Porţelanul de Alba Iulia recâştigă terenul pierdut în timpul crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii fabricilor Apulum SA şi IPEC SA, cele mai mari din România în domeniul producţiei de obiecte din porţelan, şi-au majorat semnificativ producţia la export şi anunţă creşteri importante ale afacerilor în 2010.

Compania Apulum SA deţine în prezent peste 50 la sută din piaţa autohtonă de porţelan. În primul trimestru al anului 2010, societatea a avut o cifră de afaceri de 21 milioane de lei, în creştere cu 15 la sută faţă de perioada similară din 2009.

Vânzări mai mari după întărirea dolarului

Pentru tot anul 2010, reprezentanţii companiei estimează vânzări totale de peste 45 milioane de lei, adică aproape 11 milioane de euro. Suma este mai mare cu 26 la sută în raport cu anul trecut.

„Recesiunea economică din Europa de Vest a trecut iar comenzile la export au crescut. Pentru societatea noastră, important este şi faptul că dolarul a crescut foarte mult în raport cu moneda euro, lucru care a făcut ca produsele importate în Europa din Asia să devină mai scumpe. Piaţa autohtonă şi externă a porţelanului a fost afectată puternic în ultimii ani de concurenţa produselor din Asia şi în special din China“, a spus Ioan Voican, directorul general al societăţii Apulum.

Capacitatea anuală de producţie a fabricii de porţelan este de 8.000 de tone pe an. Principalele produse fabricate la Alba Iulia sunt porţelan pentru menaj şi porţelan hotelier, precum şi obiecte decorative. „Peste 80% din producţie merge la export, în Europa şi Mexic. Am reuşit să obţinem şi noi clienţi şi am dezvoltat parteneriatul cu IKEA. Aproape 40 la sută din comenzile primite vin din partea grupului suedez“, a completat directorul de la Apulum SA.

image

Pentru acest an, reprezentanţii societăţii şi-au propus şi creşterea vânzărilor în România, în condiţiile în care celelalte fabrici care funcţionau la Cluj-Napoca, Curtea de Argeş şi Dorohoi au fost închise. Pachetul majoritar de acţiuni al SC Apulum SA este deţinut de compania italiană Rody Time. În fabrică lucrează în prezent aproximativ 600 de angajaţi.

IPEC merge pe „mâna“ IKEA

Pentru IPEC Alba Iulia, un alt mare producător de porţelan din Alba Iulia, creşterea prognozată în 2010, faţă de 2009, este de 53 la sută şi va ajunge la aproximativ 55 milioane de lei (13 milioane de euro). În acest caz, principalul partener de afaceri este grupul IKEA, prin care este vândută 80 la sută din producţia societăţii.

IPEC SA produce articole de menaj şi în special farfurii. Colaboararea IPEC – IKEA datează din anul 2000. IPEC vinde prin intermediul IKEA peste 20 de milioane de farfurii anual. „Nu am fost afectaţi de criza financiară şi nu a trebuit să dăm afară oameni. Şi în 2009, producţia a crescut faţă de anul 2008“, a spus Elena Covaciu, directorul general al societăţii.

La IPEC SA lucrează 400 de oameni. Societatea este deţinută în întregime de familia Covaciu. Acţionarii sunt Elena Covaciu şi fii acesteia, Cristian şi Cosmin.

IKEA este o companie privată care comercializează mobilier casnic la preţuri reduse. A fost fondată în Suedia în 1943 de Ingvar Kamprad, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. În prezent există peste 230 de magazine IKEA în 34 de ţări. În România, concernul suedez este prezent din anul 2007.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite