Peripeţii la închisoarea din Aiud, în anii  '50. Paznicul care a ajutat la deshumarea unor deţinuţi politici morţi în carcera comunistă

Peripeţii la închisoarea din Aiud, în anii  '50. Paznicul care a ajutat la deshumarea unor deţinuţi politici morţi în carcera comunistă

Penitenciarul Aiud în perioada comunistă

Închisoarea din Aiud, recunoscută şi sub denumirea de ”Zarca Aiudului” a ”găzduit” între zidurile sale sub regimul comunist deţinuţi politici cu pedepse mari, proveniţi din toate categoriile politice şi sociale. În apropierea închisorii, în locul numit Râpa Robilor se află osemintele multor deţinuţi decedaţi în penitenciar şi aruncaţi în gropi comune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Penitenciarul de la Aiud a fost în perioada regimului comunist unul din locurile în care insalubritatea, frigul, foamea sau lipsa asistenţei medicale au condus la numeroase decese sau îmbolnăviri grave. În plus, „Zarca” Aiudului (corpul vechi si izolat, „carceră“ în maghiară) „oferea” condiţii şi mai grele celor care refuzau să se încadreze în procesul cunoscut sub denumirea de „reeducare târzie”. Era categoria de persoane considerate periculoase de către administraţie.
 
Mulţi şi-au găsit aici sfârşitul în urma bătăilor primite sau a bolilor de care au suferit în anii de detenţie. În perioada 1953 - 1958 comandant al Penitenciarului Aiud a fost col. Ştefan Koller, unul dintre iniţiatorii acţiunilor represive împotriva deţinuţilor politici. Acesta s-a făcut remarcat nu doar prin completa izolare a celor închişi aici, ci şi prin faptul că a transferat din infirmerie pe toţi deţinuţii bolnavi de TBC, răspândindu-i în toate celule penitenciarului.
 
Deţinuţii care mureau în penitenciar erau îngropaţi într-un cimitir propriu, care avea să fie denumit ”Râpa Robilor”. Sute de persoane au fost îngropate aici, fără ca locurile să fie marcate şi fără ca rudele acestora să fie anunţate. Un raport din noiembrie 1957 al colonelului Ştefan Koller semnalează o întâmplare cu totul inedită. Acesta a aflat de la şoferul penitenciarului că în cimitirul deţinuţilor din Aiud, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1957, cinci persoane deshumau osemintele preotului romano-catolic – Gajdatsy Adalbert Arpad, mort la 14 septembrie 1952.
 
Paznicul care ajuta rudele morţilor
 
În urma cercetărilor, colonelul a descoperit o situaţie uimitoare: Ilea Saxon, fost paznic al cimitirului în perioada 1942-1957, se ocupa de identificarea mormintelor deţinuţilor politici, cu ajutorul actelor de deces (la care avea acces, fiind angajat al sfatului popular). Astfel, paznicul vedea cine a murit de curând şi îi semnaliza mormântul, iar apoi contacta rudele celui decedat şi, pentru o sumă de bani, îngrijea mormântul şi ajuta la deshumarea osemintelor. În cazul deshumărilor, rudele obţineau avizul Sanepidului, astfel că ”operaţiunea” era absolut legală.
 
 
Alături de preotul Gajdatsy, raportul menţionează deshumarea generalului Nicolae Macici (mort în 15 iunie 1950), Constantin Buşilă (decedat în 3 februarie 1950), Gheorghe Colinschi (30 aprilie 1950) şi Szentivanyi Gavril (17 mai 1946). După plecarea paznicului, acest lucru nu a mai fost posibil.
 
 
Koller relatează în raport cum a descoperit, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1957, o operaţiune de deshumare a unui deţinut decedat şi îngropat în cimitirul închisorii. ”Am găsit 4-5 persoane care au deshumat cadavrul fostului deţinut Gajdatsy Adalbert Arpad, condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare, decedat la 14.09.1952, de profesiune fost preot romano-catolic. (…) Am interzis transportarea cadavrului şi a fost îngropat din nou, iar persoanele respective le-am predat pentru cercetări Raionului de Securitate. În urma cercetărilor de până acum a rezultat că numitul Ilea Saxon, pentru a-şi asigura un câştig, în mod organizat s-a ocupat de stabilirea identităţii deţinuţilor decedaţi, luând note din registrul ofiţerului stării civile (o parte din aceste note au fost găsite la domiciliul său) şi contra unor remuneraţii din partea familiilor deţinuţilor le aducea la cunoştinţă locul unde se află înhumat respectivul şi îşi lua obligaţia de a întreţine mormintele lor. În ultimul timp însă, se ocupa chiar cu predarea cadavrelor la familiile acestora”, a scris Ştefan Koller în raportul menţionat.
 
 
Torţionarul de la Aiud
 
Koller avea să părăsească Penitenciarul în 1958. Acesta a impus la Aiud unul dintre cele mai severe regimuri de detenţie, motiv pentru care au decedat peste 100 de persoane. În a doua jumătate a anilor ’50 au existat mai multe forme de protest ale deţinuţilor, cea mai frecvent întâlnită fiind intrarea în refuz de hrană. În aprilie 1957 a izbucnit cea mai mare grevă din istoria sistemului penitenciar comunist atunci când circa 700 de deţinuţi s-au baricadat în celule cerând dreptul la pachet, vorbitor şi în general un regim de detenţie mai bun. 
 
Protestul a durat 23 de zile, fiind înăbuşit prin intervenţia brutală a administraţiei. Mulţi dintre participanţii la revoltă au fost apoi trimişi la izolare sau transferaţi în alte unităţi. Pentru a preîntâmpina acest gen de proteste liderii revoltei au fost transferaţi ulterior la Penitenciarul Râmnicu-Sărat. Torţionarul de la Aiud nu a fost niciodată pedepsit pentru că la mijlocul anilor ‘60 a emigrat în Statele Unite ale Americii. După Revoluţie, presa a scris că fostul torţionar trăia în Bucureşti, în locuinţa cochetă a fiicei sale. Ar fi decendat în anul 2011.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările