Mii de români înşelaţi cu locuri de muncă în străinătate. Prejudiciul depăşeşte 2 milioane de lei. Zeci de percheziţii DIICOT în trei judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prejudiciul provocat de către suspecţi depăşeşte 2 milioane de lei
Prejudiciul provocat de către suspecţi depăşeşte 2 milioane de lei

Poliţiştii BCCO din Sibiu, Alba, Hunedoara şi Teleorman, sub coordonarea DIICOT Sibiu, au descins miercuri în zeci de locaţii din trei judeţe, pentru destructurarea unei grupări specializate în înşelăciuni privind plasarea forţei de muncă.

La audieri au fost aduşi 90 de suspecţi şi 40 de martori. Prejudiciul este estimat la valoarea de 2 milioane lei, fiind peste 4000 de persoane păgubite.

Potrivit DIICOT, suspecţii ar fi postat anunţuri pe diferite site-uri de profil din România prin care ar fi promis un loc de muncă avantajos în străinătate, convingându-i telefonic pe cei interesaţi să se prezinte la sediul din municipiul Sibiu unde, contra unei sume de bani cuprinse între 400 – 700 de lei, ar fi oferit garanţia unui loc de muncă. În realitate, persoanele în cauză nu ar fi întreprins nicio activitate în scopul obţinerii de locuri de muncă, urmărind doar obţinerea de câştiguri ilicite.

Miercuri, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Sibiu şi poliţiştii sibieni de investigare a criminalităţii economice, delegaţi în cauză, au efectuat 39 de percheziţii domiciliare în judeţele Sibiu (37), Teleorman (1) şi Hunedoara (1) în acest dosar, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave în care sunt cercetaţi în acest moment 98 de suspecţi persoane fizice şi juridice.

Percheziţiile domiciliare au vizat atât locuinţe private, cât şi 13 sedii de societăţi comerciale de pe raza judeţelor amintite. Din cercetările efectuate până în prezent în cauză a rezultat faptul că, în perioada februarie 2014 – prezent, în municipiul Sibiu ar fi fost înfiinţate mai multe societăţi comerciale, administrate de aceleaşi persoane, având ca obiect principal de activitate plasarea forţei de muncă în străinătate, cu intenţia desfăşurării de activităţi ilicite prin inducerea în eroare a persoanelor de bună-credinţă.

Ar fi fost prejudiciate peste 4.000 de victime, valoarea sumelor încasate ilicit depăşind 2.000.000 de lei. În cauză, sunt indicii că, în realitate, numărul victimelor este mult mai mare, de peste 10.000 de persoane şi, implicit, prejudiciul cauzat. În urma acţiunilor desfăşurate în cursul acestei dimineţi, la sediile I.P.J. Sibiu şi D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse în vederea audierii 90 de persoane având calitatea de suspect şi 40 de persoane având calitatea de martor.

De asemenea, din locaţiile vizate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi administrării probatoriului în cauză peste 200.000 de lei, documente, zeci de telefoane mobile şi suporturi de stocare. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Sibiu, I.P.J. Teleorman şi Hunedoara şi al jandarmilor, precum şi al poliţiştilor din cadrul BCCO Alba Iulia, SCCO Sibiu, SCCO Hunedoara şi SCCO Teleorman.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, de Brigăzile de Operaţiuni Speciale Bucureşti şi Alba Iulia şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Sibiu.

Citiţi şi:

 

FOTO Casa cu „pivniţă cu jomp” din Roşia Montană, monument istoric, restaurată de Institutul Naţional al Patrimoniului

 

PNL şi-a desemnat candidatul la Primăria Alba Iulia: „Săracu' Paul”, susţinut de Mircea Hava, votat în Biroul Politic

 

Cea mai scumpă carte din toate timpurile. Pentru ce a plătit Bill Gates aproape 31 de milioane de dolari

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite