”Păştenii” de la Cugir au pregătit pâinea şi vinul pentru Slujba de Înviere. Obiceiul unic din săptămâna Patimilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiceiul este perpetuat de peste 60 de ani. Foto: facebook/ orasul Cugir
Obiceiul este perpetuat de peste 60 de ani. Foto: facebook/ orasul Cugir

Sute de locuitori ai oraşului Cugir, dar şi persoane venite din alte localităţi ale judeţului şi din ţară au asistat miercuri la ceremoinia intrării Paştelui în Biserică, un obicei care de câteva decenii se petrece cu sfinţenie în Miercurea Mare la Cugir.

Pregătirile au demarat cu mai bine de o lună de la începerea Postului Mare, când la Casa Parohială a părintelui paroh Pintea Dumitrean au avut loc întâlniri ale celor 125 de localnici care împlinesc vârsta de 60 de ani în cursul anului 2016.

Manifestările au început la Casa Parohială de pe strada 21 Decembrie 1989, printr-o scurtă slujbă religioasă, oficiată de către un sobor  de preoţi, după care păştenii, pasteni cugir26însoţiţi de părinţii Pintea Dumitrean, Adrian Aldea şi Mircea Octavian, rude, prieteni ai sărbătoriţilor şi membri ai comunităţii, au pornit în alai cu steaguri, prapori, icoane şi ciubere împodobite cu flori pentru ducerea vinului şi a pâinii în Biserica Sfânta Treime (Cânepi) pentru sfinţirea acestora la slujba de Înviere a Mântuitorului.

Obiceiul „Păştenilor” apărut acum mai bine de 60 de ani în localitatea Vinerea, preluat apoi de locuittorii din Cugir este unul din cele mai cunoscute tradiţii din zona Transilvaniei care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mari a Postului Sfintelor Paşti.

Ca în fiecare an, în Miercurea Mare localnicii care au împlinit în acel an vârsta de 60 de ani aşa numiţii „păşteni” se îmbracă în straie populare şi străbat stăzile oraşului în coloană, până la Biserica “Sfânta Treime”, pentru a fi admiraţi de cei dragi, cunoscuţi sau simpli cetăţeni strânşi pe trotuare pe unde şerpuieşte coloana de „păşteni”.

pastenii cugir

În timpul procesiunii, deplasarea s-a făcut în coloană, pe un traseu bine stabilit de către Comitetul de Organizare al „Păştenilor”. Primul păştean a purtat tricolorul, urmat de soborul de preoţi şi oficialităţile locale alături de cele judeţene, în dreapta, iar în stânga acestora păştenii care au purtat praporii. Alaiul a fost urmat de către bărbaţii care duceau în perechi formate de către doi „păşteni” ciuberele împodobite în care se pun Paştele în noaptea de Înviere,urmaţi îndeaproape de către femei în perechi formate de câte două „păştene” care purtau găleţile împodobite.

Ceremonia „păştenilor” a continuat cu „slujba denilor”, urmată de prăznuirea Cinei cea de Taină, la care au participat doar „păştenii”, împodobirea Sfântului Mormânt şi slujba de Prohod, a Domnului Iisus Hristos care va avea loc în Vinerea Mare. Sărbătoarea este încheiată cu slujba de Înviere la care vor participa toţi „păştenii” îmbrăcaţi în straie populare alături de enoriaşi.

Obiceiul “păştenilor” se organizează, într-o procesiune similară, în Joia Mare şi în comuna Vinerea, de unde şi provine obiceiul. Bazele tradiţiei au fost puse de preotul Ioan Sabău din Vinerea încă din anul 1948, când s-a decis ca de pregătirea Sfintelor Paşti să se ocupe persoanele care împlinesc vârsta de 60 de ani. Tot atunci s-a stabilit şi numele pe care-l vor purta, „păşteni”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite