Judecătoria Aiud a invalidat mandatul de primar obţinut de candidatul PSD, Mirel Hălălai, în oraşul Teiuş

Judecătoria Aiud a invalidat mandatul de primar obţinut de candidatul PSD, Mirel Hălălai, în oraşul Teiuş

Primarul Mirel Hălălai

Judecătoria Aiud a invalidat luni, 19 octombrie, mandatul de primar al oraşului Teiuş obţinut de Mirel Hălălai (PSD) la alegerile din 27 septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Invalidarea mandatului primarului din Teiuş s-a făcut la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate după ce s-a constatat o stare de incompatibilitate.

”Respinge cererea formulată de Biroul electoral de Circumscripţie nr. 10 Teiuş, jud. Alba, având ca obiect validare primar. Dispune invalidarea domnului Hălălai Mirel - Vasile, membru al Partidului Social Democrat, în funcţia de primar al Oraşului Teiuş. Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii administrativ – teritoriale. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Apelul se va depune la Tribunalul Alba”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud. Mirel Hălălai a obţinut al treilea mandat de primar, la diferenţă de peste 1.000 de voturi de al doilea clasat, candidatul PNL.

În documentul remis de ANI se susţine că primarul din Teiuş, Mirel Hălălai, are interdicţie de a mai ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la încetarea mandatului 2016 – 2020. Includerea primarului Hălălai pe această listă este surprinzătoare, în condiţiile în care acesta a fost achitat definitiv în 2018 pentru acuzaţia de conflict de interese, iar în ceea ce priveşte incompatibilitatea instanţa nu s-a pronunţat datorită faptului că s-a constatat lipsa unui act administrativ emis de ANI în acest scop. 

Motivul pentru care ANI a considerat că Mirel Hălălai este în incompatibilitate timp de 3 ani de la finalizarea mandatului este faptul că nu a contestat hotărârea Curţii de Apel din septembrie 2018. Potrivit motivării instanţei, chiar ANI a solicitat anularea acţiunii pe motiv că documentul emis a reprezentat doar o sesizare a Parchetului şi nu un act administrativ care să poată fi cenzurat prin instanţa de contecios administrativ. 

Săptămâna trecută, alte două instanţe au invalidat mandatele consilierilor locali Dănuţ Bârzan de a Lupşa şi Traian Ursaleş de la Meteş, tot la solicitarea ANI.

Vă recomandăm să mai citiţi:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările