Povestea cardinalului Lucian Mureşan. De la „Drumuri şi Poduri“, la curtea Papei Benedict

Povestea cardinalului Lucian Mureşan. De la „Drumuri şi Poduri“, la curtea Papei Benedict

Arhiepiscopul Major Lucian Mureşan este al treilea cardinal român

Noaptea era preot, iar ziua lucra la şosele. Aceasta era, în timpul comunismului, viaţa mitropolitului Lucian Mureşan (80 de ani), care va deveni în februarie, al treilea cardinal român al Bisericii Catolice. 

Ştiri pe aceeaşi temă

Papa Benedict al XVI-lea a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute, la Vatican, lista celor 22 de cardinali pe care îi va crea în cadrul Consistoriului din 18 februarie 2012. Printre aceştia se va număra şi Lucian Mureşan (80 de ani), Arhiepiscop Major al Arhidiecezei Majore de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Prelatul locuieşte la Blaj şi slujeşte în catedrala „Sfânta Treime“ din localitate.

„Un dar pentru Biserica Catolică“

Lucian Mureşan este al treilea cardinal român, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea. „Am decis să ridic la demnitatea de cardinal un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici”, a spus Papa Benedict al XVI-lea despre Mitropolitul Lucian Mureşan atunci când a citit lista celor 22 de noi cardinali. Decizia conducătorului Bisericii Catolice a fost primită cu bucurie în rândul prelaţilor şi credincioşilor din România.

„Ne bucură această numire, care este un dar pentru Biserica Catolică din România şi un semn de întărire în credinţă pentru fiii ei”, a declarat Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi Vicepreşedinte al Conferinţei Episcopilor din România. „Prin această decizie se recunoaşte jertfa şi meritele Sfintei Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”, a afirmat Zaharie Farcaş, preot greco-catolic în judeţul Mureş.

Prigonit de Securitate din tinereţe

Lucian Mureşan s-a născut în urmă cu 80 de ani în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare. A fost al zecelea din cei 12 copii ai familiei Mureşan. „Din pruncie am simţit puternica chemare spre slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor, în preoţie. Anii mei de liceu au coincis cu tulburătorii ani ai planurilor de suprimare a Bisericii Greco-Catolice. Pentru că nu m-am îndoit niciodată, nici măcar o clipă, de tot ceea ce Biserica Catolică crede şi învaţă, în 1948 şi îndată după, am trăit trista sfâşiere interioară, constatând cu mintea şi inima unui licean că şansele spre a deveni preot se închid. Şi totuşi, Cineva mă susţinea în această neastâmpărată dorinţă“, afirmă Lucian Mureşan într-un interviu publicat în revista „Actualitatea Creştină“. A simţit opresiunea securităţii comuniste încă din perioada satisfacerii stagiului miliar. Fiind considerat indezirabil, a fost transferat de la aviaţie la detaşamentul de muncă de la Bicaz, la construcţia primei hidrocentrale din ţară.

Lucian Mureşan (al doilea din dreapta) în timpul unei slujbe în clandestinitate

În anul 1955 a fost primit de Episcopul Márton Áron, alături de alţi patru tineri greco-catolici, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. A fost exmatriculat prin ordin al Departamenului Cultelor în anul al IV-lea de studii fără nicio explicaţie, dar şi-a continuat studiile în clandestinitate şi a reuşit să susţină şi examenul de licenţă. Timp de un an a încercat să se angajeze la intreprinderile miniere şi pe şantierele de construcţii, fiind respins pe motiv că a fost teolog catolic.

A lucrat la „Drumuri şi Poduri“

A reuşit să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde a lucrat aproape 10 ani. Începând să fie persecutat şi aici, s-a transferat la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde a lucrat 20 de ani, până la pensionare, în iunie 1990.

Arhiepiscopul Lucian Mureşan era văzut ca un om săritor şi devotat de foştii săi colegi. El a lucrat la Drumuri şi poduri ca tehnician normator, având sarcina de a împărţi atribuţiile muncitorilor pe teren. „Era un om de milioane. Un coleg desăvârşit şi un profesionist în tot sensul cuvântului. Am fost colegi vreo 12 ani, perioadă în care nimeni nu poate să spună că are ceva să-i reproşeze. Dânsul era technician normator în cadrul departamentului de Resurse Umane. Nu de puţine ori lumea îi cerea sfaturi în diferite probleme dar nu refuza pe nimeni. Se vedea pe el că este un om al bisericii“, a spus Valentin Victor Marina, fost director al instituţiei.

Chiar dacă Arhiepiscopul Lucian Mureşan reprezenta un cult religios interzis, acest lucru nu i-a împiedicat în niciun fel activiatea profesională. „Cu toţii ştiam ce face şi cine este, însă asta nu conta. Tot timpul am fost de părere că fiecare om are dreptul la opinia şi religia sa. Atâta vreme cât avea grijă să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu pentru noi nu conta altceva. Ştiam că face parte din religia greco-catolică şi că mergea la întâlniri secrete, dar asta făcea parte din viaţa sa personală şi nu de munca sa de zi cu zi“, a adăugat Marina.

Nici părinţii nu ştiau că e preot

„Nu mi-am pierdut speranţa, mai ales că la plecarea mea din Seminar, Episcopul mi-a spus: «Dacă Dumnezeu vrea să fii preot, vei fi!» Puţin derutat, dar nu deznădăjduit, după ce am avut diferite locuri de muncă, fie într-o carieră de piatră, fie la Direcţia de Drumuri şi Poduri Maramureş, suprema bucurie am avut-o la 19 decembrie 1964, când, prin punerea mâinilor Episcopului Ioan Dragomir, am fost consacrat preot“, a spus Arhiepiscopul. Consacrarea ca peot a fost ţinută secret chiar şi faţă de părinţii săi. A început atunci o activitate bogată în clandestinitate destinată în special tinerilor şi în special celor care doreau să fie preoţi. Noaptea celebra Liturghia sau spovedea prin sate din Maramureş, de multe ori până la epuizare, iar ziua mergea la muncă.

La exerciţii spirituale în clandestinitate, în Arad

Ascensiunea în cariera teologică a venit de la sine şi a culminat în anul 1990, când a fost consacrat Episcop la Maramureşului. În 1994 a fost numit de către Papa Ioan Paul al II-lea Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. În 2005 a fost ridicat de Papa Benedict al XVI-lea la demnitatea de Arhiepiscop Major.

„Ei, securiştii, au crezut că-l vor reduce la tăcere“


La împlinirea vârstei de 80 de ani a fost publicată la Baia Mare o carte care cuprinde biografia noului Cardinal, precum şi câteva mesaje transmise de înalţi prelaţi şi credincioşi greco-catolici. Virgil Bercea, episcop de Oradea, a arătat: „Ei, securiştii, au crezut că-l vor reduce la tăcere prin intimidări şi spaime dar nu au reuşit pentru că «moroşanul – Părintele Lucian» era de o dârzenie blândă care nu poate fi clintită de nici o vicisitudine şi avea speranţa zidită pe stânca credinţei părinţilor şi pe iubirea martirică a preoţilor şi episcopilor greco-catolici morţi prin puşcăriile comuniste şi pe la canal.“

Profesorul universitat dr. Nicolae Felecan, de la Univeristatea de Nord, Baia Mare a spus: „Excelenţa Sa face parte din generaţia care, după martiriul Marilor Episcopi ai neamului, a avut menirea să ţină trează, în clandestinitate, conştiinţa apartenenţei noastre la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi mai apoi, în legalitate, să reorganizeze această Biserică şi să-i facă cunoscute valorile şi menirea în spaţiul românesc“.

Viaţa în clandestinitate

Unul dintre colaboratorii apropiaţi ai PF Lucian Mureşan a fost preotul Simion Mesaroş din Maramureş. Aceste povesteşte cum decurgeau întâlnirile din perioada de clandestinitate: „Perioada de după eliberarea din armată a lui Lucian şi până în toamna anului 1955, când a plecat la Teologie la Alba Iulia, o retrăiesc amintindu-mi în principal participarea la toate liturghiile şi devoţiunile de la Capela Romano-Catolică Ferneziu – Lunci. Acolo, un grup numeros (15-20 de tineri), toţi greco-catolici, între care Lucian era cel mai mare, iar eu printre cei mai mici, gravitam în jurul preotului romano-catolic Toma Gheorghe. (…) În cercul din care făceam parte, Lucian ocupa mereu poziţia centrală. Pentru ca taina să fie bine ascunsă, în conversaţiile particulare, cât şi în cele publice, nu puteam să mă adresez decât la persoana a doua. Acasă, cu fratele meu Alexandru, participam zilnic la Sfânta Liturghie celebrată de el cu uşa încuiată, în camera noastră. Vreme destul de îndelungată, nici părinţii n-au aflat taina. Noi ne întâlneam cel puţin duminica, dar şi în zilele de peste săptămână, uneori.“

Slujbe pentru 15 persoane

Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcop al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, este unul din apropiaţii cardinalului Lucian Mureşan. S-au întâlnit în anii 1980,când Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu era încă inginer şi nu făcea parte din clerul bisercii. „M-a uimit întotdeauna blândeţea Eminenţei Sale, cardinalul Lucian Mureşan. Avea întodeauna o vorbă bună pentru fiecare“, îşi aminteşte Crihălmeanu. Oamenii se rugau în perioada comunistă în casele preoţilor, dar celebrările liturgice erau restrânse şi se rezumau la câteva persoane care erau de mare încredere.

Lucian Mureşan (primul din dreapta), alături de Virgil Florian şi Pantelimon Aştilean în decembrie 1958 în timpul studenţiei

„L-am întâlnit prima oară  pe cardinalul Lucian Mureşan în anii ’80 la o celebrare liturgică, în casa preotului Pantelimon Aştilean de pe strada Memorandumului numărul 3, din Cluj-Napoca. La aceste celebrări erau de obicei în jur de 10, maxim 15 persoane, pentru că spaţiul nu permitea o masă mai mare de oameni. Se regăseau la aceste celebrări liturgice tineri care voiau să urmeze studii teologice şi oameni de încredere, pentru că riscul de a fi închişi pentru această activitate «ilegală» era foarte mare“, spune Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu. Întâlnirile se desfăşurau cu uşile bine închise, cu draperiile trase la geamuri, iar cineva stătea permanent în antecamera locuinţei pentru a putea anunţa preoţii dacă  se auzea ceva suspect în apropierea locuinţei, transformată în lăcaş de cult. (Au contribuit Cosim Carp şi Daniela Stan)

Cardinal fără drept de vot

Titlul de cardinal este acordat în exclusivitate de către Suveranul Pontif celor mai apropiaţi colaboratori ai săi, pentru a-l ajuta în misiunea pe care o are ca şi conducător al Bisericii. Cardinalii formează împreună Colegiul Cardinalilor. Acestui for îi revine din anul 1179 prerogativa alegerii noului papă. Drept de vot au cardinalii care nu au împlinit vârsta de 80 de ani, deci Lucian Mureşan se numără printre electorii care vor alege viitorul Papă, care va păstori 1,3 miliarde de catolici din toată lumea. Biserica catolică are în prezent 199 de cardinali, dintre care 92 au sub 80 de ani şi deci au calitatea de „cardinali electori“.  Papa Benedict a fost ales în 2005 de un număr de 115 cardinali din 53 de ţări. Precedentul consistoriu a avul loc în anul 2003, când Papa Ioan Paul al II-lea a creat 42 de cardinali.

Urmaşul primilor cardinali ai românilor

Iuliu Hossu şi Alexandru Todea au fost primii preoţi greco-catolici din România investiţi de papii de la Roma cu titlul de cardinali. Ei au fost urmăriţi de securişti şi fost aruncaţi în temniţele comuniste, întrucât nu au vrut să accepte scoaterea Bisericii Unite cu Roma în afara legii, decizia luată de Statul Român în 1948.

Iuliu Hossu s-a născut pe 30 ianuarie 1885, în satul bistriţean Milaş, şi a murit pe 28 mai 1970, în Bucureşti. În 1906 primeşte titlul de doctor în filosofie, iar în 1910, pe cel de doctor în teologie. În ultimul an de studii, pe 27 martie 1910, a fost hirotonit preot, iar în 1917 a devenit episcop de Cluj-Gherla. Iuliu Hossu a fost închis alături de toţi ceilalţi episcopi greco-catolici din Transilvania de comunişti la 28 octombrie 1948 şi a stat în închisoare până în 1964. În toată această perioadă nu a încetat nici un moment să lupte, chiar şi de după gratii, pentru cultul său. „În 1956 a făcut alături de restul episcopilor chiar un memoriu către Ministerul Cultelor prin are cereau libertatea bisericii greco-catolice şi să se pună capăt discriminării de a fi singurul cult interzis în România”, explică preotul Vasile Frişan. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în domiciliu forţat. „În 1969 e numit cardinal de către Papa de la Roma. Iuliu Hossu, un bistriţean, a fost primul cardinal al românilor şi ne mândrim cu aceasta“, spune protopopul greco-catolic din Bistriţa, Vasile Frişan. Pentru a nu i se crea probleme, titulatura primită nu a fost făcută publică, decât după moarte.

Cardinalii Iuliu Hossu şi Alexandru Todea

Alexandru Todea s-a născut în satul mureşean Teleac pe 5 iunie 1912 şi a murit pe 22 mai 2002, la Târgu-Mureş. După un an de studii teologice la Blaj a mers să înveţe la Colegiul „De Propaganda Fide din Roma“, unde studiase şi Iuliu Hossu. Tot Hossu îl hirotoniseşte diacon în 1938, la Roma. Todea s-a întors în ţară şi a activat clandestin ca preot. În condiţiile în care Biserica Unită cu Roma fusese scoasă în afara legii în 1948, comuniştii l-au condamnat la muncă silnică pe viaţă în 1952. 13 ani din viaţă şi i-a petrecut prin închisori. Între 1964 şi 1970, episcopul Alexandru Todea efectua slujbe clandestin în capela din Reghin. „Sunt foarte multe mărturii ale credincioşilor care povestesc că acesta ţinea slujbe cu toate că era urmărit permanent de securitate. Aceştia intrau uneori chiar peste credincioşi în case şi pentru a-l salva pe episcop oamenii îl ascundeau în beciul casei acolo unde nu era găsit de securişti”, povesteşte Frişan.


Legătura foarte strânsă dintre cei doi lideri spirituali ai Bisericii Greco-Catolice a rămas foarte strânsă până la sfârşit când episcopul Todea a fost cel care a ţinut slujba de înmormântare a lui Iuliu Hossu în 28 mai 1970 atunci când acesta s-a stins din viaţă în spitalul Colentina din Bucureşti. De remarcat faptul că alături de Alexandru Tonea la capul lui Iuliu Hossu, atunci când a încetat din viaţă a stat chiar cel de-al treilea cardinal Lucian Mureşan. (A contribuit Florina Pop)

Biserică persecutată

Biserica Română Unită cu Roma s-a format în urma unirii unei părţi a clerului Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal (Transilvania) cu Biserica Romei. Era o încercare de reunificare a bisericii creştine după Marea Schismă din 1054. Începutul instituţional al Bisericii este marcat de unirea Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal cu Biserica Romei începând cu anul 1697. Organizarea oficială a Bisericii Române Unite ca parte a Bisericii Catolice s-a făcut în 6 iulie 1716, în vremea papei Clement al XI-lea. Din datele recensământului din anul 1930 reiese că 31,1% din populaţia din Transilvania era greco-catolică, iar 27,8% era ortodoxă. În Crişana-Maramureş 36,8% din populaţie s-a declarat ortodoxă şi 25,2% greco-catolică, iar în Banat 56,1% din populaţie era ortodoxă şi 3,6% greco-catolică.

În momentul desfiinţării de către regimul comunist, în anul 1948, Biserica Greco-Catolică avea peste 2.000 de lăcaşe de cult care au fost preluate, ulterior, de Biserica Ortodoxă. Sute de preoţi greco-catolici au fost urmăriţi de Securitate, persecutaţi şi aruncaţi în puşcării. După 1990 au fost retrocedate cultului greco-catolic aproximativ 150 dintre acestea. Între timp, au mai fost construite peste 200 de biserici de către comunităţile greco-catolice. De asemenea, sunt utilizate pentru slujire peste 100 de capele în diferite localităţi. Pe rolul instanţelor sunt în derulare zeci de procese prin care se solicită retrocedarea fostelor lăcaşe de cult. Între cele două biserici au existat de-a lungul celor 20 de ani mai multe întâlniri de dialog, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate de comunitatea greco-catolică. Conform datelor recensământului din 2002, în România au fost înregistraţi 191.556 de greco-catolici, dar reprezentanţii Bisericii susţin existenţa a peste 400.000 de credincioşi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: