Insula din Pacificul de Sud considerată cea mai mică republică din lume. Nici măcar nu are o capitală

Insula din Pacificul de Sud considerată cea mai mică republică din lume. Nici măcar nu are o capitală

Insula Nauru văzută din satelit

O ţară insulară, cu doar 9.000 de locuitori, din teritoriul micronezian al Pacificului de Sud, este cea mai mică republică independentă. A fost un mare exportator de fosfaţi (până rezervele au fost epuizate, apoi a devenit un „paradis fiscal”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Republica Nauru este singura ţară din lume care nu are oficial capitală, Guvernul fiind stabilit în oraşul Yaren. Nauru este cea mai mică ţară insulară din lume, având o suprafaţă de doar 21 km², dar şi cea mai mică republică independentă. Populaţia ţării este formată din circa 9.000 de locuitori.
 
Locuită iniţial de micronezieni şi polinezieni, Nauru a fost anexată şi numită colonie de Germania la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenind teritoriu sub mandatul Ligii Naţiunilor administrat de Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie în timpul Primului Război Mondial. Insula a fost ocupată de Japonia în al Doilea Război Mondial, iar apoi a intrat din nou sub sub mandatul Ligii Naţiunilor. Nauru şi-a câştigat independenţa în 1968.
 
Suprafaţa sa este de 21 km pătraţi, iar lungimea liniei de coastă este de 30 de kilometri. Dispune de o zonă exclusivă de pescuit de 370 de kilometri (200 de mile nautice) şi de ape teritoriale pe o lungime de 22 de kilometri (12 mile nautice). 
 
Este o insulă fosfatică de origine coraligenă, cu depozite aproape de suprafaţă, fapt ce a favorizat operaţiunile de minerit. Insula a devenit un mare exportator de fosfaţi încă din 1907 când compania Pacific Phosphate şi-a început activitatea aici, păstrându-şi acest statut până în anii de după independenţă. 
 
Urme ale exploatării intensive a fosfaţilor
 
Datorită acestor exploatări, Nauru a devenit în scurt timp statul independent cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din lume în perioada de sfârşit a anilor '60 — începutul anilor '70. Odată cu terminarea rezervelor, mediul înconjurător s-a degradat serios, iar guvernul a trebuit să recurgă la metode neobişnuite pentru a obţine venituri. 
 
În anii 1990, Nauru a devenit imediat un paradis fiscal şi un centru al spălării banilor. Începând cu 2001, ţara a acceptat ajutor din partea guvernului australian, iar în schimbul acestui ajutor, Nauru a găzduit până în 2008, un centru de detenţie de coastă care a adăpostit şi pregătit pe cei care care doreau azil politic de la Australia.
 
Parlamentul din Nauru
 
În perioada decembrie 2005 — septembrie 2006, Nauru a devenit parţial izolat faţă de restul lumii, atunci când Air Nauru, singura companie aeriană ce deservea insula, şi-a încetat activitatea, singura cale de acces către Nauru rămânând cea navală. Compania a reuşit să-şi reia activitatea sub numele de Our Airline cu ajutor din partea Taiwanului.
 

Nauru şi-a căpătat autonomia în ianuarie 1966, iar după o perioada de doi ani de convenţie constituţională, a devenit în 1968 stat independent. În 1989, ţara a deschis o acţiune juridică împotriva Australiei la Curtea Internaţională de Justiţie din cauza acţiunilor acestei ţări din timpul administraţiei australiene a Naurului, în particular, împotriva incapacităţii Australiei de a remedia daunele aduse mediului înconjurător de exploatarea fosfaţilor. 

Acţiunea a condus la o înţelegere de reabilitare a zonelor afectate. Diminuarea rezervelor de fosfaţi a dus la un declin economic în Nauru şi la creşterea instabilităţii politice de la mijlocul anilor 1980. În ultima vreme, o proporţie semnificativă a venitului ţării a fost sub formă de ajutor financiar din partea Australiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: