Modernizarea infrastructurii rutiere la Cugir cu autobuze hibrid şi sistem de bike-sharing. Licitaţie de aproape 8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedere aeriană a oraşului Cugir
Vedere aeriană a oraşului Cugir

Primăria Cugir a lansat vineri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice o licitaţie pentru servicii de proiectare tehnică şi execuţie lucrări în cadrul proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în oraşul Cugir bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”.

Locuitorii din Cugir vor beneficia în curând de un sistem de transport public atractiv şi eficient. Un proiect de peste 35 milioane de lei prevede, printre altele, modernizarea infrastructurii pe traseele mijloacelor de transport în comun şi a infrastructurii destinate traficului pietonilor şi cicliştilor, achiziţionarea a şase autobuze cu propulsie hibridă, implementarea unui sistem de bike-sharing cu 70 de biciclete şi a unui sistem de monitorizare video. 

Valoarea totală estimată 35.029.183,14 de lei, fără TVA (circa 7,8 milioane de euro).

Proiectul prevede: optimizarea transportului în comun prin modernizarea infrastructurii traseelor mijloacelor de transport în comun; introducerea unei noi rute de transport public local; achiziţia de autobuze cu propulsie hibridă (6 bucăţi); modernizarea a 8 staţii de autobuz; construirea a 41 de staţii de autobuz (instalare sisteme de afişaj date călători transport în comun, sistem monitorizare video, automate pentru eliberarea biletelor); implementarea unui sistem de management al traficului; promovarea deplasărilor cu mijloace de transport alternative, prin înfiinţarea de piste de biciclete, achiziţionarea de biciclete (70 bucăţi), înfiinţare sistem bike-sharing, reabilitarea şi extinderea de trotuare; creşterea mobilităţii urbane şi a siguranţei traficului prin reorganizarea intersecţiilor în punctele de conflict şi în zonele cu risc ridicat.

Concret, prin proiect se vor finanţa şi implementa următoarele măsuri:

1. Modernizarea infrastructurii traseelor mijloacelor de transport în comun, adică reabilitarea carosabilului pe următoarele străzi (14.182 metri – 105.802 mp):

– strada Principală (Vinerea) – 22.882 mp

– strada Victoriei – 34.605 mp

– strada Stadionului – 2.710 mp

– strada Ion Budai Deleanu – 3.845 mp

– strada Mihai Viteazul – 4.105 mp

– stada 1 Decembrie – 1.845 mp

– strada Rozelor – 4.875 mp

– strada Ion Creangă tr. 1 – 9.818 mp

– strada Ion Creangă tr. 2 – 1.942 mp

– strada Tineretului – 1.625 mp

– strada Alexandru Sahia tr. 2 – 1.473 mp

– strada Nicolae Bălcescu – 2.328 mp

– strada Griviţei – 2.273 mp

– strada Râul Mic – 11.224 mp

2. Reabilitarea şi extinderea de trotuare, în suprafaţă totală de 46.085 mp.

Vor fi reabilitate şi extinse trotuarele pe următoarele străzi (aceleaşi pe care se va reabilita carosabilul): strada Principală (Vinerea), strada Victoriei, strada Stadionului, Strada Ion Budai Deleanu, strada Mihai Viteazul, strada 1 Decembrie 1918, strada Rozelor, strada Ion Creangă, strada Tineretului, strada Alexandru Sahia, strada Nicolae Bălcescu, strada Griviţei, strada Râul Mic.

3. Înfiinţarea de piste de biciclete, în suprafaţă totală de 28.026 mp, pe străzile supuse modernizării.

4. Sistem de monitorizare video CATV, compus din:

– sistem de monitorizare video intersecţii: 28 de puncte importante (intersecţii) pe traseul reabilitat

– sistem video monitorizare staţii autobuz şi bike-sharing: 7 puncte bike-sharing şi 49 staţii de autobuz

– sistem video numărare şi identificare auto: 6 puncte importante cu trafic intens

– dispecerat de monitorizare video, management integrat pentru subsistemele de afişaj transport public, informare pasageri şi date AVL flota autobuze

– sistem de afişaj date călători transport în comun cu stand special amplasate în staţiile de autobuz

– sistem/aplicaţie de tip AVL pentru operatori

– infrastructură de transport date pe fibră optică

5. Sistem de management al traficului şi informare a cetăţenilor asupra timpilor de aşteptare a mijloacelor de transport în comun şi timpilor de deplasare. 

Citiţi şi:

 

O singură ofertă pentru serviciul de transport public din Alba Iulia. Ce firmă vrea contractul de 47 de milioane de euro

 

Centru multicultural cu sală de spectacole de 300 de locuri şi ruta Transcultural Apuseni, lansate la Aiud

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite