PNL îşi impune oamenii în funcţiile de conducere din administraţie. Schimbările de la vârful unor instituţii din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2020 a început ”în forţă”, în Alba, din punct de vedere a schimbărilor la vârful unor instituţii publice. PNL şi-a impus oamenii în câteva posturi cheie din administraţie.

Cea mai importantă schimbare s-a produs la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, acolo unde vechea echipă de dinainte de guvernarea PSD a revenit pe posturi. 

Astfel, Cornel Sandu a fost numit prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, începând cu data de 1 ianuarie 2020, în funcţia de inspector şcolar general până la organizarea concursului pentru ocuparea postului. 

El este consilier local PNL şi îi succede prof. Marcela Dărămuş (PSD), care a demisionat de la şefia IŞJ Alba cu aceeaşi dată. Sandu a mai condus destinele învăţământului preuniversitar judeţean între anii 2005 – 2012. Inspectorul şcolar general o are ca adjunctă pe prof. Elena Ignat, cu care a mai colaborat şi care a preluat postul încă de la finele anului trecut. Pe cealaltă funcţie de inspector şcolar general adjunct va fi numit Dan Cherecheş, care a mai deţinut, de asemenea, pentru o scurtă perioadă interimatul funcţiei de adjunct al IŞJ Alba.  

Tot din 1 ianuarie 2020, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba are un nou director. Maria Popescu, şef Birou Calitatea Factorilor de Mediu, a fost transferată pe postul de director executiv. Aceasta a mai ocupat funcţia de director executiv în două rânduri, în perioada 22 noiembrie 2016 – 1 august 2017, respectiv în perioada 1 februarie 2018 – 17 octombrie 2018. De asemenea, în decembrie 2019, Vasile Spînu, simpatizant PNL, a fost numit director executiv delegat al Direcţiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Alba. Numirea acestuia a venit ca urmare a schimbării lui Ioan Martin, care conducea instituţia cu delegaţie. În perioada 1998 – 2000, Spînu a fost profesor la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (U.S.A.M.V.) Cluj - Napoca, disciplina de Morfopatologie şi Diagnostic Necropsic. Din anul 2000, acestea a lucrat ca şi consilier la DSVSA Alba.

Şi prefectul Nicolae Albu şi-a constituit echipa din cabinetul propriu. Astfel, Cristian Dorin Puie a fost numit în funcţia de director al Cancelariei Prefectului. Acesta are 29 de ani şi a lucrat la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, o pepinieră  Mama acestuia este director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, iar tatăl lui deţine o funcţie de conducere în cadrul Camerei de Conturi Alba. În echipa prefectului a fost coptat şi un fin al acestuia, Claudiu Alin Şoit, în vârstă de 32 de ani, pe post de consilier, care a mai lucrat la Instituţia Prefectului Alba în 2016 când postul de prefect a fost ocupat de Mihaela Albu, soţia actualului prefect. Secretarul Cancelariei Prefectului este Elena Cosmina Scrob, prietena fostului şi viitorului director de la Electrica Serv Alba Iulia, Marius Ceteraş, care urmează să fie numit pe funcţie în perioada următoare.

Dintre companiile de stat, primele schimbări s-au produs la Fabrica de Arme Cugir. Noul director general este Graţian Duma, care l-a înlocuit pe Gheorghe Sava. De asemenea a fost înlocuit şi directorul adjunct Nicolae Mihăilesc, fost director general în perioada Guvernului PSD. La această companie a fost schimbat şi consiliul de administraţie. Pe lista schimbărilor sunt şi celelalte două societăţi de stat din Alba, respectiv Uzina Mecanică Cugir şi Cupru Min Abrud.

Citiţi şi:

 

FOTO Probleme pe autostrada A1 în zona scufundată în 2015. CNAIR a anulat 5 licitaţii pentru expertize şi lucrări. Solicitarea Comisiei Europene

 

Serviciul medical gratuit pentru copiii românilor din ţară şi din diaspora. Câte consultaţii s-au acordat prin PEDITEL 1791

 

Percheziţii la două primării din Alba în cadrul unui dosar cu ramificaţii în 25 de judeţe ce vizează infracţiuni de fals şi abuz în serviciu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite