Mesajul sfâşietor transmis de soţia căpitanului Răzvan Moldovan, decedat în accidentul din Sibiu: „Mai trăiesc doar ca să îţi îngrijesc mormântul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul pilot de 29 de ani din Alba Iulia, Răzvan Moldovan, decedat în accidentul de elicopter din judeţul Sibiu, se căsătorise în vara acestui an. După ce a aflat de tragedie, soţia acestuia, Georgiana, a postat pe Facebook un mesaj sfâşietor.

Mai trăiesc doar ca să îţi îngrijesc mormântul aşa cum m-ai îngrijit tu pe mine! Şi aştept clipa să fim împreună iubirea mea, lumina mea, viaţa mea frumoasă. Aşteaptă-mă că vin!!! Mi-e prea dor de tine ca să mai rămân!!!“, a scris Georgiana. Ulterior a revenit cu un nou mesaj prin care anunţă că înmormântarea va avea loc marţi: „Pentru toţi cei care vor să ne fie alături, marţi îl vom conduce pe ultimul drum... încă nu ştim ora, încă nici măcar nu mi-au adus îngerul acasă... dar vă vom anunţa!!! Odihneşte-te în pace sufletul meu drag!!!! Abia aştept să vin la tine!!!!”.

Trupul neînsufleţit al militarului este adus duminică la Alba Iulia unde va fi depus la Cercul Militar, aflat în clădirea Palatului Principilor din Cetate. Înmormântarea lui Răzvan Moldovan va avea loc marţi, la ora 12.00, în Cimitirul Eroilor.

Căpitanul Răzvan Moldovan era, potrivit cunoscuţilor, “un caracter puternic” şi iubea cariera militară. Pilotul a absolvit Colegiul Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia în anul 2005. Cunoscuţii lui Răzvan sunt şocaţi şi spun că acesta era un tânăr model şi respectuos. “Răzvan rămâne eroul meu, nu numai pentru că făcea parte din elita acestei ţări ci mai ales pentru că a avut un vis pe care l-a urmat într-o societate foarte pricepută în a-ţi ucide visele, pentru că a iubit până la capăt, pentru că a avut puterea să creadă mereu mai mult decât am făcut-o noi. E eroul meu pentru că mereu discret şi puternic ne-a asigurat că cerul nostru e încă albastru pentru că oameni ca el ne protejează de acolo din înălţimi, a spus Alin Tomuş, un prieten apropiat al militarului mort la datorie. 

image

Pagina de facebook a soţiei pilotului a devenit o “revărsare” de mesaje triste transmise de către cunoscuţii militarului. Sute de prieteni au ţinut să fie alături în aceste momente foarte grele pentru familia pilotului: 

Pentru o clipă l-am cunoscut pe Răzvan dar pentru o viaţă mi-a intrat la inima prin bunătatea şi dăruirea lui sufletească...fie că Bunul Dumnezeu să-i dăruiască liniştea printre îngerii alături de care zbura...ce nedreaptă e viaţă cu oamenii buni...dar poate toate au rostul lor în viaţă asta aşa firavă..totul se întâmplă cu un scop pe care poate noi nu avem putere să-l înţelegem...fi tare dragă verişoara noi toţi de la Şugag suntem alături de tine!!!

Rămâi cu bine, prieten drag!!! Vei rămâne mereu în inimile noastre.... Dumnezeu te-a vrut prea repede la el... mult prea repede... Somn liniştit, Răzvan! Ne vom revedea... Condoleanţe familiei!

Chipul sau blând a rămas în imaginea noastră. Te-ai retras liniştit, aşa cum ai trăit, în lumea celor buni şi drepţi. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci şi să te odihnească în pace şi linişte.

Un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer departe de noi şi aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate şi tristeţe. Georgiana să fi tare să ţi dea Dumnezeu putere şi să te întărească şi să fie lângă tine. Dumnezeu s-al odihnească.

Cei buni dintre noi se înalţă tot timpul către infinit acolo unde le este locul pentru că aici sunt prea nesemnificativi. Fii tare Georgi dragă şi Dumnezeu să vă dea putere!!!

Georgiana am aflat de la televizor de cumplită tragedie...  Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar ţie să-ţi dea putere să mergi mai departe, să ai grijă de ţine, iar dacă te putem ajută cu ceva să nu eziţi să ne ceri ajutorul! Sunt convinsă că Dumnezeu, împreună cu Răzvi va avea grijă de tine de acolo de sus! Condoleanţe întregii famili îndurerate!

image

FOTO Facebook

FOTO Eroul Răzvan Moldovan a ajuns acasă, la Alba Iulia. Sicriul cu trupul militarului mort în accidentul din Sibiu, depus la Cercul Militar

Căpitanul Răzvan Moldovan, decedat în accidentul din Sibiu, era un tânăr „model, foarte serios şi implicat, un caracter puternic“

Un tânăr pilot de 28 de ani din Alba Iulia, printre victimele decedate în accidentul de elicopter din Sibiu

Un elicopter militar s-a prăbuşit. Opt persoane au murit, alte două sunt transportate la spital.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite