Infractor periculos cercetat în Italia pentru tâlhărie şi condamnat în trecut pentru omor, eliberat din arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Mediaş a fost eliberat la Curtea de Apel Alba Iulia deşi pe numele său există un mandat european de arestare emis de autorităţile din Italia. Petrică Suli este acuzat în Italia de tâlhărie, lovire, furt şi lipsire de libertate, victima acestuia fiind o femeie în vârstă de 82 de ani.

La numai 25 de ani, tânărul are un cazier pentru care poate fi invidiat în sens negativ. A fost condamnat pentru omor, dar fiind minor pedeapsa a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare. Bărbatul a stat după gratii aproximativ cinci ani, după care a fost eliberat condiţionat, în februarie 2012.

Imediat ce a ieşit din închisoare, Petrică Suli a mai comis alte infracţiuni cu violenţă. A fost din nou condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru tâlhărie, fiind eliberat în februarie 2016. Nici de această dată nu a stat liniştit. A comis încă un jaf după care a plecat în Italia. Aici, în august 2016, a comis tâlhăria căreia i-a căzut victimă femeia de 82 de ani. Potrivit gazetaromaneasca.com,  românul a intrat într-o locuinţă din zona Marghera, Venezia, şi când s-a trezit faţă în faţă cu bătrâna proprietară nu a ezitat să o lovească cu violenţă în faţă.

I-a cerut femeii să îi spună unde se afla seiful, iar în final a închis-o într-o cameră, legând-o şi împiedicând-o astfel să iasă. Bătrâna a primit 7 zile de îngrijiri medicale pentru traumatism facial şi contuzii multiple. Bărbatul a sustras din locuinţă o bancnotă de 50 de euro, un lănţişor din aur cu cruciuliţă şi două inele din aur.

Imediat după jaf, Petrică Suli s-a întors definitiv în România, unde a fost ientificat la începutul lunii noiembrie. Marţi, 15 noiembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat mandatul de arestare şi a dispus predarea acestuia către autorităţile italiene. Tânărul va ajunge în Italia doar după ce se vor finaliza cercetările într-un dosar aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în care este cercetat, de asemenea, pentru infracţiuni cu violenţă. 

Procurorii au încercat să obţină arestarea preventivă în acest dosar, dar au fost refuzaţi de instanţa de judecată în 13 septembrie 2016, dispunându-se măsura controlului judiciar. Pentru că prevalează dosarul din România, Curtea de Apel a decis punerea în executare a mandatului european doar după ce vor dispărea motivele care au determinat amânarea predării, respectiv finalizarea cercetărilor şi judecarea dosarului de la Mediaş. Prin urmare, Curtea de Apel a decis eliberarea inculpatului din arest preventiv. Suli Petrică este liber în România şi poate comite alte infracţiuni cu violenţă. Singura interdicţie este controlul judiciar impus de Judecătoria Mediaş.

Minuta deciziei de la Curtea de Apel:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă: dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.10.2016 de către autorităţile judiciare din Italia, pe numele persoanei solicitate Suli Petrică, şi predarea acestuia către autoritatea judiciară din Italia. Predarea se face sub condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. 

Amână predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1880/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispune arestarea persoanei solicitate Suli Petrică pe o durată de 30 de zile în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant. În temeiul art. 107 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare urmează să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, menţionate mai sus. Dispune punerea în libertate a persoanei solicitate Suli Petrică dacă nu este arestat în altă cauză.

Citiţi şi:

Tânără de 27 de ani, urmărită cu mandat european pentru furturi în Germania şi Polonia, prinsă de poliţiştii din Alba

 

Două persoane în vârstă, mamă şi fiu, au murit la Aiud, intoxicate cu monoxid de carbon

 

Tânărul din Cugir reţinut de DIICOT Alba Iulia pentru trafic de droguri a fost arestat preventiv

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite