Misterele Cetăţii Diodului, fortificaţia în care se refugiau în urmă cu sute de ani principii Transilvaniei
0În comuna Stremţ din judeţul Alba a existat o cetate medievală fortificată, unde locuiau familiile nobiliare ale vremurilor. Deşi nu mai există în prezent, Cetatea a avut o perioadă glorioasă de peste 100 de ani.
La Stremţ au existat la un moment dat două construcţii fortificate puternic. Între ruinele cetăţii Diod şi vechea curte nobiliară exista un tunel subteran de legătură precum şi alte construcţii subterane (ele sunt cunoscute de către localnici sub denumirea de „Pivniţele din vii”).
Cetatea Diodului era aşezată în centrul comunei Stremţ, circa 4 km nord-vest de Teiuş, pe valea cu acelaşi nume, într-un loc puţin ridicat şi înconjurat de o zonă care era mlăştinoasă. Alegerea locului de zidire a cetăţii a fost determinată de prezenţa mlaştinilor, alimentate dinspre nord de un izvor ce există şi astăzi, care împiedica accesul spre cetate din trei părţi (nord-est, sud şi vest). În documente este cunoscută sub numele de cetatea Diodului, toponim derivat din numele satului vecin, Geoagiu de Sus, care în documentele medievale a suferit unele transformări şi adaptări: Geoagiu, Gyógy, Tinod etc. Cetatea de la Stremţ a fost întotdeauna o cetate nobiliară.
Cu toate că primele ştiri documentare privind existenţa unei fortificaţii la Stremţ, există de la mijlocul secolului al XV-lea, o cetate trebuie să fi fost construită mai devreme, poate chiar în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, întrucât există câteva documente care semnalează la Stremţ, în acea epocă, pe marele feudal Andrei de Geoagiu. Fiind unul din sfetnicii ducelui Ştefan, fiul lui Bela al IV-lea, când acesta lupta împotriva tatălui său, Andrei de Geoagiu, a primit drept răsplată pentru servicii deosebite, dovedite în timpul „nenumăratelor prilejuri, vărsându-şi sângele împotriva tătarilor şi veghind la hotare”, mai multe moşii şi sate. Andrei de Geoagiu şi-a construit o cetate al cărui nucleu trebuie căutat în locul numit Cetăţuia, de pe dealul din apropierea comunei. În secolul al XIV-lea documentele amintesc pe descendenţii lui Andrei de Geoagiu ca posesori ai moşiilor de la Stremţ şi Geoagiu cetatea părând a se afla tot în posesia acestei familii. Ultimul reprezentant al familiei lui Andrei de Geoagiu, Mihail Dioghy, cedează acest domeniu, la 1442, voievodului Iancu de Hunedoara.
Cercetând împrejurimile cetăţii de la Stremţ, s-a constatat că pe dealul numit „După vii”, din nord-estul comunei, se află un loc numit „Cetăţuia”, de unde oamenii din sat au scos piatră din zidurile unei construcţii, care în prezent nu se mai vede. Materialul arheologic scos la iveală este de factură romană şi feudală. Prezenţa unei aşezări romane în acel loc se cunoaşte mai demult, dar nu şi a unei aşezări feudale. S-ar putea presupune că este vorba de o cetate feudală construită, în parte, cu materiale romane, lucru destul de obişnuit în evul mediu. Aici a fost prima fortificaţie a nobilului Andrei de Geoagiu, din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.
În anul 1442, ultimul descendent al familiei nobiliare Mihail Dioghy a donat moşia şi construcţia lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Considerând că vechea fortificaţie nu mai corespunde cerinţelor timpului, Iancu de Hunedoara a construit, cu materialul provenit în parte de la vechea fortificaţie, una dintre cele mai puternice cetăţi din Ardeal, care se remarca în arhitectura militară a vremii, prin forma sa rectangulară mai rar întâlnită în Transilvania.
După opinia istoricului maghiar Kövári, construcţia Cetăţii s-a realizat între 1442 şi 1445. După moartea fulgerătoare a lui Iancu de Hunedoara, de ciumă în 1456, pe timpul domniei fiului său Matei Corvin, cetatea şi domeniul devin posesiuni regale, iar în 1461 sunt trecute în administraţia Capitulului de Alba Iulia. În 1467 regele Ungariei, Matei Corvin a donatcetatea şi domeniul Voievodului Transilvaniei, Ioan Pongratz. De la sfârşitul sec. XV-lea şi până la jumătatea secolului al XVI-lea cetatea a adăpostit familii şi personalităţi importante în istoria Transilvaniei implicate în diferite scandaluri politice ale acelor vremuri.
Începând cu anul 1500 cetatea a devenit proprietatea familiei Balassa, familie nobiliară partizană a partidei Habsburgice în permanent conflict cu partidele filo-turce. Radu de la Afumaţi şi-a găsit în cetatea Diodului loc de refugiu şi de odihnă pentru a reveni mereu cu arma în mână cu ajutorul lui Ioan Zapolya voievodul Transilvaniei (între 1510-1526) împotriva turcilor. În anul 1538, nobilul Emerich Balassa este numit împreună cu Ştefan Mailat, voievod al Transilvaniei de către regele Ungariei Ioan Zápolya, cei doi aliaţi complotează împotriva „binefăcătorului” lor, în favoarea Curţii de la Viena şi împăratului Ferdinand I de Habsburg. Ca măsură de represalii Ioan Zápolya asediază şi cucereşte cetatea.
Importanţa strategică deosebită a acesteia, măreţia ei fac ca regina Isabella, soţia lui Ioan Zápolya să o aleagă ca loc de reşedinţă. De aici, regina Isabella adresează „ţării” o scrisoare prin care solicită poporului să-l sprijine pe cardinalul Martinuzzi în apărarea Ardealului. În anii tulburi din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în urma repetatelor lupte între partidele nobiliare filo-austriece Balassa şi filo-turce cetatea este asediată şi distrusă de către voievodul filo-turc al Transilvaniei, Ioan Sigismund, fiul lui Ioan Zápolya. Cetatea a dispărut astfel din istorie, după o perioadă de glorie de peste 100 ani, domeniul a intrat în cadrul proprietăţilor fiscale ale voievozilor şi principilor Transilvaniei, până în anul 1700, când a fost proprietatea unor nobili maghiari de mică importanţă pentru istorie.
Se încarcă comentariile...
