Organizaţiile care susţin protejarea patrimoniului cultural solicită reluarea ”de urgenţă” a procesului de înscriere a Roşiei Montane în UNESCO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirile de patrimoniu din Roşia Montană se prăbuşesc
Clădirile de patrimoniu din Roşia Montană se prăbuşesc

Asociaţiile neguvernamentale care susţin de mai mulţi ani includerea Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO invocă necesitatea ca Guvernul Orban să înainteze documentaţia către organizaţie şi resping afirmaţiile recente ale ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Ministrul Culturii a spus luni, 27 ianuarie, că, în urma consultărilor interministeriale, se va lua o decizie la nivelul Guvernului legată de oportunitatea momentului reluării procedurilor de înscriere a dosarului. Fundaţia ProPatrimonio şi Asociaţia ARA solicită Ministerului Culturii şi instituţiilor angajate în luarea unei decizii privind reluarea procedurii de includere a Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial următoarele trei lucruri:

Să reconsidere modul în care evaluează oportunitatea reluării procedurilor de înscriere, axându-se cu prioritate pe interesul public în relaţie cu protejarea şi valorificarea patrimoniului. Să deblocheze procedura de includere, aşa cum s-au angajat prin programul de guvernare.

Să comunice în regim de urgenţă un calendar exact al derulării măsurilor anunţate: discuţii cu administraţia locală, elaborare PUG, clasarea clădirilor valoroase, intervenţiile directe pe clădirile şi ansamblurile amintite în comunicatul ministerului. În lipsa unui asemenea calendar, suntem nevoiţi să privim promisiunile lansate în spaţiul public ca simple declaraţii venite să tempereze o potenţială situaţie de criză.

Să comunice regulat care este stadiul aplicării recomandărilor Comitetului UNESCO exprimate prin decizia sa din 2018 [6]. În acest context, solicităm să fie făcut public calendarul şi rezultatele cooperării cu organismele consultative ICOMOS şi ICOM, aşa cum recomandă Comitetul”.

Reprezentanţii celor două organizaţii afirmă că, de cel puţin un deceniu, se manifestă un fenomen care vine să contrazică afirmaţia conform căreia protejarea sitului şi includerea în Lista Patrimoniului Mondial sunt două lucruri total distincte, lucru susţinut de ministrul Culturii.

”Starea patrimoniul de la Roşia Montană a ajuns în atenţia instituţiilor statului (manifestată public) EXCLUSIV în contextul dezbaterilor legate de includerea în Lista Patrimoniului Mondial. Acest fapt arată că protejarea sitului nu este deloc dezlegată de recunoaşterea sa internaţională, de vreme ce doar în astfel de momente s-au decis sǎ se activeze public autorităţile statului, promiţând măsuri urgente. Presiunea angajamentelor internaţionale, ca stat semnatar al Convenţiei Patrimoniului Mondial, funcţionează în acest sens, iar în cazul României este evident, din experienţa ultimilor ani, că statul doar sub presiune va acţiona pentru protejarea patrimoniului.

În contextul exprimat mai sus, sesizăm cu ingrijorare că întreaga comunicare prilejuită de termenul de 1 februarie este axată pe evidenţierea faptului că abia anul viitor expiră recomandarea ICOMOS, dar în realitate nici Ministerul Culturii, nici Guvernul nu garantează că arbitrajul internaţional va fi finalizat în respectiva perioadă de timp. Ministerul Culturii şi Guvernul nu pot garanta că patrimoniul de la Roşia Montană nu va fi suferit deja iremediabil din cauza acestor tergiversări, exact cât este necesar pentru a face o eventuală nouǎ includere imposibilă”, se precizează în scrisoarea deschisă a Fundaţiei ProPatrimonio şi a Asociaţiei ARA.

rosia constructii prabusire

Argumentele Ordinului Arhitecţilor

Şi Ordinul Arhitecţilor din România solicită ”deblocarea de urgenţă” a procedurii de înscriere a sitului Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial şi în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, despre care susţine că fost oprită ”în mod nedemn şi nejustificat în 2018”. OAR aminteşte că termenul-limită în care Ministerul Culturii poate depune o solicitare se apropie de final: 31 ianuarie 2020, inclusiv. Ordinul Arhitecţilor a anunţat marţi, 28 ianuarie, că a trimis o adresă oficială privind acest demers în atenţia Primului Ministru, Ludovic Orban, a Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, a vicepremierului Raluca Turcan şi a preşedintelui României, Klaus Iohannis.

”O solicitare similară poate fi depusă şi până la sfârşitul lui 2021, însă nedepunerea solicitării în 2020 nu va contribui decât la prelungirea stării actuale fizice de proastă conservare a patrimoniului de la Roşia Montană şi, în ciuda motivelor invocate de România în 2018, poate chiar slăbi apărarea ţării noastre în procesul internaţional. Astfel, dacă până în vara anului 2021 Comitetul Patrimoniului Mondial nu analizează dosarul (fapt posibil procedural dacă România depune solicitarea la începutul lui 2021) este necesară o redepunere a acestuia şi reluarea evaluării ICOMOS. Pe de altă parte, nu există nicio garanţie că procesul ICSID, care în acest moment nu are stabilite termene pentru etapele următoare, se va termina până la începutul anului 2021”, afirmă arhitecţii.

Ordinul Arhitecţilor susţine că argumentul potrivit căruia înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Roşiei Montane va conduce la periclitarea câştigării de către România în dosarul de arbitraj internaţional nr. ARB/15/31 aflat pe rolul ICSID din Washington, argument invocat de ţara noastră în 2018 pentru a solicita Comitetului Patrimoniului Mondial amânarea analizei dosarului, nu este unul întemeiat. 

”Recunoaşterea internaţională a valorii culturale deosebite a sitului, propusă de ICOMOS, organismul ştiinţific de specialitate consultat de către UNESCO în vederea înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, demontează acuzaţiile companiei miniere, formulate inclusiv în cadrul procesului ICSID, acuzaţii potrivit cărora regimul de protecţie de monument istoric, potrivit legislaţiei naţionale, a fost menţinut de România pentru a bloca proiectul minier. Înainte de suspendarea procesului de înscriere, Comitetul Patrimoniului Mondial urma să analizeze nu doar înscrierea Roşiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial, ci şi înscrierea sa în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, statul care ar conduce la creşterea posibilităţilor ca monumentul istoric să obţină finanţare internaţională pentru protejare. În schimb, suspendarea procesului de înscriere de către România nu a făcut decât să menţină riscul de dispariţie fizică a patrimoniului de la Roşia Montană”, se precizează în comunicatul transmis de Ordinul Arhitecţilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite