Locuinţă romană cu sistem de încălzire sub podea în Cetatea Alba Iulia

Locuinţă romană cu sistem de încălzire sub podea în Cetatea Alba Iulia

Locuinţa este amplasată la sud de Poarta Castrului Roman

Locuinţa romană este amplasată la sud de Poarta Castrului Roman, pe Traseul celor trei fortificaţii din Cetatea Alba Iulia şi era dotată cu instalaţie de încălzire. Aşezarea descoperită de arheologii albaiulieni datează din prima jumătate a secolului III.

Ştiri pe aceeaşi temă

Locuinţa romană a fost descoperită în cadrul programului de cercetare arheologică sistematică Apulum „Municipium Septiumium Apulense“. Săpăturile au debutat în toamna anului 2009, fiind iniţiate de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Conform arheologilor, clădirea romană, datată în prima jumătate a secolului III, a continuat să funcţioneze şi în perioada imediat următoare, lucrul acesta fiind dovedit de monezile descoperite.

A fost descoperită, într-o cameră o porţiune a unui paviment realizat din elemente ceramice în formă de 8 numite „tesserae“. Sub acesta a fost sesizată existenţa unei instalaţii de încălzire.

Citiţi cum funcţiona instalaţia romană de încălzire în săptămânalul ADS, care apare joi, 4 august, la chioşcurile de ziare din Alba.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările