Ministrul Transporturilor verifică din nou stadiul lucrărilor pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş - Turda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ministru transporturi alba

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este prezent din nou  în judeţul Alba, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe primele două loturi ale Autostrăzii Sebeş - Turda, după doar 3 săptămâni de la precedenta vizită.

Ministrul  s-a declarat nemulţumit de evoluţia situaţiei din teren pe lotul II, dar a apreciat lucrările de pe lotul I.

Despre situaţia de pe Lotul 1, ministrul a spus că mulţumit de evoluţia lucrărilor şi chiar i-a lăudat pe constructori, observând avansul din teren comparativ cu cel de la ultima vizită. Constructorul i-a explicat paşii următori, în special privind podul peste râul Mureş, în zona Oarda, acolo unde construcţia este una complexă.

Pe lotul II, situaţia este mult mai complicată, întârzierile fiind mari în execuţie, lucru care a stârnit şi nemulţumirea şefului Ministerului Transporturilor.

   

Pe lotul I, lucrările sunt realizate în proporţie de 61%, astfel că ar fi şanse să fie terminat în acest an, cel puţin de la Lancrăm până la Alba Iulia Sud, pe bretelele scurte, însă lotul doi este mai întârziat, având doar 49% procent de realizare a lucrărilor.

Pe lotul 1, cea mai grea lucrare este realizarea nodului rutier Alba Iulia Nord (la Pârâul Iovului), unde autostrada va subtraversa drumul naţional.

Situaţia lucrărilor pe Lotul 1 (Sebeş – Sântimbru) / stadiu fizic 61,35% (sursa CNAIR – raport februarie 2019). Lungime: 17 km

Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL, 541.739.137,21 lei fără TVA (460.478.266,63 lei – Fondul de Coeziune 85% şi 81.260.870,58 lei – Guvernul României 15%). Data de începere lucrări potrivit contract: 2.12.2014, cu 4 luni realizare proiect tehnic şi 18 luni execuţie lucrări. Contract supervizare: inginer Egis Romania SA (5.156.196 lei fără TVA). Termenul estimat de finalizare a lucrărilor: trimestrul IV (noiembrie) 2019

Proiectul prevede două noduri rutiere în zona oraşului Alba Iulia, la sud – km 8 şi la nord – km 16, poduri de traversare a râului Mureş şi a râului Ampoi, supratraversări de drum judeţean şi cale ferată. Mai este şi nodul rutier în zona Lancrăm, care va asigura legătura cu Autostrada Orăştie – Sibiu.

Situaţia lucrărilor pe lotul 2 (km 17+000 – km 41+250, de la Sântimbru la Aiud-Rădeşti) – stadiu fizic 49,01% (sursa CNAIR – raport februarie). Lungime: 24,25 km

   Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L. (în insolvenţă) – (549.332.493,62 lei fără TVA, din care 466.932.619,58 – lei Fonduri Coeziune 85% şi 82.399.874,04 lei Guvernul României 15%). Data începere lucrări din contract 2.12 2014, perioada execuţie iniţială: 4 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic, pana la data de 2.04.2015, 18 luni pentru execuţie, până la 2.10.2016. Perioada de garanţie: 48 luni. Contract supervizare inginer Asocierea SC KAPPA – Arhchitects & Engineers SRL – SALFO & Associates SA (5.719.331,21 lei fără TVA).

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor: trimestrul IV (octombrie) 2019. Proiectul include nod rutier la Teiuş (km 26).

Citiţi şi:

 

Confesiunile unei prostituate. A început audierea inculpaţilor din dosarul proxeneţilor internaţionali „lover-boy“

 

Închisoare pentru un şofer din Bucureşti care a produs un accident mortal în Alba. De ce a ajuns după gratii, deşi a recunoscut fapta comisă

 

Curentat cu un baston electric şi atacat cu spray lacrimogen. Aventurile unui cioban care a păscut oile pe terenul altuia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite