Ofiţer din Direcţia Poliţiei Rutiere, fost preot şi purtător de cuvânt la IPJ Alba, prins cu permis fals de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost purtător de cuvând al IPJ Alba, în prezent ofiţer în cadrul Direcţiei Rutiere din IGPR, a fost depistat cu permis fals de conducere. Este vorba despre ofiţerul Augustin Căpâlnaş, care, înainte de a intra în poliţie, a fost timp de 8 ani preot la Alba Iulia.

Ofiţerul Augustin Căpâlnaş, de la Direcţia Poliţiei Rutiere, avea atribuţii legate de educaţia rutieră. La un moment dat, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

În acest context, poliţistul ar fi recunoscut în faţa colegilor săi că nu are permis. Aceştia l-au întrebat cum a condus până acum, atât maşina de serviciu cât şi autoturismul personal, iar Căpâlnaş ar fi arătat un permis care nu era al lui, au precizat sursele citate. Potrivit unor oficiali din Poliţia Română, ofiţerul este încă în funcţie, acesta fiind în prezent în concediu medical. Pe numele lui Căpâlnaş a fost deschis un dosar penal.

”Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Control Intern, a efectuat verificări la Direcţia Rutieră, încă din data de 28 februarie a.c., cu privire la situaţia unui ofiţer faţă de care s-a constat că nu deţinea permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului. Totodată, s-a dispus extinderea cercetărilor pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, se afirmă într-un comunicat de presă al IGPR.

Augustin Căpâlnaş a fost preot la Alba Iulia timp de 10 ani, apoi poliţist la Serviciul Rutier Alba şi purtător de cuvânt al IPJ Alba. Acesta a condus timp de peste 15 ani autorurisme, fără să fi deţinut niciodată vreun permis auto. Pe lângă autorurismul personal, poliţistul a condus maşini de poliţie din cadrul IPJ Alba şi Poliţia Rutieră Bucureşti, fiind în repetate rânduri escortă la importanţi oameni de stat în cadrul unor evenimente oficiale. În perioada cât a fost preot, a condus masina Arhiepiscopului Ortodox de Alba Iulia de la vremea respectivă, Andrei Andreicuţ

Augustin Căpâlnaş a renunţat la preoţie în anul 2004, după ce a facut un curs la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI). A absolvit in 1996 cursurile Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 2004 fostul a fost  numit ofiter de relatii cu publicul la Scoala de Agenti de Politie din Cluj-Napoca.

Poliţist din Alba Iulia, cercetat pentru agresiune împotriva unui ziarist, condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă

Poliţist din Alba trimis în judecată pentru purtare abuzivă. A bătut un bărbat de etnie romă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite