Măsuri de protecţie în Sibiu şi Alba contra pestei porcine africane. Vor fi vânaţi toţi mistreţii din zona infestată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 30 de localităţi din Sibiu şi Alba au fost incluse într-o zonă afectată de pestă porcină africană, după ce a fost împuşcat încă un mistreţ bolnav, pe un fond de vânătoare administrat de Direcţia Silvică Sibiu.

Vor fi vânaţi mistreţii din aceste zone, iar paznicii de vânătoare vor patrula pentru a descoperi animale moarte. Centrul Local de Combatere a Bolilor, convocat luni de Instituţia Prefectului Sibiu, a stabilit un plan de măsuri, după ce a fost împuşcat un mistreţ bolnav, pe Fondul de Vânătoare nr. 16 Valea Mărului – Apold.

A fost stabilită zona afectată pe o rază de 13 km distanţă de locaţia în care a fost vânat mistreţul. Aceasta include zona infectată, pe o rază de 8 km şi zona tampon, de încă 5 km în exteriorul zonei infectate, potrivit unui comunicat al Prefecturii Sibiu.

Localităţile aflate în zona infectată sunt: Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Aciliu, Amnaş, Topârcea, Ludoş, Gusu şi Sângătin.

În zona tampon sunt şi şase localităţi din judeţul Alba – Doştat, Gârbova, Cunţa, Draşov, Spring şi Boz, alături de altele din Sibiu: Armeni, Alămor, Sălişte, Galeş, Vale, Săcel, Tilişca, Rod, Mag, Ocna Sibiului, Bogatu, Presaca, Dobârca. Fondurile de vânătoare aflate în zona infectată sunt: F.V.16 Apold, F.V.17 Sângătin , F.V.18 Păuca , F.V.19 Ocna Sibiului şi F.V.20 Şura Mică. Fondurile de vânătoare aflate în zona tampon sunt: F.V.14 Sălişte, F.V.15 Poiana.

”În zona afectată, timp de 60 de zile de la confirmarea bolii, se vânează integral mistreţii prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul (pândă şi dibuire), cu respectarea măsurilor de biosecuritate aplicabile în timpul partidelor de vânătoare. Aceştia vor fi neutralizaţi prin îngropare în gropi executate de gestionarii fondurilor de vânătoare.

Pe fiecare fond de vânătoare din zona afectată se va realiza catagrafia efectivului de mistreţi şi prădători. Paznicii de vânătoare vor efectua patrulări zilnice, pentru a depista porci mistreţi morţi sau bolnavi. Măsurile de control al bolii au fost puse în aplicare imediat si se menţin pentru 12 luni de la constatarea ultimului caz de PPA la porcii mistreţi în zona infectată determinată”, se mai arată în comunicat.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Meşterii populari din Apuseni care realizează opere de artă din lemn în sticle cu ţuică

 

Cele mai întinse şi cele mai mici oraşe din România. Câţi oameni trăiesc în localităţi de sute de kilometri pătraţi

 

Cerere de extrădare emisă pe numele unui afacerist controversat, anulată. Povestea lui Dorel Tamaş, primul miliardar din Alba

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite