Oraşul din Transilvania care investeşte 400 de euro pentru fiecare locuitor în baze sportive şi de agrement. Valoarea totală depăşeşte 10 milioane de euro

Oraşul din Transilvania care investeşte 400 de euro pentru fiecare locuitor în baze sportive şi de agrement. Valoarea totală depăşeşte 10 milioane de euro

Şantierul Sălii Polivalente de la Blaj

Un oraş din România cu doar 27.000 de locuitori, care găzduieşte investiţii de sute de milioane de euro a unei mari companii germane, a demarat mari proiecte şi în domeniul infrastructurii sportive şi de agrement.

Ştiri pe aceeaşi temă

Municipiul Blaj va avea una dintre cele mai moderne săli polivalente din România, a inaugurat recent un bazin de înot acoperit şi va construi, de asemenea, două baze sportive cu terenuri de fotbal, nocturne, tribune şi vestiare. În total, valoarea investiţiilor se ridică la peste 10 milioane de euro. Investiţia pe cap de locuitor este de aproape 400 de euro.
 
De departe, cea mai mare investiţie este noua Sală Polivalentă din Blaj, în vaoare de circa 7 milioane de euro. Va fi prima sală de acest gen din judeţul Alba, fiind proiectată la o capacitate de 2.000 de locuri. Investiţia se datorează, în mare parte, succesului echipei locale de volei feminin, triplă campioană naţională şi participantă în cupele europene. 
 
Pentru că la Blaj sau la Alba Iulia nu există o sală la standarde actuale, Volei Alba Blaj este nevoită să joace meciurile din cupele europene la Sibiu. Din 2021, când va fi gata sala din Blaj, echipa va putea aduce cele mai mari nume ale voleiului european în micul muncipiu din judeţul Alba. În viitoarea sală nu se vor organiza doar activităţi sportive, respectiv meciuri de volei, baschet, handbal, box, dar şi expoziţii, concerte, spectacole, târguri sau expoziţii. De asemenea, în aceeaşi clădire va mai fi construită o sală pentru antrenamente sportive. La ieşire din clădire se va amenaja un parc pentru sport în aer liber, plimbări cu bicicleta, role sau skateboard. Jumătate din investiţie, care se ridică la aproximativ 32 de milioane de lei, este suportată de Consiliul Judeţean Alba, iar cealaltă de Primăria Blaj. Contractul de lucrări a fost adjudecat anul trecut de firma italiană Frimat Spa Roma. 
 
 
”Avem un contract cu Federaţia Română de Volei prin care, în următorii cinci ani, după ce va fi gata, o punem la dispoziţie gratis pentru toate meciurile loturilor naţionale. Şi celelalte echipe din judeţ, de handbal, de baschet, vor juca la Blaj meciurile din cupele europene. Am luat decizia înfiinţării ei având în vedere că avem această echipa mare, că oamenii iubesc acest sport. Dacă la Alba Iulia exista sală polivalentă nu mai făceam. Suntem cel mai mic oraş din România care va avea o sală polivalentă. La dimensiunea ei, va fi una dintre cele mai frumoase din ţară”, spune primarul din Blaj, Gheorghe Rotar.
 
Bazin de înot acoperit
Administraţia locală a investit peste 1 milion de euro în realizarea unui bazin de înot acoperit, inaugurat recent. Zona de agrement şi sport este destinată tuturor celor care iubesc acest sport, adulţi şi copii. Interesul pentru deschiderea noului bazin acoperit de înot este deja uriaş şi confirmă demersul administraţiei locale de a construi un astfel de obiectiv în municipiul Blaj. Doi instructori de înot au început deja cursurile cu cei mici, numărul solicitărilor fiind ridicat încă de la primele anunţuri privind organizarea lecţiilor de înot pentru copii.
 
 
”Ne bucurăm că le putem oferi blăjenilor posibilitatea de a înota, pe tot parcursul anului, într-un bazin modern, frumos şi atractiv. Construirea unui bazin acoperit de înot a fost un obiectiv foarte important pentru administraţia locală, era nevoie de o astfel de facilitate, pentru ca blăjenii să nu mai meargă în alte localităţi pentru a înota în afara sezonului estival. Dincolo de acest aspect, inaugurarea bazinului de înot reprezintă un nou pas pe care îl facem în ceea ce priveşte construirea unei infrastructuri sportive complete, în drumul nostru spre oraşul european pe care ni-l dorim cu toţii”, afirmă primarul Rotar.
 
 
Taxa de acces la bazin este, pentru adulţi, de 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani - 10 lei. Un abonament lunar costă 150 lei pentru adulţi şi 75 lei pentru copiii sub 14 ani. Bazinul are lungimea de 25 m şi lăţimea de 12,5 m şi este compus din cinci culoare, adâncimea apei fiind variabilă, de la 1,20 m până la 1,80 m în zona de block starturi. Clădirea are facilităţi complete: vestiare, grupuri sanitare, duşuri, saune, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii, o parcare cu 14 locuri, iluminat exterior. Investiţia, în valoare de peste un milion de euro, a fost finanţată din bugetul local al Primăriei Blaj şi face parte din programul „Blaj 2016-2020” al administraţiei publice locale.
 
Baze sportive în valoare de peste 2 milioane de euro
O a treia investiţie importantă în domeniul recreeării şi practicării sportului, în valoare de 2,1 milioane de euro, se referă la modernizarea a două baze sportive din oraş. Este vorba despre o Bază sportivă de tip 1, ce reprezintă o primă etapă de reabilitare a bazei sportive din Parcul „Avram Iancu” şi una de tip 2 ce va fi construită în zona Sălii de sport „Timotei Cipariu”. Lucrările vor fi realizate prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii prin programul ”Construcţii de bază sportive”.
 
 
Baza sportivă de tip 1, în valoare de 1,7 milioane euro, reprezintă o primă etapă de reabilitare a bazei sportive din Parcul „Avram Iancu”, în cadrul căreia se vor construi şi amenaja, pe o suprafaţă totală de 13.200 mp: un teren sintetic de fotbal, dotat cu instalaţie de nocturnă, la dimensiunile omologate de UEFA şi FRF (105m x 68m), un teren sintetic mic (20m x 40m), de asemenea echipat cu instalaţie de nocturnă, vestiare, o tribună cu 500 locuri şi locuri de parcare. În cea de-a doua fază de reabilitare, Primăria Blaj va amenaja, din fonduri proprii, o pistă de atletism nouă şi va continua amenajarea tribunei, care va fi acoperită şi va ajunge la 1.000 de locuri. Baza sportivă de tip 2, în valoare de 400.000 de euro, va fi construită în zona Sălii de sport „Timotei Cipariu”, unde vor fi amenajate, pe o suprafaţă de 1.500 mp, un teren sintetic (dimensiuni 20m x 40m) dotat cu instalaţie de nocturnă, vestiare şi locuri de parcare. Şi aici se are în vedere realizarea unui complex sportiv unitar, care să cuprindă sala de sport, cele două terenuri sintetice de fotbal şi terenul de tenis de la liceu.

Blajul a cunoscut o dezvoltare economică fără precedent în ultimii 10 ani după ce compania germană Bosch a investit în cele trei fabrici peste 150 de milioane de euro şi a creat mai mult de 1.500 de locuri de muncă. 
 

Citiţi şi:

 

    

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: