Noul ştrand al oraşului Alba Iulia, evaluat la peste 5,5 milioane de euro, a ajuns în faza acordului de mediu. Când ar putea fi gata investiţia

Noul ştrand al oraşului Alba Iulia, evaluat la peste 5,5 milioane de euro, a ajuns în faza acordului de mediu. Când ar putea fi gata investiţia

Proiectul noului ştrand public de la Alba Iulia

Primăria Alba Iulia mai face un ”mic” pas în derularea investiţiei privind construirea unui ştrand public al oraşului. A cerut Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba emiterea acordului de mediu pentru construirea bazei sportive şi de agrement din zona Bazinului Olimpic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul, iniţiat în urmă cu şase ani, ar putea fi gata cel mai devreme în anul 2022, în condiţiile în care reprezentanţii administraţiei locale vor găsi fondurile necesare pentru începerea lucrărilor în acest an. 
 
Investiţia se va ridica la peste 27,2 milioane de lei, cu TVA inclus (peste 5,5 milioane de euro). Primăria Alba Iulia a iniţiat în 2014 proiectul privind construirea unui complex sportiv şi de agrement în zona Bazinului Olimpic din Alba Iulia, după ce vechea bază de la Schit a fost reconsiderată şi va deveni „zonă verde”.
 
Studiul de fezabilitate pentru construirea bazei sportive din zona Bazinului Olimpic a fost actualizat în primăvara acestui an. Printre modificări se numără renunţarea la terenul de sport şi la gradene aferente acestuia, pentru a creşte suprafaţa aferentă şezlongurilor şi zonei de plajă.
 
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire bază sportivă şi de agrement zona Bazin Olimpic”, propus a fi amplasat în Alba Iulia, pe B-dul Republicii, nr. 3.
 
Terenul propus pentru amplasamentul obiectivului „Construire bază sportivă şi de agrement zona bazin olimpic” aparţine domeniului public al municipiului Alba Iulia şi are o suprafaţă de 18.118 mp. Durata realizării obiectivului de investiţii este de 3 luni – proiectare faza PT, respectiv 16 luni – execuţie. Ştrandul exterior va avea trei bazine, dintre care unul pentru copii, alei, parcare, spaţii verzi, zonă de relaxare, corp administrativ, etc.
 
Pentru realizarea perioadei de implementare, este necesară supravegherea şi descărcarea de sarcină arheologică preventivă realizată de către specialişti din cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, cu specializare în cercetări arheologice preventive. Conform Certificat de Urbanism nr. 125 din 06.02.2020, amplasamentul propus pentru realizarea obiectivului este situat într-o zonă cu patrimoniu arheologic reperat – sit arheologic de categoria A – aşezare civilă (Canabae Municipium Septimium Apulense Praetorim consularis) din preajma castrului roman din sec. II-IV p. Chr. Epoca romană cu COD LMI AB-I-m-A-00001.02, cod RAN 1026,01.02.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: