Haine contrafăcute cu mărci celebre, vândute pe Facebook. O femeie, reţinută de poliţişti

Haine contrafăcute cu mărci celebre, vândute pe Facebook. O femeie, reţinută de poliţişti

Foto Arhivă Adevărul

Sute de produse vestimentare contrafăcute, în valoare de peste 19.000 de lei, au fost confiscate de poliţişti de la o femeie din oraşul Câmpeni, judeţul Alba.

Ştiri pe aceeaşi temă

Femeia vindea produsele vestimentare pe reţelele de socializare.
 
"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, au efectuat două percheziţii domiciliare în Câmpeni şi Baia de Arieş în cadrul unui dosar penal privind infracţiuni de contrafacere.
 
Din cercetări a rezultat că, începând cu luna septembrie, o femeie de 32 de ani din Câmpeni ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unei reţele de socializare, articole vestimentare care poartă însemnele unor mărci celebre, în legătură cu care există suspiciunea că sunt contrafăcute", se menţionează în comunicatul IPJ Alba.
 
În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate 459 de produse vestimentare, în valoare de 19.300 de lei.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările