Peste 7,6 milioane de mere pentru elevii din Alba. Câte două fructe pe săptămână în următorii trei ani şcolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Alba a lansat licitaţia pentru atribuirea contractului de furnizare şi distribuţie a merelor în şcoli şi grădiniţe, în anii şcolari 2020 - 2021, 2021 - 2022 şi 2022 – 2023.

Acordul cadru de furnizare şi distribuţie a merelor nu se va aplica în oraşul Abrud şi comuna Lupşa, care şi-au asumat prin hotărâre a consiliului local responsabilitatea organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor.

Valoarea estimată a contractului este de 4.222.389 lei. În total, în cei trei ani, ar urma să fie furnizate celor 30.900 de elevi şi preşcolari din Alba un număr total de aproximativ 7.677.000 de mere, la un preţ de 0,55 de lei bucata, fără TVA.

Acordul va avea trei contracte subsecvente, primul fiind reprezentat de cantitatea de mere de care ar fi nevoie pe parcursul celor trei ani de şcoală. Al doilea contract va deveni operaţional în cazul în care anii şcolari se vor prelungi, media estimată fiind de zece zile. Al treilea contract se referă la posibila creştere a numărului de elevi care ar urma să beneficieze de mere. 

Fructele vor fi acordate timp de două zile în fiecare săptămână, joi şi vineri. Potrivit caietului de sarcini, se vor distribui mere cu o greutate de minimum 100 de grame, încadrate la categoria ”extra” şi/sau categoria I. Fructele vor fi întregi, sănătoase, spălate, curate, fără corpuri străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate în exces, fără miros sau gust străin.

Caietul de sarcini mai prevede condiţii clare de transport şi depozitare a fructelor. Distribuţia se va face numai de către persoane având cunoştinţe de igiena alimentelor şi sunt instruite în acest sens. Ofertele pot fi depuse la sediul Consiliului Judeţean Alba până la data de 5 octombrie 2020.

Citiţi şi:

 

Controversa fabricii de formaldehidă din Sebeş. Agenţia de mediu actualizează autorizaţia companiei Kronochem şi impune noi condiţii

 

Moartea fulgerătoare a unei asistente de la Ambulanţa Alba. Se afla în concediu în Bulgaria, i s-a făcut rău şi a decedat la spital

 

Sentinţă dură pentru un tânăr care a violat o femeie de 91 de ani: 24 de ani de închisoare. Bătrâna a murit la spital

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite