Povestea luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Cum a fentat miliţia şi securitatea timp de 26 de ani
0Unul dintre cei mai cunoscuţi luptători anticomunişti români, Ion Gavrilă Ogoranu, a primit joi, 21 mai 2015, un moment special de respect şi apreciere pentru cele câteva decenii din viaţa sa pe care le-a dedicat în totalitate rezistenţei împotriva regimului comunist. La Sala Unirii a avut loc o nouă ediţie a simpozionului ”In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu 1923 – 2006”.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Ogoranu s-a născut la 1 ianuarie 1923 în satul Gură Văii din Ţară Făgăraşului, într-o familie de ţărani vrednici. A fost unicul băiat între 2 surori, Ileana şi Eugenia. În sat li se spunea „ai Ogoranului”. A urmat cursurile prestigiosului Liceu Radu Negru din Făgăraş. Aici se va înrola, cu mai mulţi colegi, în Frăţia de Cruce „Negoiul”, unitate a Mişcării Legionare destinată doar elevilor şi care nu avea activitate politică propriu-zisă.
Ca elev la Liceul Radu Negru din Fagaraṣ, apoi student la facultatea de Agronomie din Cluj, Ion Gavrilă era cunoscut pentru vederile sale naṭionaliste ṣi anticomuniste. În 1948, pentru a scapă de valul arestării foṣtilor legionari, s-a refugiat în munṭii Făgăraṣului unde a constituit un grup înarmat care timp de aproape ṣapte ani avea să fie de temut pentru autorităṭi. Longevitatea grupului s-a datorat unei foarte bune organizări: era foarte mobil, având zone de acṭiune foarte întinse; folosea tactici de gherilă; nu avea cartier general care să-l facă detectabil; avea 25-30 de membri care se adunau ori se risipeau în funcṭie de împrejurări. Printre cei mai activi co-organizatori au fost Ion Mogoṣ ṣi Nicolae Mazilu care activau satele de la poalele munṭilor. În Viṣtea de Jos, judeţul Braşov, Grupul Carpatin a avut un inimos ṣi onest adept, învăṭătorul Olimpiu Borzea care a organizat o
ramificată reṭea de ajutorare în sate. Totuṣi, în 1955 unii dintre oamenii lui Gavrilă au fost prinṣi, uciṣi sau arestaṭi, în ciocniri directe sau prin trădare. În 1957 a avut loc procesul în care au fost condamnăṭi la moarte prin împuṣcare Ion Chiujdea („Profesorul”), Laurian Haṣu („Leu”), Gheorghe Haṣu („Ghiṭa”), Victor Metea („Victor), Nelu Novac („Nelu”), Ion Pop („Fileru”), Olimpiu Borzea (sprijinitor), Nicolae Burlacu (sprijinitor). Ultimilor doi li s-a comutat pedeapsa la muncă silnică pe viaṭă. Ion Gavrilă a scăpat mereu; abia în 1976 a ajuns în mâinile Securităṭii ṣi a fost închis ṣi anchetat câteva luni; apoi eliberat, deoarece condamnarea să se prescrisese. S-a stins din viaṭă în 2006.
Povestea vieţii lui Ion Gavrilă şi a Anei spusă de Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”:
„A fost odată o tânără de 19 ani, în Galtiu, în anul 1940. Ea se numea Ana Mârza şi făcuse şcoala în sat. Atunci a avut loc o primă lovitură dată României: s-au ciuntit graniţele. Fenomenul a fost resimţit foarte dur de întreaga populaţie. România era într-o revoluţie nemaipomenită. Marea Unirea era un „punct astral” al naţiunii române şi după 22 de ani, în 1940, cad graniţele. Din nord au sosit o mulţime de refugiaţi, care s-au adăpostit care pe unde. La Galtiu se adăposteşte o familie, Săbăduş. În această familie Săbăduş, era un băiat de 20 de ani, Petru, în ultimul an de liceu, trebuia să înceapă cursurile în acea toamnă, însă, după Dictatul de la Viena, nu a mai putut, pentru că a fost nevoit să se refugieze. La începutul toamnei, a cunoscut-o pe Ana. Apoi, familia s-a refugiat mai departe, în Făgăraş, şi băiatul s-a înscris la o şcoală din Făgăraş. În ultimul an de liceu l-a întâlnit pe Ion Gavrilă. S-au împrietenit. După un an, Petru Săbăduş a terminat liceul şi s-a dus student la Medicină la Cluj. După încă un an, a reluat relaţia cu Ana şi s-au căsătorit. În 1943 şi 1944 li s-au născut primii doi copii.
Petru Săbăduş participă, ca student, la prima acţiune de rezistenţă anticomunistă în 1946, vestita Grevă de la Cluj, în care a fost implicat şi Ion Gavrilă şi Mitropolitul Valeriu Anania, cu numele de călugăr Bartolomeu. A fost, poate, ultima manifestare semnificativă şi cu oarecare succes împotriva comunismului din acea perioadă, după care regimul, care se întărea pe zi ce trece, nu a mai permis astfel de manifestări. După greva studenţească, Petru Săbăduş este luat în „colimator” şi, ştiind că este urmărit şi în pericol de a fi arestat, încearcă să treacă în Iugoslavia în 1948. Este arestat la graniţă, condamnat şi închis la Gherla. În 1953, ieşind la plimbare în curtea închisorii, vede un om bătut care nu putea să se mişte. Fiind medic, încercă să îl ajute. Medicul închisorii îl vede, îl loveşte cu brutalitate, i se rupe splina, iar după două zile moare în infirmeria închisorii din Gherla. Avea 34 de ani.
Ana rămâne singură în Galtiu cu cei doi copii şi într-o noapte a anului 1955 îi bate cineva la uşă. Era Ion Gavrilă, care între timp, ameninţat de arestare în 1948, refuză să se supună şi ridică un punct esenţial al demnităţii prin organizarea Grupului Carpatin Făgărăşan, prin care un număr de sub 20 de tineri se constituie într-un grup de rezistenţă, având susţinerea a câteva sute de familii din zona Făgăraşului. Acest grup de rezistenţă a stat în munţii Făgăraş timp de 8 ani. Imens pentru acea perioadă de represiune extraordinară din anii comunismului în care 20 de oameni din care au rămas 11 să nu poată fi prinşi deşi erau trimise batalioane de securitate să scotocească fiecare milimetru de teren din sate şi din munţi. În 1955, grupul nu reuşeşte să se mai reunească şi Gavrilă încearcă să găsească o soluţie personală, ieşind spre Cluj pentru a găsi o variantă de a părăsi ţara. Ştia că era condamnat de două ori la moarte şi că nu mai avea scăpare. Ana Săbăduş îl adăposteşte, în speranţa că va găsi în timp un contact pentru a putea pleca. Spre toamnă, află că ceilalţi camarazi au fost arestaţi prin trădare. Li s-a întins o cursă care în acele condiţii, le-a fost fatală. Perspectiva de a ieşi spre Grecia pe care le-au oferit-o nişte agenţi ai Securităţii i-a făcut să fie prinşi, apoi condamnaţi şi executaţi în anul 1957.
Acea femeie, văduvă cu doi copii, cu o brumă de pământ în Galtiu, se angajează să găzduiască un condamnat la moarte, ştiind că acest lucru ar putea să atragă cele mai grave represalii pentru ea şi pentru copiii ei. Pământul i-a fost luat la colectivizare. Timp de 21 de ani, între 1955 şi 1976, dă de mâncare unui om care stătea ascuns zi, noapte, despre care trebuia să nu ştie nimeni, pe care îl numea Calu pentru ca şi copiii să nu scape cumva o vorbă despre un om ci despre „un cal”. Zi de zi, noapte de noapte, cu frică, îl găzduieşte pe acest om, la Galtiu. În acest timp se mai întâmplă un eveniment grav. Casa în care locuiau este naţionalizată, ei sunt evacuaţi şi mutaţi într-o moară părăsită, pe care trebuie să o reamenajeze, în care trebuie să găsească alte soluţii de ascundere a lui Ion Gavrilă. O existenţă extrem de precară, ameninţată de lipsuri mari, de perspectiva represiunii. Am cunoscut-o pe Ana Gavrilă şi mi s-a părut mai extraordinară decât Ion Gavrilă. Totul a plecat de la credinţa ei adâncă că Dumnezeu, atunci când l-a luat pe primul ei bărbat, i-a trimis un alt bărbat în loc, lângă care să fie, cu care să se poată înţelege. La două luni după ce a murit Ion Gavrilă, a murit şi Ana, pentru că nu mai avea rost în această lume”.
Şapte volume de memorii, „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”
După Revoluţie, Ion Gavrilă Ogoranu a început să îşi scrie memoriile, pe care le-a concentrat în şapte volume, intitulate „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, în care povesteşte, cu maximă generozitate pentru detalii, cum s-au petrecut lucrurile pentru el, „fraţii săi de cruce” şi alţi participanţi, în lupta anticomunistă.
Istoricul Liviu Pleşa povesteşte episodul arestării prin trădare a lui Ion Gavrilă Ogoranu, la Cluj-Napoca. „Securitatea s-a infiltrat printre potenţialii săi colegi, care puteau să îl ajute. În perioada 1973-1975, Securitatea îi racolează pe foarte mulţi dintre foştii săi colegi, foştii săi prieteni. De aici a venit şi arestarea sa. Au reuşit să îl recruteze pe un inginer, la care au apelat să îl ajute, să îşi realizeze situaţia. Prin acel informator au reuşit să îl atragă, să îi ofere iluzia reabilitării grupului. După 25 de ani de la condamnarea la moarte, aceasta se prescripsese şi nu mai era în vigoare. Astfel, când a fost arestat, nu au avut ce să îi facă din punct de vedere legal. A fost anchetat câteva luni, iar după aceea el şi-a reluat activitatea. A lucrat ca agronom în Sibiu. După ’90 a rămas acelaşi luptător şi m-a impresionat prin forţa pe care a avut-o, la 80 de ani, să scrie toate acele volume şi să vorbească şi despre alţi rezistenţi anticomunişti”.
Citiţi şi:
VIDEO DOCUMENT ”Ţara Moţilor”, cel mai bun documentar la Festivalul de film de la Veneţia în 1939
Se încarcă comentariile...
