Nicolae Furdui Iancu: "Apusenii sunt pasiunea mea"

Nicolae Furdui Iancu:

Vedeta de muzică populară este atrasă de locurile natale

Nicolae Furdui Iancu a cântat şi va mai cânta multă vreme românilor din ţară şi de pe întreg mapamondul. Vocea artistului a încântat şi încântă sufletele românilor de pretutindeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Data naşterii: 27 octombrie 1955, Sohodol, Alba
Educaţie: Institutul Pedagogic din Oradea
Starea civilă: căsătorit, o fată – Maria şi un băiat – Tudor, ambii economişti

Nicolae Furdui Iancu şi-a descoperit vocaţia de mic. Cântând la serbările şcolare, învăţătoarea şi mai apoi profesorul de muzică i-au remarcat talentul, la fel ca şi părinţii, care l-au sfătuit să urmeze liceul pedagogic, acolo unde muzica e probă obligatorie.

„Am cântat în orchestra liceului. Ulterior, student fiind la Institutul Pedagogic din Oradea, am participat la un prim concurs – Festivalul Artei Studenţeşti. M-am calificat la faza pe ţară şi am luat locul întâi. Era în anul 1979“, rememorează artistul.
 
Descoperit de Gruia Stoia, lansat de Marioara Murărescu

Revenit la Alba Iulia, ca dascăl, a făcut parte din „Orchestra Sindicatului Învăţământ“, unde a început să se obişnuiască cu scena şi spectacolele,  obţinând premii importante la Festivalul Cântarea României. După cinci ani de muncă şi-a adunat repertoriul, iar în 1984 a participat la un concurs de folclor, la Drobeta Turnu Severin. Acolo  l-a remarcat Gruia Stoia, care era redactor şef muzical la Radiodifuziunea Română.

„Gruia Stoia m-a întrebat dacă am repertoriu şi mi-a propus să fac nişte înregistrări radio. După înregistrări, m-a recomandat doamnei Marioara Murărescu, realizatoarea emisiunii Tezaur folcloric. Aşa am avut prima apariţie la televiziune. Mai apoi, am fost invitat să particip la concursul televiziunii române Floarea din grădină. În momentul în care aveai acest trofeu erai recunoscut ca solist profesionist. Am luat trofeul, după care am început cariera artistică, pasiunea s-a transformat în profesie“, povesteşte artistul.

Are o turmă de capre la Poiana Sohodolului

În scurt timp de la consacrare, Nicolae Furdui Iancu a înfiinţat Ansamblul „Crăişorul Munţilor“, care îl însoţeşte în toate turneele. „Rar apar în compania altor orchestra“, afirmă marele solist. Cunoscut ca un artist cu fler, a avut o importantă contribuţie la lansarea pe scena muzicii populare a îndrăgiţilor solişti Ionuţ Fulea şi Dinu Iancu Sălăjanu. „I-am ajutat şi pentru că pe mine, atunci când mă pregăteam şi-mi doream să fiu artist, nu m-a ajutat nimeni. Şi am cântat alături de nume mari ale scenei româneşti“, afirmă artistul.

Lăsând deoparte impresionanta sa carieră, Nicolae Furdui Iancu spune că se simte cel mai bine în mijlocul naturii, la munte, pe plaiurile natale.  Tocmai de aceea m-am reîntors în Poiana Sohodolului, satul natal. Am refăcut casa bunicilor mei, am construit lângă o casă de vacanţă şi am cumpărat o turmă de capre. Avem acolo ciobani, avem şi o ciobăniţă, şi administrator, care se ocupă de case în lipsa noastră“, ne dezvăluie solistul.

Ce-i place: „Lăsând deoparte muzica, mă simt foarte bine în mijlocul naturii. Sunt şi un vânător pasionat, pot spune că am adunat cam toate trofeele faunei autohtone, cu excepţia urşilor. La oameni apreciez corectitudinea şi atât.“

Ce nu-i place: „Mă supără minciuna, necinstea şi perfidia. La fel mă deranjează incompetenţa şi delăsarea. Nu-mi plac persoanele fără caracter. De fapt, toţi oamenii au caracter, doar că unii îl au urât.“

Copiii vă calcă pe urme ?
N.F.I.: „Maria şi Tudor au participat alături de mine la emisiuni TV precum O vedetă populară, Tezaur folcloric sau Album Naţional. Eu îi consider talentaţi, însă deocamdată au profesia lor. Când le va veni vremea,  o să poată să ajungă şi ei solişti de muzică populară, dar trebuie să aibă şi şansă. Eu am avut şansa asta de a-mi exercita pasiunea ca profesie.“

Cum vă apreciază românii de peste hotare ?
N.F.I.: „Am constatat că un român plecat din ţară apreciază poate de zece ori mai mult cântecul popular românesc decât cei din interiorul ţării. Nu spun că în ţară nu sunt apreciat, pentru că în ţară cânt mai mult, dar în străinătate am avut foarte mult succes. Ceea ce le lipseşte românilor din străinătate este apropierea de ţară, tocmai de aceea iubesc cântecul, portul şi tradiţia românească.“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: