O crimă şocantă şi trei variante de sentinţă. Ce posibilităţi are judecătorul de la Tribunalul Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stancu Valer a recunoscur fapta şi vrea o pedeapsă mai blândă
Stancu Valer a recunoscur fapta şi vrea o pedeapsă mai blândă

Tribunalul Alba a stabilit termen de pronunţare în dosarul crimei şocante ce a avut loc în parcarea unui local din Sebeş. Instanţa a finalizat audierile şi urmează să pronunţe o primă sentinţă în acest dosar controversat.

Tribunalul Alba a finalizat luni, 21 ianuarie, procedura de judecată în unul dintre cele mai contoversate dosare de omor din ultimii ani. Este vorba despre crima ce a avut loc în data de 12 mai 2018, în parcarea unui local din Sebeş. Un tânăr în vârstă de 32 de ani (Bercuciu Adrian) a fost ucis cu o lovitură de cuţit în inimă de un alt bărbat, de 37 de ani (Stancu Valer). Cei doi se cunoşteau de mai mulţi ani, ambii fiind originari din comuna Pianu, dar au devenit ”duşmani” în 2016, după un scandal ce a avut loc la o petrecere.

Inculpatul a recunoscut fapta şi a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru comiterea infracţiunii de omor. La ultimul termen al procesului au fost exprimate trei poziţii diferite. Procurorul a solicitat condamnarea lui Stancu Valer pentru comiterea infracţiunii de omor în formă simplă aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, cu recunoaşterea faptei de către inculpat. Procurorul a precizat că nu se pot reţine provocarea şi premeditarea, omorul având loc în urma unui conflict spontan ce a izbucnit între cei doi pe terasa localului din Sebeş, iar în urma încăierării ce a urmat victima a fost înjunghiată cu un cuţit de către bărbatul trimis în judecată.

Stancu Valer a solicitat, prin apărător, reţinerea faptei de omor simplu cu recunoaşterea faptei, dar şi a circumstanţei atenuante a provocării care ar fi venit din partea victimei, făcându-se referire la declaraţiile unui martor ce se afla împreună cu Stancu Valer la momentul respectiv şi care a spus că victima a fost cea care a început scandalul. De cealaltă parte, avocatul părţilor civile a solicitat agravarea faptei prin schimbarea încadrării juridice în omor calificat cu premeditare. Acesta şi-a justificat solicitarea prin ceea ce a declarat inculpatul în faza de urmărire penală, respectiv că purta cuţit cu el doar atunci când venea la Sebeş. 

În ultimul său cuvînt, inculpatul a susţinut şi el varianta că nu a urmărit să se întâlnească cu victima atunci când a ajuns la Sebeş, în ziua respectivă şi că nu el a provocat încăierarea. Instanţa a rămas în pronunţare şi va lua o primă decizie în acest dosar peste două săptămâni. Judecătorul de la Tribunalul Alba a mai decis prelungirea mandatului de arest preventiv emis pe numele inculpatului. Dacă va fi condamnat pentru omor, potrivit Codului Penal, art.188, bărbatul riscă între între 10 şi 20 de ani de închisoare cu executare. Iar dacă judecătorul de caz îl va condamna pentru omor calificat, potrivit Codului Penal art.189 acesta ar putea primi între 15 şi 25 de ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, între victimă Stancu Valer, care s-au întâlnit în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului) care i-a cauzat decesul. Autorul crimei este originar din comuna Pianu dar locuia de mai mulţi ani în localitatea Năvodari din judeţul Constanţa. După ce a înjunghiat victima, agresorul a fugit şi s-a predat după circa trei ore la Poliţia Alba Iulia. Rudele victimei, soţia şi ceilalţi membri ai familiei acestuia, au solicitat acordarea de daune civile în valoare de 500.000 de euro şi a unor daune materiale cifrate la 30.000 de lei. În noaptea care a urmat crimei, o cabană din Pianu care aparţinea lui Stancu Valer a fost incendiată de persoane necunoscute. Poliţia a deschis un dosar penal pentru distrugere, care nu a fost finalizat până în prezent.

Citiţi şi:

 

Mărturisirea unui fost deţinut, coleg de muncă cu victima omorului de la Mediaş: „Este crima politicianului român. Să vă băgaţi recursul compensatoriu undeva“

 

Documente necesare la cumpărarea unei maşini din altă ţară a Uniunii Europene. Ce trebuie să predea vânzătorul şi care sunt actele cumpărătorului

 

Primăria Alba Iulia vrea să recupereze 1 milion de euro de societatea care a furnizat energie termică şi apă caldă în municipiu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite