Percheziţii DIICOT la Zlatna: un bărbat a fost reţinut pentru aderarea la un grup transnaţional de trafic de cocaină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei doi bărbaţi reţinuţi joi de procurori DIICOT din Structura Centrală pentru aderarea la un grup infracţional transnaţional de trafic de droguri de mare risc este din oraşul Zlatna şi lucrează ca şofer la o firmă de transport internaţional.

Inculpatul reţinut se numeşte Cociobea Alexandru. În satul Feneş unde locuieşte, din oraşul Zlatna, au avut loc joi, 14 septembrie, două percheziţii. Potrivit procurorilor, faţă de inculpatul Cociobea Alexandru s-a reţinut că în luna ianuarie 2017 a aderat la grupul infracţional organizat constituit în luna decembrie 2016 de către inculpaţii Negrea Marius-Viorel, Z. F. şi alţii, grup infracţional organizat pe care l-a sprijinit prin acţiunile sale de pe teritoriul României dar şi din străinătate.

”În luna februarie 2017 inculpatul a recrutat doi cetăţeni români pe care i-a prezentat coordonatorului grupului infracţional, respectiv inculpatului Negrea Marius-Viorel, pentru a efectua transporturi de droguri de mare risc (cocaină din Belgia în Marea Britanie), împrejurări în care a fost recompensat cu sume de bani (peste 9.500 euro). În cadrul grupului infracţional organizat, cu intenţie, inculpatul a ajutat la traficarea a cantităţii de aproximativ 21 kilograme cocaină, prin sprijinul acordat conducătorului unui autotren, cetăţean român, pentru a transporta din Olanda în Marea Britanie cantitatea de cocaină, însă pe traseu, la data de 03.09.2017, autorităţile britanice (o echipă din cadrul National Crime Agency) au controlat autotrenul, ocazie cu care a fost găsită, în interiorul remorcii, disimulată în căptuşeala unei canapele, cantitatea de cocaină”, se afirmă în comunicatul DIICOT.

Despre liderul grupării, inculpatul Negrea Marius Viorel, cu domiciliul în oraşul Bistriţa, anchetatorii susţin că în luna decembrie 2016,  a constituit împreună cu inculpaţii Z. F. şi S. C. G. (cercetat de autorităţile germane), la iniţiativa sa, un grup infracţional organizat, ce a acţionat de pe teritoriul României dar şi din străinătate, în cadrul căruia fiecare trebuia să desfăşoare activităţi specifice pentru preluarea drogurilor, realizarea transporturilor de droguri de risc şi de mare risc până la destinatar, precum şi predarea lor la destinaţie, pentru a obţine importante sume de bani, cu scopul de a trafica droguri de risc (Ketamină şi cannabis)  şi de mare risc (cocaină). Din cercetări, a reieşit că inculpatul Negrea Marius Viorel, liderul grupării, a avut legături cu furnizori de cocaină din America de Sud şi cu clienţi din Marea Britanie. Pentru transportul drogurilor era preferată ruta Olanda-Marea Britanie, fiind folosiţi conducători de autotrenuri cetăţeni români, angajaţi la diverse companii de transport.

”Cercetările au fost iniţiate în luna februarie 2016, iar pentru documentarea activităţii infracţionale a fost demarată o cooperare internaţională, prin intermediul Eurojust şi Europol, cu Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia şi Olanda. Astfel, în aceeaşi cauză, pentru documentarea activităţii infracţionale, s-a acţionat simultan în Germania, în Marea Britanie şi în Olanda. Acţiunea desfăşurată în Germania s-a finalizat cu reţinerea a doi cetăţeni români şi a unui cetăţean german, care i-au sprijinit în confecţionarea de locuri destinate disimulării drogurilor în autoturisme. În Marea Britanie a fost reţinut un cetăţean străin cu statut de refugiat care a  asigurat distribuţia drogurilor în această ţară. Autorităţile din Belgia au emis un mandat european de arestare pe numele unui cetăţean român. În Olanda a fost efectuată o percheziţie solicitată de către  autorităţile române, în baza unei comisii rogatorii, pe numele unei persoane fiind emis un mandat european de arestare. Tot în acest caz, în cursul lunii mai 2017, autorităţile din Spania au arestat 17 persoane implicate în traficul de droguri de risc (canabis) şi contrabandă cu ţigări, membri ai aceleiaşi grupări”, se mai afirmă în comunicat.

Până la data acţiunii, au fost capturate peste 200 de kg. de canabis, 50 de kg. de ketamina şi 55 de kg. de cocaină de către autorităţile din Spania, Franţa şi Marea Britanie. Inculpaţii Negrea Viorel şi Cociobea Alexandru urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Citiţi şi:

Tulnicul, străvechiul „telefon mobil“ folosit de moţii din Apuseni pentru a comunica de pe un munte pe altul

O limbă ”moartă” pune probleme în procesul privind Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Hotârâri vechi de 200 de ani, probe în instanţă

Contradicţii pe un contract de 5 milioane de euro. Licitaţia pentru întreţinerea spaţiilor verzi, anulată de Primăria Alba Iulia

Zonele în care se poate exploata aur aluvionar în România. Care sunt râurile cele mai bogate în preţiosul metal galben

FOTO Cum era şcoala în comunism. Ce rol aveau Şoimii Patriei, Pionierii şi UTC-iştii şi cum funcţiona sistemul de învăţământ

Teren de golf şi zonă de agrement de 15 milioane de euro lângă Alba Iulia. Cum arată investiţia patronului companiei „Transavia“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite