Misterul celor 300.000 de ţigări de contrabandă descoperite într-o maşină la Alba Iulia. Şoferul a fost achitat pentru că nu ştia că uşile erau dublate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, prins în octombrie 2016 de poliţiştii din Alba Iulia cu aproape 300.000 de ţigări de contrabandă într-o autoutilitară a fost achitat de către instanţa de judecată pe motiv că nu a ştiut ce transportă în maşină.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a decis să îl trimită în judecată pe G. Costel pentru săvârşirea infracţiunii de ”deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete”. După doi ani de judecată, completul de la instanţa de fond a concluzionat că bărbatul nu se face vinovat de comiterea acestei fapte. Procurorii au contestat decizia, iar dosarul a fost transmis la Curtea de Apel.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 17 octombrie 2016, inculpatul a deţinut cantitatea de 298.960 de ţigarete marca Marble şi marca Ashima, fără a avea aplicate timbre şi pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Apărările inculpatului au fost apreciate de procurorul de caz ca fiind derizorii, făcute în încercarea de a evita tragerea sa la răspundere penală, fiind fără dubiu, în opinia procurorului, faptul că acesta a cunoscut faptul că transportă ţigarete, care nu fuseseră marcate şi supuse regimului vamal, întrucât valoarea „de piaţă” a acestora este de aproximativ 90.000 de lei, iar predarea unei asemenea cantităţi, de o asemenea valoare, nu se face între persoane necunoscute, care nu au legătură şi care nu cunosc obiectul tranzacţiei. Ţigaretele erau ascunse într-un compartiment disimulat din interiorul autoutilitarei, care avea aproximativ un metru lungime, astfel că la o verificare a interiorului autoutilitarei prin lateral se putea observa existenţa acestuia.

Instanţa a apreciat, însă, că dinamica faptelor nu i-a permis inculpatului G. Costel să conchidă că uşile din spate

Imagine indisponibilă

ale autoutilitarei erau dublate. ”Această apreciere are la bază ansamblul probator administrat în cauză, precum şi persoana inculpatului, vârsta relativ fragedă a acestuia, de 21 de ani la data săvârşirii faptei, ocupaţia inculpatului, care se ocupă cu îngrijirea animalelor, precum şi împrejurarea că acesta nu a luat contact frecvent cu o astfel de autoutilitară, fiind foarte dificil să îşi dea seama dacă au fost realizate modificări la nivelul uşilor ori ce dimensiune ar trebui să aibă interiorul destinat transportului de mărfuri. Astfel, instanţa reţine că, cu toate că inculpatul a deschis uşa laterală a autovehiculului, pentru a verifica dacă transportă bunuri şi care ar fi acestea, faţă de cele menţionate anterior, era puţin probabil ca inculpatul să îşi dea seama că în partea din spate se amenajase un compartiment artizanal”, se precizează în dispozitivul deciziei de la Judecătoria Alba Iulia.

Magistratul a mai reţinut că nu a fost identificată persoana căreia inculpatul ar fi trebuit să îi predea autoutilitara, cu toate că acesta a precizat numărul de telefon pe care ar fi trebuit să îl apeleze în momentul în care ar fi ajuns la destinaţie şi nu a fost identificată nici societatea care deţine autovehiculul. ”Acuzarea nu a probat în cauză prezenţa inculpatului la momentul preluării autoutilitarei din piaţa din mun. Rădăuţi, nefiind efectuate verificari la acel moment cu privire la existenţa unor camere de supraveghere amplasate în zonă, care să fi surprins momentele de interes pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, nu au fost efectuate verificări pentru ridicarea la acel moment a eventualelor imagini surprinse de aceste camere de supraveghere, nu s-au identificat martori oculari prezenţi la faţa locului, reţinând că preluarea autoutilitarei s-a făcut dintr-un loc, care prin natura sau destinaţia sa este întotdeauna accesibil publicului şi în care, de regulă, este populat, fiind vorba despre o piaţă publică”, se precizează în document.

Instanţa a susţinut, în final, că în lipsa unor probe certe cu privire la aspectul că inculpatul a cunoscut existenţa compartimentului ascuns din autoutilitară, precum şi cu privire la existenţa în acel compartiment a ţigaretelor, inculpatul G. Costel a acţionat în condiţiile unei erori de fapt invincibile cu privire la tipicitatea faptei, neavând în concret reprezentarea deţinerii unor ţigarete, cu atât mai puţin a deţinerii unui număr de ţigarete peste limita prevăzută de lege, fără a avea documente cu privire la provenienţa acestora.

Citiţi şi:

 

Proiect din fonduri europene în valoare de peste 2 milioane de euro pentru modernizarea policlinicii Spitalului Blaj

 

Bătrân de 83 de ani bătut şi ameninţat cu moartea pentru 6 lei şi un telefon. Atacatorii, condamnaţi la închisoare cu executare

 

Mitropolia Greco-Catolică din Blaj vrea retrocedare în natură şi compensaţii financiare de peste 5 milioane de lei pentru bunuri confiscate de comunişti

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite