Legendele celor mai puternici români. Ioan Vodă cel Viteaz a tras singur după el un tun, Pavel Chinezu a cărat pietre de moară, Dragoş Vodă a ucis zimbrul

Legendele celor mai puternici români. Ioan Vodă cel Viteaz a tras singur după el un tun, Pavel Chinezu a cărat pietre de moară, Dragoş Vodă a ucis zimbrul

Statuia lu Dragoş Vodă cu zimbrul de la Câmpulung Moldovenesc

Istoria românilor cuprinde numeroase legende cu domnitori sau voievozi care avea însuşiri fizice deosebite. Aceştia se foloseau de forţa lor pentru a-şi conduce oştile în luptă împotriva armatelor cotropitoare. Trei dintre aceste personaje, ale căror legende impresionează şi astăzi, sunt Ioan Vodă cel Viteaz, Pavel Chinezu şi Dragoş Vodă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toţi trei au fost conducători ale unor teritorii româneşti şi s-au remarcat, pe lângă abilităţile unor mari oameni de stat, şi prin calităţile fizice cu totul deosebite. Una dintre cele mai interesante legende s-a păstrat în legătură cu domnitorul Ioan Vodă cel Viteaz, cunoscut în istorie şi sub numele de ”cel Cumplit”. A urmat la tronul Moldovei după Alexandru Lăpşeanu şi a domnit din februarie 1572 şi până în iunie 1574. Deşi a condus Moldova doar doi ani, Ioan (Ion) Vodă cel Viteaz a avut câteva realizări cu totul deosebite, în special împotriva Imperiului Otoman, care a trimis în Moldova o armată de 200.000 de soldaţi pentru a-l îngenunchea pe domnitor.
 
Legenda privind calităţile sale fizice deosebite este legată tocmai de una dintre aceste bătălii şi a fost păstrată în limbajul popular: ”În toiul bătăliei, unul din cele cinci tunuri din oştirea lui era gata să cadă în mâinile duşmanilor. Tunul era aşa de greu, că nici zece oşteni nu-l puteau urni din loc. Dar încă să-l mai urce la deal, acolo unde era porunca. Văzând aşa, Ion Vodă a înşfăcat funiile ce legau tunul şi l-a târât, singur, până sus, pe un deal, unde tunarii l-au şi aşezat în bătaie, au tras bombă după bombă şi au făcut mare prăpăd în rândurile duşmanilor”.
 
O altă faptă de vitejie este relatată în legătură cu ultima luptă a domnitorului cu turcii: ”Armata turcească, foarte numeroasă, a înconjurat cu totul oastea lui Ion Vodă. Văzând aşa, românii au săpat şanţuri şi s-au apărat în ele multe zile, nimicind numeroşi duşmani. Dar, fiind vară şi secetă mare, n-au mai avut nici hrană nici apă. Şi dacă de foame mai puteau rabda, setea îi istovea. Ajunseseră aşa că întindeau cămăşile noaptea pe pământ să le umezească roua, iar dimineaţa o sorbeau cu buzele arse de sete. Când a înţeles că nu mai este nici o scăpare, Ion Vodă s-a predat. A cerut doar ca el să fie dus în faţa sultanului, iar vitejii lui oşteni să fie lăsaţi slobozi să meargă fiecare la casa lui.
 
Dorind să încheie cât mai repede o bătălie care-i secera şi lui mulţi ieniceri, paşa turc a jurat că va face aşa cum a cerut voievodul român. Dar când l-au văzut cât de mândru şi voinic arăta, turcii s-au cam înfiorat de frică, iar paşa şi-a călcat jurământul. A făcut anume semn unor slujitori, care l-au prins şi i-au legat mâinile şi picioarele de cozile a patru camile. Lovite cu biciul, aceste animale puternice au tras în patru direcţii, sfâşiindu-l pe Ion Vodă de viu în patru bucăţi. Nu se putea închipui o pedeapsă mai cumplită şi mai nedreaptă”. Astfel şi-a regăsit sfârşitul domnitorul Moldovei, despre care, în mod nedrept, sunt mult prea puţine relatări în cărţile de istorie.
 
Pavel Chinezul cel Uriaş
 
O altă legendă care scoate în evidenţă calităţile fizice ale unui mare conducător se referă la Pavel Chinezul (sau Cneazul), supranumit şi ”cel Uriaş”. A trăit în perioada 1432 – 1494 şi a fost un comandant în armata regelui Ungariei, Matia Corvin şi comite de Timişoara. Despre forţa fizică a acestuia se vorbeşte într-o povestire populară a scriitorului Dumitru Almaş: Ca să aibă din ce trăi, s-a făcut morar. I-a rămas însă numele de cneaz. Se spunea: La moară la Pavel Cneazul. Şi toţi din sat şi satele din jur ştiau că avea atâta putere, încât ridica piatra de moară şi o purta ca pe o tavă de lemn. Odată, s-au oprit la moara lui Pavel Cneazul doi căpitani de ai lui Matei Corvin, regele Ungariei. Le-a plăcut cum arăta moara: mare, bine orânduită, curată; iar măcinişul, mărunt şi plăcut mirositor; dar, mai ales, i-a bucurat înfăţişarea voinică a flăcăului. Au spus: “Morarule, nouă ni-i cam foame”. Pavel le-a frământat la repezeală pâine din făină albă ca omătul. Şi până să se coacă, a aruncat crîsnicul în gârla morii, a prins vreo doisprezece crâpceni, i-a curăţat, i-a presărat cu sare şi i-a fript pe jăratetic. Apoi, împreună cu pâinea caldă şi cu o scăfiţă de mujdei, i-a adus în faţa oaspeţilor, pe masa de scândură groasă.
 
“Bravo, morarule; eşti harnic, omenos şi darnic. Te lăudăm şi-ţi multumim pentru ospeţie. Te rugăm însă să ne dai şi câte o cană de apă rece”. „Îndată!“ a zis Pavel. Şi-ntr-un minut a şi venit cu două căni pline cu apă, aşezate pe o piatră de moară, pe care o purta uşurel, ca pe o tavă de aramă. Văzând atâta putere, cei doi s-au crucit: “Măi, măi… aşa ceva nu s-a mai văzut”… Pe urmă, după ce s-au vorbit între ei, l-au sfătuit: „Lasă moara în sama altcuiva, flăcăule, şi hai cu noi la oştire; să luptăm împotriva turcilor. Că de voinici ca tine are mare nevoie oştirea noastră”.
 
După ce a chibzuit bine, Pavel le-a urmat sfatul. Mai cu seamă că avea el o răfuială veche cu acesti duşmani prădalnici. În oştire s-a făcut repede cunoscut prin îndrăzneala, puterea şi vitejia lui. Despre isprăvile lui în luptă a auzit şi regele Matei Corvin. L-a chemat la dânsul. S-a minunat de înfăţişarea şi de purtările lui. L-a făcut căpitan de oaste, iar el şi-a adunat ostaşii mai ales dintre românii din Banat şi Transilvania.
 
Pavel Chinezu a ajuns un adevărat maestru în mânuirea armelor, tradiţia consemnând mai multe fapte de bravură ale acestuia în numeroasele lupte purtate de regele Matia Corvin. În 1478, Pavel Chinezu a fost numit comite de Timiş şi căpitan general al armatei regatului Ungariei, atât ca urmare a dorinţei acestuia de a lupta împotriva turcilor, cât şi pentru a întări sistemul defensiv dunărean, tot mai slăbit în urma atacurilor otomane din ce în ce mai dese. În cei 16 ani în care a ocupat această funcţie, s-a consolidat atât potenţialul economic al Banatului, cât şi importanţa militară a regiunii. Un eveniment celebru şi glorios în cariera sa este bătălia din anul 1479 de la Câmpul Pâinii, de lângă Orăştie, unde Pavel Chinezu, aflat în fruntea trupelor bănăţene, a repurtat o victorie decisivă împotriva turcilor.
 
Dragoş Vodă şi legenda întemeierii Moldovei
 
Dragoş Vodă este considerat în istorie întemeietorul Moldovei. Este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul român, Dragoş, fiind la vânătoare şi urmărind un zimbru, a venit din Maramureş la apa Moldovei, şi plăcându-i locul, s-a aşezat acolo şi a populat ţara cu români din Maramureş. Despre forţa sa fizică au rămas legende de la vânătoare, una dintre acestea referindu-se chiar la mementul ”descălecării” în Moldova. Povestea este relatată plastic de Dumitru Almaş în cartea Povestiri Istorice: ”Într-o zi, Dragoş Vodă se porni la vânătoare cu haita sa de câini. Apucă prin nişte codri mari; umblă cât umblă până când câinii dibuiră, în sfârşit, un taur sălbatic cu nişte coarne încovoiate şi cu o barbă stufoasă. Era un bour sau un zimbru, adică un fel de fiară puternică şi mare ce nu se mai găseşte acum prin ţară la noi. Câinii îl luară la goană pe acel bour care fugea ca turbat prin codri şi părea că are aripi la picioare.
 
Dragoş-Vodă alerga şi el călare în urma haitei de câini, care lătrau toţi de urlau pădurile. Astfel fugiră cu toţii o zi şi o noapte, fără ca să se oprească. Bourul fugea tot mai repede, iar câinii, câte unul-unul, cădeau morţi de oboseală. Numai o căţea mai rămăsese care nu se lăsa de fugă şi p-aci, p-aci era să ajungă pe bour. Dar fiara, sosind la malul unui râu mare, se repezi în apă ca să treacă gârla înot. Căţeaua se aruncă şi ea în apă, dar puterile nu o mai ţinură; ea se zbătu din răsputeri, până ce deodată se afundă în valuri şi se înecă.
 
Dragoş sosi şi el acolo, şi, văzând pierzania bietei căţele, aruncă după bour ghioaga sa cea ţintuită cu cuie de fier. Ghioaga izbi fiara drept în creştet şi apa râului se înroşi de sângele ei. Atunci Dragoş prinse bourul, şi tăie capul şi-l luă cu sine, ca un semn de izbândă. Dragoş se făcu stăpân pe ţara unde se petrecuse această vestită vânătoare. Gârlei în care se înecase vrednica lui căţea îi dete numele de Moldova, fiindcă pe căţea o chema Molda; şi toată ţara dimprejur luă numele gârlei, iar semnul noii domnii din Moldova fu capul bourului ucis în apa Moldovei de viteazul Dragoş.” Dragoş Vodă domnit între anii 1347 – 1354. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările