Alba Iulia: Criza afectează vânzările din „talcioc”

Alba Iulia: Criza afectează vânzările din „talcioc”

În fiecare duminică dimineaţă, la marginea oraşului, în cartierul „Lumea Noua”, se desfăşoară „talciocul” săptămânal. O lume pestriţă se adună pentru a vedea ce se mai vinde şi ce se mai cumpără în Alba Iulia. Punctul principal de atracţie sunt maşinile, însă, din talcioc se poate cumpăra aproape orice.

Este incredibil ce se întâmplă la ministerul Educaţiei. Fără ca premierul să intervină. Vom înregistra o premieră. Ministrul Educaţiei vrea să „piloteze” legea care prevede reducerea numărului de ore din planurile cadru la 20, 25, 30/săptămână,  pentru primar, gimnaziu, liceu. Adică să o pună în aplicare doar în câteva şcoli, nu în toată ţara, cum spune legea promulgată de preşedinte. Ar fi o premieră  juridică, în statul de drept.

acum 2 zile · comentarii (5)

Dacă atunci când am scris prima parte a acestui Dicţionar de leadership 2020 ne uităm la ce înseamnă efectele celei de a patra revoluţii industriale, astăzi suntem în plină pandemie. Cu consecinţe pe care nu ştim să ni le imaginăm. Experienţele trecute ne pot da câteva indicaţii despre ariile în care ne-am putea uita, însă este foarte posibil ca nici una dintre soluţiile aplicate în crizele financiare trecute să nu funcţioneze.

acum 2 zile · comentarii (0)

Drapelul Republicii Macedonia de Nord este arborat, începând de astăzi, alături de cele ale celorlalţi 29 Aliaţi transatlantici. Al 30-lea membru se alătură cu mândrie, cu drepturi depline, dar şi cu o responsabilitate perfect asumată, celei mai de succes alianţe politico-militare din istorie. Este un moment pe care îl aşteptăm cu toţii de mulţi ani – unul cu adevărat istoric şi care trebuie celebrat ca atare.

acum 2 zile · comentarii (29)

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este solist al Filarmonicii ”George Enescu”, prof. univ. dr. la catedra de flaut din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi solist al Filarmonicii ”Banatul” din Timişoara. Pe de altă parte, este una dintre cele mai efervescente personalităţi intelectuale din domeniul artelor spectacolului din România.

acum 2 zile · comentarii (0)

Chiar dacă nu apare ca fiind prioritară pe reţelele sociale şi, în consecinţă, nu este încă subiect de discuţie obligatoriu între trolii angajaţi ai diferitelor grupări de influenţă, întrebarea este studiată intens la nivelul unor grupe de studiu care fac propunerile vizând viitoarea organizare a marilor campanii de reechilibrare politică post-pandemie.

acum 3 zile · comentarii (35)

Este momentul solidarităţii europene. Este momentul emiterii de eurobonduri de tip coronabonds de 700 miliarde euro (5% din PIB ul UE). România poate accesa resurse de finantare de peste 10% din PIB pentru lupta contra coronavirozei şi revenirea economică. Este nevoie de protejarea persoanelor vulnerabile printr-un Venit Universal Minim ţintit pentru cei 4 milioane români aflaţi în deprivare materială severă. Împreună putem reuşi.

acum 3 zile · comentarii (5)

Acum o săptămâna, am postat pe pagina mea de Facebook, un mesaj prin care atrăgeam atenţia celor mai puţin responsabili dintre noi, care nu respectă nicio regulă de izolare şi care fac mişto de gravitatea şi rapiditatea răspândirii acestui virus. Mesajul meu era simplu: Staţi în casă, nu fiţi iresponsabili!

acum 3 zile · comentarii (14)

Cel puţin aşa rezultă dintr-o postare a doamnei ministru Monica Anisie. Problema anului şcolar şi a examenelor de absolvire preocupă elevii din clasele terminale şi pe părinţii acestora. Elevii care nu dau anul acesta examene naţionale sunt mai liniştiţi. Deja materia a fost parcursă la clasă în proporţie de 60-70%, materie multă, stufoasă, prea teoretizanta, fără aplicaţii practice şi legături transdisciplinare.

acum 3 zile · comentarii (14)
Postari Recente