Nouă dosare penale cu 11 persoane cercetate în Alba pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Amenzile se ridică la 170.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de dosare penale au fost întocmite la nivel naţional sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

În Alba sunt în lucru un număr de 9 astfel de dosare cu 11 persoane cercetate, toate aflate în lucru.

De asemenea, au fost aplicate 9 amenzi în valoare totală de 170.000 de lei. Este vorba despre o sancţiune de 10.000 de lei şi 8 amenzi a câte 20.000 lei. La nivel naţional, inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane.

Articolul 352 C. pen. sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă „nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, respectiv cu o lună la 6 luni sau amendă aceeaşi faptă dacă aceasta este săvârşită din culpă. De asemenea, conform art. 34 lit. m) din HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice este sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum cuprins între 5.000 şi 10.000 lei nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, precum şi de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile.

Autorităţile au transmis că, în contextul săvârşirii unor astfel de fapte de către persoane aflate în izolare la domiciliu sau în carantină, fapta poate fi considerată agravantă ceea ce însemană aplicarea unor pedepse spre limitele maxime ale prevederilor legale.

Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) a solicitat miercuri Parlamentului şi Guvernului să facă demersurile necesare pentru modificarea conţinutului art. 352 C. pen., în contextul situaţiei de criză epidemiologică, astfel încât să permită autorităţilor judiciare să aplice în mod eficient dispoziţiile de drept penal în cazul încălcării măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase. Se propune creşterea pedepselor şi definirea persoanei suspectată de de infectarea cu o boală infectocontagioasă. Astfel, dacă fapele suspectului au condus la infectarea unei alte persoane, fapta ar urma să se pedepsească cu închisoarea de la 2 la 7 ani, în cazul mai multor persoane - cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul decesului unui persoane - cu închisoarea de la 5 la 15 ani. În cazul în care fapta a condus la infectarea personalului medical, pedeapsa ar fi de la 3 la 10 ani. 

”Din analiza dispoziţiilor codului penal se poate observa că infracţiunea prevăzută la art 352 este una de rezultat, altfel spus sancţionează doar acele situaţii unde se poate stabili, în mod cert şi direct, că nerespectarea măsurilor impuse a condus la infectarea unei alte persoane. În circumstanţele avute în vedere la redactarea acestui text s-a considerat că răspunderea penală poate fi atrasă doar pentru acţiunile care au un rezultat concret de multiplicare a numărului de persoane infectate. Considerăm că în situaţia actuală, prin raportare la incidentele sesizate de autorităţi şi gravităţii situaţiei globale este necesară intervenţia legislativă, prin adoptarea unei legi penale temporare în condiţiile art 7 C. pen. sau prin modificarea cu titlul permanent atât a conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art 352 C. pen cât şi limitelor de pedeapsă şi formelor agravante”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor. 

Citiţi şi:

 

Primul caz de îmbolnăvire cu COVID-19 în Alba: o persoană aflată în carantină, venită din Italia

 

Prima pandemie de holeră din istorie. Câţi oameni au murit în India şi în celelate ţări afectate de boală

 

Un român a intrat ilegal cu un pistol în ţară şi a tras un glonţ pe stradă. Deşi n-a rănit pe nimeni, a fost condamnat la închisoare cu executare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite