului, conform legilor noastre, conform prevederilor legii de trădare şi cu hotărârile pe care le vor lua organele noastre de justiţie.Legat de aceasta aş dori să atrag atenţia şi cred că este bine să vedem şi organele de Interne, şi de fapt toate organele şi toţi oamenii care se ocupă cu controlul acestei legi, că ei trebuie să fie strâns legaţi de Securitate şi aprobaţi de Securitate. Aşa prevede legea şi aşa este, de altfel, în toată lumea.Aţi văzut cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii. Ministrul Apărării a fost verificat de CIA şi de FBI şi până la urmă Congresul nu l-a acceptat pentru că este beţiv, afemeiat şi are legături cu marile concerne militare.Aşa că, în problema cinstei, noi am cam devenit „gură cască” şi am spus „la-să-l, sacrul“. Ne mulţumim că unuia îi atragem doar atenţia, iar el continuă mai departe să facă ce vrea.
Deci va trebuie să tragem nişte concluzii şi în legătură cu mentalitate aceasta, într-adevăr, de mult timp noi nu am avut probleme de această natură, dar asta nu înseamnă că nu s-a desfăşurat activitate de spionaj împotriva ţării noastre. N-am ştiut noi. Dar acesta nu este singurul caz. Unele activităţi din acestea îmbracă di-ferite forme. Cu mult timp înainte am avut un general în armată care se ocupa de aşa ceva. În 1968 a fost altul.Noi am presupus că vom fi lăsaţi în pace.Desigur, trebuie să tragă nişte concluzii şi organele noastre de Securitate, şi să se tragă nişte concluzii în fiecare domeniu. Eu trag concluzia că există şi o atitudine liberalistă, tot de încălcare a legii, în ce priveşte legăturile cu străinii, legături cu ambasadele.Noi avem nişte prevederi foarte clare. Nimeni nu poate sta singur de vorbă cu un străin, adică trebuie să fie două persoane. Pe urmă, nimeni nu poate primi persoane străine fără aprobare. Luaţi reglementările şi citiţile ! Trebuie să vedem şi cadrele şi trebuie să introducem ferm toate măsurile care se impun, în toate do-meniile. Aşa se întâmplă în toată lumea şi nici noi nu putem să facem altfel.
Ziua lui Ceauşescu. Cadourile nomenclaturii din Alba Iulia pentru sărbătoarea dictatorului
Se încarcă comentariile...
