Klaus Iohannis participă la prezentarea noului model Dacia Duster la clubul de golf ”Paul Tomiţă” din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla sâmbătă în judeţul Alba, unde va participa la un eveniment organizat de compania Dacia Renault.

Evenimentul constă în decernarea premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiţă” şi prezentarea noului model de Dacia Duster, care va avea loc la Golf Club „Paul Tomiţă”, Pianu de Jos, comuna Pianu.

Potrivit programului oficial al acestuia, acesta va sosi la terenul de golf la ora 15.00. Preşedintele a fost la terenul de golf de la Pianu de Jos de mai multe ori în ultimii ani, acesta fiind unul dintre locurile preferate pentru relaxare, de către Klaus Iohannis.

Terenul de golf de la Pianu de Jos a fost înfiinţat de Paul Tomiţă, în anul 1995. A fost primul teren privat de golf din România.

Paul Tomiţă s-a născut în comună în 1914 şi, în lunga sa carieră, i-a avut drept elevi pe Regele Mihai, membrii ai marilor familii Cantacuzino, Ghica, Brâncoveanu, Ştirbei, Bibescu, alte mari personalităţi ale vremii, precum şi mulţi ambasadori şi diplomaţi.

În perioada anilor 1968-1973, la insistenţele unor personalităţi de peste hotare şi sponsorizat de Firma Dunhill, Paul Tomiţă a reuşit să participe la Campionate Mondiale de Golf organizate în 8 ţări. Legendarul Paul Tomiţă a murit în 2004, la vârsta de 90 de ani

   

Vă mai recomandăm:

 

Coşmarul trăit de o familie cu locuinţa la câţiva metri de şantierul autostrăzii A10. Cere daune de 120.000 de euro VIDEO

 

Cum şi-a ucis o femeie iubitul cu 9 ani mai tânăr în bătaie. Doi gemeni vor creşte fără ambii părinţi

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite