Măsuri luate de Budapesta împotriva românilor „vinovaţi“ de cinstirea unui secol de la execuţia lui Horea

Autorităţile de la Budapesta au intrat în „fierbere“, în 1884,  la aflarea zvonurilor că românii din Ardeal  vor să organizeze acţiuni prin care să marcheze împlinrea unui secol de la execuţia lui Horea şi Cloşca pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia.

Din lucrarea „Călători străini despre Ţările Române,“ aflăm de la germanul Konrad Iacob Hiltebrand, care a poposit mai mult timp la Alba Iulia, că schimbarea locului de execuţie a condamnaţilor din piaţa vechiului oraş Alba Iulia s-a făcut după 1715. „Locul nou ales, Dealul Furcilor, se potrivea pentru asemenea manifestări sângeroase. Era în afara oraşului, aproape de o arteră principală de comunicaţii, ce lega oraşul Alba Iulia de podul de peste Mureş din cartierul Partoş la intrarea în oraş dinspre Sebeş, şi era într-o poziţie dominantă vizibil de la o depărtare de peste un kilometru“,nota călătorul german.

Una dintre execuţiile cele mai cunoscute, care au avut loc pe „Dealul Furcilor“, a fost cea a capilor Răscoalei iobagilor din Transilvania: Horea şi Cloşca, în 28 februarie 1785.

Măsuri care să împiedice cinstirea memoriei lui Horea

Disputa legată de locul exact  al execuţiei capilor Răscoalei s-a amplificat în preajma împlinirii unui secol de la execuţie, în 1885. Potrivit istoricului Nicolae Josan, în zona actualului judeţ Alba au avut loc la acea vremme vii agitaţii, dar şi  o foarte vie „vigilenţă” a zeloaselor autorităţi locale. Printre elementele „periculoase“ era nominalizat şi avocatul Rubin Patiţa din Alba Iulia.

Grăitor în acest sens este un un raport „alarmant” al comandantului de jandarmi din Abrud, datat la 10 octombrie 1885. În acest raport se spune, printre altele: „Avocatul din Alba Iulia şi agitatorul periculos Rubin Patiţia, au umblat pe aici (prin Zlatna) şi prin Abrud în 25 şi 26 septembrie; venirea lui şi contactul cu indivizi conducători ai românilor de aici a stârnit mari suspiciuni că se pregăteşte ceva”, se spune în telegrama publicată în lucrarea „Documente privind mişcarea naţională a românilor din Transilvania, I, 1881-1891“. Tot în această lucrare este reprodus şi un răspuns la o telegramă oficială a unui funcţionar maghiar  din Câmpeni. „Cei mai periculoşi agitatori din acest ţinut, sunt: Dl. Filip, avocat din Abrud, Gherasim Candrea şi dr. Absolom Todea, avocaţi din Câmpeni, Simion Caian, medic şi Simion Balint, preot din Roşia Montană, Amos Popescu, notar cercual în Roşia Montană, Mihail Andreica şi Nicolae Corcheş junior, locuitori din Câmpeni, tribunul de la 1848, Eniedi alias Clemente Aiudeanu, învăţător, care umblă tot timpul în port naţional, şi este atât de fanatic daco-român, încât îndată a agitat populaţia în locuri publice şi îşi prezintă convingerile publice cu neruşinare provocatoare, chiar şi în prezenţa ungurilor”.

Măsuri care să împiedice acţiunile românilor ardeleni de cinstire a memoriei lui Horea au fost luate din timp chiar de la Budapesta. În lucrarea lui Constantin Barbu, „Codul invers - arhiva înnebunirii şi a uciderii lui Mihai Eminescu“, sunt reproduse telegrame care confirmă cele menţionate mai sus, precum şi măsurile represive pe care autorităţile maghiare le luau împotriva românilor din Ardeal.

Într-una dintre acestea, adresată din  Timişoara, în 20 noiembrie 1884, prim-ministrului însărcinat cu conducerea Ministerului de Interne Regal Maghiar, se spunea: „Potrivit informării confidenţiale a şefului poştei regale din localitate, a sosit un plic, expediat din Ploieşti de către profesorul Vergiliu Popescu, pe adresa „Coriolan Brediceanu, avocat, Lugoj”. Scrisoarea fiind suspectă, şeful poştei a reţinuto, mi-a prezentat-o şi, fiind ruptă, am putut citi titlul cărţii aflate în ea: „revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, scrisă pe baza documentelor oficiale de Nicolae Densuşianu, Bucureşti, Tipografia Românul Carol Göbl., 1884”. Titlul lucrării arată clar că se referă la răscoala lui Horea şi potrivit părerii mele, se încadrează în categoria lucrărilor asupra cărora aţi luat măsuri prin ordinul dumneavoastră nr. confidenţial 1185 din acest an. Scrisoarea fiind adresată la Logoj, deci în alt comitat, dar, de altfel, nici regulamentele poştale în vigoare nu permit predarea scrisorii altei persoanei decât destinatarului, am rezolvat pe loc la oficiul poştal ca să se întârzie cu câteva zile expedierea ei la Logoj. În baza celor prezentate mai sus, vă rog, Excelenţă, cu deosebită stimă, să dispuneţi măsuri pentru confiscarea scrisorii în momentul sosirii sale la Lugoj“, se spunea în telegrama înaintată de comitele suprem din Timişoara în 20 noiembrie 1884.

Un răspuns strict-secret la telegrama de mai sus vine de la Budapesta, în 30 noiembrie 1884.

„Potrivit unor informări recente, agitatorii extremişti români intenţionează să organizeze sărbătorirea lui Horea la Alba Iulia în ziua de 28 februarie 1885 şi cu acest prilej să ridice la locul execuţiei o cruce de marmură. Intenţionează să trimită invitaţii şi liste de subscripţii pentru cheltuielile prilejuite de aniversare. De aceea, că atrag atenţia, Domnule, să urmăriţi cu atenţie vie această mişcare şi să mă informaţi asupra celor constatate. Totodată, să opriţi răspândirea acestor invitaţii şi liste de subscripţii şi să luaţi măsuri pentru confiscarea lor. Primiţi, Domnule, expresia stimei mele“, se spune în telegrama expediată de la Ministerul de Interne Regal Maghiar către comitele suprem al comitatului Turda-Arieş/Turda, baronul Kémeny György.

Ziua de 28 februarie 1885 la Alba Iulia

Atmosfera zilei de 28 februarie 1885 în Alba Iulia, când se împlinea un secol de la execuţia lui Horea şi Cloşca pe „Dealul Furcilor“ poate fi reconstituită din însemnările lui Rubin Patiţa.

„Locul acela, unde s-a isprăvi acea esecuţiune (din 28 februarie 1785 -n.red.) se afla în movila apuseană deasupra vinielor din Maieri, în preaşma edificiului garei drumului feratu din Alba Iulia. Ungurii îi dicu “bitofadomb”. La magistratul oraşului se afla o dobă de metal şi o cămeşa de zale de oţel, despre care se afirma că sunt unelte de alui Horea. Locul perzarei e foarte frumos situat, căci formează un promontoriu în cornul podeiului şi de acolo se vede şi în sus şi în jos pre şesul Mureşului la mare departare; loc acomodat pentru radicarea unui Monument, la care idea pona acum nu s-a gândit poporul român, cu toate că Horea şi consoţii lui cu a lor jertfa de sânge, au mantuit pre plugarii români de sub sclavia ( referire, exagerată, la Patenta lui Iosif al II-lea din 1785). Pana la anul 1784 poporul român era sclav, caci era legat de glia, şi robotele nu era sistemizate, ci domnul pamentului tracta cu ţeranul mai reu decât cu vitele“.

Una dintre dorinţele avocatului era ca la împlinirea unui secol de la execuţie să facă la Alba Iulia  un parastas pentru Horea şi Cloşca.  „Eram singur în aceasta lucrare, ceea ce nicidecum nu m-a împedecat în pornirea mea.. Apropiandu-se diua aniversarei am comandat la o fabrica din Viena 2 cununi de metal aurit şi cu pietrii colorate în tricolorul român, una cu 6 şi alta cu 4 arcuri, aşa sunt ca şi coroanele episcopali. Au gravuri despre însemnatatea lor şi azi se folosescu la cununiele mirilor în biserica gr. or. şi s-a sânţit în ziua parastasului. La mandat ministerial inca în Noemvre 1884 şi eu şi alţi inteligenţi români eram puşi sub pază poliţială, ca prin aceasta să se impedece orice demonstraţiune pentru amintirea lui Horea. Aceasta era urmarea unei denunţiaţuni, că eu, cu alţi români, avem de gând să ridicăm un monument de marmoră neagră la locul perzarei, ba şi inscripţiunea de pre acel monument i era comunicata. Aceasta bagase în spaima pre voinicoşii (jandarmi - n.red.), încăt casa mea în toate nopţile era bine păzita, ca se nu potem ţine adunări secrete. Am avut din înaltă îngrigire acel folos, ca nu mai potea nime să-mi fure din curte gaini, gâsce şi altele şi dormeam fără grije, că erau şi vighilii de noapte şi haiduci destui, cari supraveghiau. Alţii neci habar n-aveau de Horea, dar şi pre ei i supraveghia, căci nu aveau încredere în neci un român. Sciam despre toate, dar nimicu nu am zis, şi i-am lasat a-şi face deplin (datoria) mandatului primit. Sub astfeliu de auspicii se apropia ziua de 27 Faur(Februarie-n.red.)1885“, notează avocatul în memoriile sale.

În scenă intră şi protopopul Alexandru Tordăşan, care cumnatul lui Patiţa. Avocatul povesteşte că preotul ar fi primit o înştiinţare scrisă de la ierarhul superior, prin care era sfătuit să nu oficieze serviciul religios în ziua de 28 februarie 1885. „Eu ‘lu sfatuiam se nu dea ascultare unei aşa porunci ilegale, căci trebuia să se facă în sembeta morţilor serviţiu Dzeescu. Nu se potea decide şi aşa neotarât l-am lasat“. În seara zilei de 27 februarie 1885,  erau concentraţi în Alba Iulia vreo 30 de jandarmi, la care se adăuga şi miliţia împărătească din Cetate.

„Din întemplare am avut şi de aceasta cunoştinţă, căci mă aflam tocma la un pahar de vinars cu mai mulţi ofiţiri, când le veni ordinul. Şeful poliţiei, Ştefan Jenei, cu vreo 12 spitzli se aşezase în sala otelului “Hungaria” (azi hotel “Apulum”-dărâmat de comunişti-n.red) înaintea căruia stau mai mulţi gendarmi şi poliţai, căci aşteptau ca să sosească cu trenul vreo 2000 români la A/lba/ Iulia/ traversaţi (travestiţi -n.n.) în costum ţaranescu, şi la ˝ 9 seara venea acel tren. Ca să mă pot delecta la atâta prostia am mersu şi eu cu adiunctul meu Demetriu Campean (acum arhivariu consistorial in Sibiu) la hotelul Ungaria, unde ni-am aşezat ambii la o masa, deosebit între publicul cel mare aci adunat şi ni-am comantat 2 cese de teia (ceşti de ceai-n.red.). Uşile de la sala vecina erau de tot deschise şi în faţa uşei era întinsa o masa lunga, la care era aşezat capitanul poliţiei cu mai mulţi spitzli de-a lui. Vis a vis cu acesta masa mă aşezasem eu, ca să fiu vazut de organul poliţiei, pre care eu înca-l ochiam, însă mă faceam a fi ocupat cu cetirea de jurnale. În un târziu veni la mine conducatoriul musicei ţiganesci Coca Stancoviciu, care avea acolo musica, cu rogare ca să-l lasu a canta şi zicali romanesci, la ce i-am respuns că în postul mare eu n-am lipsa de musica, deci avend public strain destul zică-le lor. Insista însa bietul musicant căci îi era să capete parale, deci în urma i-am zis, că daca şcia zicala Horei - apoi nu-mi pasa - să o zică, că pre lângă bani, îi voiu da şi o pareche, adeca o cupa de vin şi borviz. S-a şi apucat musica la lucru - însa a cantat zicala lui Butean “sub o culme de cetate”. A vezut ei în urma că a sfeclit-o, deci cantară “Deşteaptă-te Române”. Văzend că vinul nu mai soseşte pana cand or mai zisu un cuadril, Coca şi-a tramis pre nepotul seu, un fecioraş de vro 13 ani, care m-a rogat ca se-i cantu eu acea melodie, căci Coca nu scia, că care e zicala. I-am împlinit dorinţa şi apoi am cantat zicala Horei, dar fora refren. Mai întorcându-se acela fecioraşu la mine i-am împartaşit şi refrenul şi apoi de nou au început la acea zicala. Capitanul oraşului numai atât scia, că se canta romanesce, dar că ce cantari erau, nu scia bietul. Totuşi au venit la masa mea şi me întreba, ca ce cantari sunt acele, la ce i-am respusu ca “a fele románországi Hore”, şi el s-a mulţamit. “Mi facusem deplin chefului meu de ai trage pre sfora şi aşa trecuse tempul preste 9 ore seara, deci m-am dus catra casa. Cand am eşit din Hotel gendarmii se suiau în caruţe, ca să meargă catra Zlagna, dupa ce aci nu sosisera acei 2 mii români de ei aşteptaţi. Neci nu le plesnise ungurilor prin gand, ca ei ascultase cantecul lui Horea şi că toată goana lor începuta n-are zor, cand ei nu cunoscu viaţa şi cantecele Românului“, povesteşte avocatul.

Rubin Patiţa şi-a început ziua de 28 februarie 1885 la Biserica din Alba Iulia, unde a aflat de la oamenii de încredere ai protopopului că nu se va ţine slujbă. Avocatul nu a bătut în retragere. Din contra i-a trimis vorbă preotului că, dacă nu oficiază serviciul religios, vat rage clopotul Bisericii în dungă.

„Aceasta ameninţare a folosit. Cu facia palida s-a apucat de sluşba, dar a demandat(comandat-n.red) ca numai un clopot să se traga. A venit popor mult la sluşba, dar inteligenţa au absentat, cu toate că a fost avisată. Cătra finea liturghiei s-a aratat şi advocatul M/atei/ Nicola dupa ce de două ori am tramis dupa el, căci el se tot lauda, că e din neamul lui Horea; ceea ce nu sta / în sensul că nu corespundea adevărului-n.red./ Am dat eu ordin clopotariului ca să tragă sub tempul liturghiei toate clopotele şi să se bata şi toaca de oţel. Aşa s-a şi întâmplat şi dupa liturghia s-a serbat parastasul şi apoi am încunjurat tot poporul ca la lithia biserica cu prinosul şi cu cele două cununi aurite şi cu praporele duse înaintea convoiului. Finindu-se serviţiul şi pomenirea celor trei martiri la mormentul tribunului Probu Prodan, preotul din Magina / astăzi monumentul-cruce de pe acest mormânt, care să indice exact locul unde pe atunci se afla, nu mai există / ni-am departat cu toţi mulţamiţi că neconturbaţi am potut aduce rogaciuni în memoria acelor martiri”, mai spune Patiţa.

Cruce amplasată pe locul real al execuţiei

„Toate sursele documentare indică locul de execuţia pe Dealul Furcilor, o terasă înaltă, situată în partea de sud a oraşului şi Cetăţii. Terasa fiind foarte mare, de circa 1,5 km pătraţi, locul de execuţie nu a putut fi precis localizat decât în urma studierii hărţilor executate de autorităţile militare austriece în secolul al XVIII-lea“, scrie istoricul Gheorghe Anghel.

Monumentul ridicat în 1959 în cinstea conducătorilor Răscoalei fost plasat în partea de nord a terasei şi nu pe locul cel adevărat, întrucât nu era cunoscut atunci. O încercare de „marcare“ a locului real, pe  aşa numitul Corn al Podeiului, a avut loc în 28 februarie 2007, dată la care s-a dezvelit şi sfinţit o cruce de lemn, la iniţiativa Fundaţiei „Alba Iulia  1918, pentru unitatea şi integritatea României”.

„Crucea de lemn (provizorie) a fost amplasată la marginea terasei, unui teren arabil (nelucrat de zeci de ani de zile) care a fost curăţat de arbuşti şi mărăcini, ocupând doar câţiva metri pătraţi. La scurt timp,  am fost avertizaţi de organele de poliţie că ni s-a deschis un dosar penal pentru «conturbarea în posesie»,  în urma reclamaţiei proprietarului terenului dobândit, urmând să suportăm consecinţele respective. În aşteptarea procesului cu care eram ameninţaţi,  crucea de lemn sfinţită şi amplasată în 28 febrruarie 2007 a fost scoasă din pământ şi aruncată la gunoi. Nemaifiind «obiectul» procesului penal, acesta nu s-a mai desfăşurat“, susţin reprezentanţii Fundaţiei.(Articol scris de NICU NEAG)