Moartea și-a luat tributul la început de an pe şoselele din Alba: un tânăr de 28 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șoferul mașinii care a ajuns într-un cap de pod pe DJ 107 F a murit la scurt timp la Spital din cauza rănilor suferite. La fața locului a fost nevoie și de intervenția echipei de descarcerare.

Accidentul s-a produs luni noaptea, în jurul orei 3.00 pe DJ 107F, la intrarea în localitatea Lunca Mureșului. Victima se numeşte Ienciu Ocnean Vasile şi era căsătorit.

Potrivit Poliției, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a ajuns cu mașina într-un parapet, iar de aici a fost aruncat într-un gard. .Pe lângă echipa medicală, la fața locuului a fost chemată și cea de descarcerare, pentru a scoate șoferul rămas captiv în propria mașină.

Circulația s-a desfășurat alternativ doar pe un sens de mers până când Poliția a finalizat cercetările la fața locului.

Din cauza rănilor conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani din Alba Iulia,  a murit la scurt timp la Spitalul din Aiud.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite