Legenda Muntelui Găina: zâna ce oferea ouă de aur tinerilor pentru fericire şi viaţă lungă

Unul dintre cele mai cunoscute masive muntoase din Alba este Vârful Găina, cu o înălţime de 1486 metri. Este situat în nord vestul judeţului, la granite cu Bihor, Hunedoara şi Arad. Celebritatea muntelui este data de legenda acestuia, precum şi de manifestarea tradiţională ”Târgul de Fete”, care se defăşoară aici de sute de ani.

Legenda Muntelui Găina este strâns legată de râul Arieş, care traversează Munţii Apuseni. Astfel, se spune că pe Muntele Găina trăia o zână nemaipomenit de frumoasă, care locuia într-un palat strălucitor. Zâna avea o găină cu pene de aur. Găina îi făcea zilnic câte trei ouă de aur, iar zâna dăruia aceste oua fetelor sărace din zonă care urmau să se mărite.

Trei feciori de-ai locurilor, auzind de bogăţia ei, s-au deghizat în haine femeieşti, au reuşit printr-un şiretlic să pătrundă în palat şi să fure găina. În fuga lor, au scăpat din coş ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieş. De atunci, Arieşul poartă în nisipul său fărâmituri de aur. Timp de sute de ani localnicii au scos aur din Arieş cu ajutorul unor instrumente rudimentare. Din păcate, în prezent aurul din bazinul Arieşului nu mai este exploatat. Legenda a fost purtată şi transmisă şi prin intermediul celei mai mari manifestări populare în aer liber din România. În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie (Sfântul Ilie), mii de moţi şi turişti urcă pe platoul muntelui pentru a participa la ”Târgul de fete”.

Pornit iniţial ca o întâlnire între locuitorii satelor răsfirate prin munţi, pentru ca oamenii să-şi găsească mai uşor partenerul sau partenera de viaţă, cu timpul târgul a devenit un prilej de promovare a tradiţiilor populare: a dansului şi a muzicii folclorice. Prima menţiune a Târgului de fete de pe Muntele Găina datează din anul 1816, dar începuturile acestui eveniment trebuie căutate mult în timp. 

Pe vremuri, ritualul începea sâmbata seara, când se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cântau şi beau ţuică. În zori, apăreau fetele şi nevestele, şi toată petrecerea se muta pe creasta Găina. Dansul era obligatoriu, ca flăcaii să vadă că fata nu şchiopăta. Se înfiripa şi negoţul: după locul de obârşie, negustorii vindeau fie cireşe şi miere, fie rachiu, fie ciubere sau oale smălţuite. Momentul cel mai important îl reprezenta "târguirea" fetelor. Părinţii puneau pe masă plăcintă, găini fripte, palincă, iar tatăl baiatului se înfăţişa şi începeau "negocierile". Dacă părinţii cădeau la înţelegere, fata era invitată la joc şi apoi cântărita pe o scândură în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.

Legenda Muntelui Găina în varianta scriitorului Ioan Mărginean:

”Cândva, demult, oameni şi zei îşi împarteau deopotrivă cerul şi pamântul, lumina şi întunericul, bucuriile şi tristeţile. Aşa se face că sus, la poalele norilor, sub lăcrimarea sfânta arazelor soarelui, rostogolite că un pocal de nestemate peste chipul Muntelui ce străjuieşte şi azi un mănunchi de case din piatră, lemn şi cărămidă, locuiau moţii, stâlpi vii ai albastrului cer troienindu-i cărările ascunse, drumurile, potecile, văile, pădurile, cărările, cu caii lor mărunţi, dar tot acolo îşi avea culcuşul şi-o găinuşă ce făcea ouă de aur şi moţii se mirară cât se mirară, şi-auînceput s-o ocrotească, să-i închine gânduri şi fapte şi cîntece. 

Pentru găina lor cu ouă de aur erau în stare să facă moarte de om, astfel că ea se afla în siguranţă dintr-un anotimp în altul. O singură dată moţii îi vedeau faţa, chipul ei enigmatic şi singuratic, cu aripile deschise peste imensitate. Era ziua de Sfântu Ilie, în care moţii se adunau că pâraiele în aceeaşi matcă, să-şi spună păsurile, visele, să dea prilej tinerilor copii să se întâlneasca, să se îndrageasca şi să-şi propună inimii să se unească pe viaţa, prin căsătorie. De aceşti tineri se apropia găină, ce cobora de pe ciubul ei nevăzut, chiar pe vârful Muntelui, unde astăzi sălăşuieste întru eternitate Crucea Iancului, bătea o dată din aripi şi se transforma într-o zâna fermecătoare, ce se apropia de tinerii căsătoriţi ţinând un ou de aur în palme şi oferindu-l acestora pentru fericire şi viaţa lungă. Oamenii şi Muntele aplaudau, se rugau, mulţumeau. În aplauzele lor zâna ridica mâinile spre cer şi devenea Găină, repede acoperindu-se de neprivire.

Aşa i-au prins anotimpurile, într-un obicei nestrămutat al iubirii şi încrederii, de aceea Muntele acela semeţ de aproape de 1500 m înălţime s-a numit şi se va numi cât veacurile: Muntele Găina. Numai că armonia dintre ei a fost spartă de-un ochi nechibzuit, care o viaţa întreaga aurmarit să descopere cuibul Găinii să-i fure ouăle de aur. Şi, pîna la urmă, cu ajutorul diavolului, a reuşit. Găina, devenită zână tocmai coborâse la altă serbare, pe creastă unui alt munte, să împace locuitorii şi nişte vizitatori neaveniţi şi omul acesta nesăbuit a tabărât pe cuibar, a luat ouăle, le-a ascuns în sân şi-a dispărut. Întoarsă acasă şi descoperind furtul, zâna s-a supărat foarte, şi a hotarât să părăsească acel loc pentru totdeauna. A ridicat mâinile la cer, a devenit Găină şi-a zburat nevăzută în alt munte. Şi muntele acela era la Roşia Montană.

Oamenii s-au supărat, au jelit-o, au implorat-o să se întoarca, dar minunea nu s-a mai întâmplat. A rămas Muntele Găină, cu vârful acela pleşuv, bântuit de ploi şi crivăţ, de lacrimi şi legenda. Oamenii se întâlnesc mereu cu el, să-l îmblânzească, să-i astâmpere aşteptarea, răbdarea, armonia. Se spune că hoţul ce furase ouăle a căzut într-o prăpastie şi ouăle s-au pierdut în adânc devenind izvoare, sau vâlve – crăpătură se vede şi azi înecata în nori. Apusenii suferă de-atunci”.

Citiţi şi:

Legenda râului Arieş: zâna de pe Muntele Găina şi ouăle de aur

Ruinele Castelului Martinuzzi ascund legende cu comori şi bărbaţi ucişi de împărăteasa Maria Tereza