Oratorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Care au fost cele mai importante discursuri rostite în faţa celor 100.000 de români veniţi la Alba Iulia

Oratorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Care au fost cele mai importante discursuri rostite în faţa celor 100.000 de români veniţi la Alba Iulia

Episcopul Iuliu Hossu vorbin mulţimii de pe tribuna principală a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a avut 11 oratori, dintre care opt au luat cuvântul în Sala Unirii. Discursurile lor nu sunt egale sub aspectul importanţei, dar sunt inspirate de acelaşi program politic şi ideile pe care le conţin sunt convergente.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oratorii Marii Uniri au fost: Ştefan Cicio Pop, preşedinte al Consiliului Central Naţional Român, Ioan Suciu, raportorul adunării, Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Alexandru Vaida Voevod, Ioan I. Papp, episcop ortodox al Aradului, Miron Cristea, episcop ortodox al Caransebeşului, Iuliu Hossu, episcop greco-catolic al Gherlei şi Aurel Vlad. Doar primii opt au luat cuvântul în Sala Unirii. 
 
Ştefan Cicio Pop a făcut cunoscută o informaţie importantă, anume că decizia definitivă privind convocarea Marii Adunări Naţionale a fost adoptată de Consiliul Central Naţional Român de la Arad, în şedinţa sa din 15 noiembrie 1918. El este primul care a lansat un enunţ prezent în alocuţiunile multora dintre cei care i-au urmat la cuvânt: „marele Wilson, al doilea Mesia”. Cicio Pop şi colegii săi au vrut să-şi exprime astfel recunoştinţa pentru preşedintele SUA, autorul şi promotorul principiului autodeterminării naţiunilor.
 
Vasile Goldiş şi Ioan Suciu
 
Vasile Goldiş a fost principalul orator al Marii Adunări Naţionale. La Arad, el îşi dobândise rolul de stilizator al documentelor adoptate de CCNR şi tot el a dat forma definitivă Rezoluţiei privind Unirea. Nu ne surprinde, aşadar, faptul că tot lui i-a revenit misiunea de a-i expune proiectul la 1 decembrie 1918. Şi-a onorat această îndatorire, nu înainte de a prezenta discursul oficial al adunării, care constituia argumentaţia politică şi istorică a acţiunii aflate în desfăşurare. În cuvântul său, Goldiş s-a referit la evenimentele desfăşurate în 1918 la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia ca la părţile aceluiaşi program naţional. De asemenea, el a aşezat actele de unire într-o evoluţie aproape bimilenară, pornind de la sinteza daco-romană, trecând prin invaziile migratoare, formarea statelor medievale româneşti, istoria lui Mihai Viteazul, a lui Horea şi a lui Avram Iancu, unirea principatelor, independenţa de la 1877 şi Primul Război Mondial care a favorizat eliberarea naţiunilor şi reunirea tuturor românilor într-un singur stat. Acest model istoriografic determinist a avut o carieră îndelungată, generalizându-se în perioada interbelică, fiind redescoperit după 1968 şi având ample ecouri până în zilele noastre.
 
Om politic pragmatic, Iuliu Maniu s-a lăsat iniţial purtat de idealismul momentului, pentru a încheia cu aprecieri concrete referitoare la dezvoltarea social-economică a poporului român. A vorbit şi el despre „lumina libertăţii neamurilor”, prezentând Unirea ca pe o „binefacere dumnezeiască”. A ajuns însă la necesitatea înfăptuirii reformei agrare în scopul consolidării clasei ţărăneşti, la independenţa economică a României, la dezvoltarea industriei şi a comerţului pentru emanciparea meseriaşilor şi a muncitorilor.
 
 
Iosif Jumanca a adus în adunare discursul specific al grupării sale politice, Secţia Română a Partidului Social Democrat din Ungaria. El a subliniat că social-democraţia nu presupune lipsa simţului naţional şi că tovarăşii săi au aderat la cauza unirii tuturor românilor. În continuare însă, a promovat enunţurile specifice stângii politice din epocă: „lupta de clasă”, „proletariatul”, „Internaţionala Socialistă”. Episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, precum şi avocatul Aurel Vlad au vorbit doar afară, pe locul cunoscut atunci drept „Câmpul lui Horea”, în faţa simplilor participanţi. Datorită numărului mare al publicului, audienţa de care s-au bucurat a fost limitată, fiecare dintre ei neputând fi auziţi decât de grupul din proximitate.
 
Imagine din timpul discursului rostit de episcopul Miron Cristea

Discursul lui Miron Cristea nu a fost dominat de un lexic religios sau bisericesc; a fost unul eminamente politic. Referindu-se la trecut, el a condamnat „ideea de stat naţional maghiar”, maghiarizarea şi politica şcolară opresivă aplicată în 1917-1918 prin instituirea „zonei culturale” în comitatele de frontieră ale Transilvaniei. Într-o perspectivă a viitorului, s-a referit la „românism”, la frontiera vestică a României pe Tisa. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Iuliu Hossu, care a combinat enunţurile religioase cu cele politice. El a vorbit despre „Buna Vestire a Unirii” şi, într-un limbaj pascal, despre „ceasul plinirii vremii”. Lui i-a revenit însă misiunea de a prezenta poporului textul Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale. (Sursa text: MEMORIA URBIS - „Alba Iulia - o istorie în imagini a oraşului prin străzile şi monumentele sale”)
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: