Habitate şi specii de interes comunitar în situl Natura 2000 ”Frumoasa”, administrat de CJ Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Alba administrează situl de Importanţă Comunitară “Frumoasa”, compus din trei masive montane (Cindrel, Lotru şi Şureanu) ce fac parte din grupa munţilor Parâng. Aceste entităţi muntoase sunt despărţite de râurile Sadu, Frumoasa şi Sebeş. Situl Frumoasa este parte a reţelei Natura 2000 şi cuprinde 11 tipuri de habitate şi 25 de specii de interes comunitar.

Filosofia programului Natura 2000 este de a nu exclude omul şi activităţile sale (unele foarte vechi), ci de a-l încuraja să îşi conserve bogăţiile naturale pe termen lung şi să îşi continue activităţile tradiţionale. De altfel, tocmai practicarea activităţilor umane vechi de sute de ani au ajutat la conservarea unor specii de animale şi păsări. Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate, creată în anul 1992 din necesitatea de a proteja natura şi de a menţine pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice.

Situl “Frumoasa” este compus din: 11 tipuri de habitate de interes comunitar din care 3 prioritare, cu o acoperire estimată la 68,31% din suprafaţa SCI “Frumoasa”, respectiv 25 de specii de interes comunitar din care 4 specii de mamifere (urs, lup, râs şi vidră), 2 specii de amfibieni, 3 specii de peşti, 11 specii de nevertebrate şi 5 specii de plante (3 specii de muşchi şi 2 specii de plante superioare). Aria de protecţie specială avifaunistică (SPA) “Frumoasa” este compusă din 11 specii de păsări (ieruncă, cocoşul de munte, 3 specii de ciocănitori, 3 specii de răpitoare de noapte, caprimulgul şi două specii de paseriforme).

Consiliul Judeţean Alba, implementează în perioada mai 2012 – martie 2015 proiectul “Managementul integrat al siturilor ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, Axa Prioritară 4, din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Unul din scopurile propuse prin activităţile proiectului a fost acela de a creşte numărul persoanelor conştientizate în legătură cu importanţa conservării biodiversităţii, astfel încât acestea să şi devină pregătite să acţioneze în acest sens. Pentru atingerea acestui scop a fost organizată o campania de conştientizare, denumită ”Caravana Frumoasa”, care s-a desfăşurat în cele 24 de localităţi (din 4 judeţe: Alba, Sibiu, Vâlcea şi Hunedoara) cuprinse în siturile ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa, din reţeaua Natura 2000. 

image

Campania s-a derulat în perioada 1 septembrie 2014 - 10 octombrie 2014 şi a străbătut timp de 6 săptămâni localităţile (câte 4 pe săptămână): Brezoi, Câineni Mari, Mălaia, Voineasa, Boiţa, Cisnădie, Cristian, Gura Râului, Jina, Orlat, Poplaca, Răşinari, Râu Sadului, Sadu, Sălişte, Tălmaciu, Tilişca, Cugir, Pianu de Sus, Şugag, Beriu, Orăştioara de Sus, Petrila, Petroşani. Peste 2000 de locuitori ai acestor zone, prezenţi la întâlnirea cu organizatorii caravanei, au primit pachete informaţionale, care au conţinut: broşuri despre obiectivele de conservare din situri, broşuri privind regulile de vizitare a zonelor protejate, broşuri despre oportunităţile şi constrângerile de dezvoltare în cadrul siturilor Natura 2000, printre acestea numărându-se: asigurarea serviciilor de mediu, furnizarea de produse alimentare şi lemnoase certificate, crearea de noi locuri de muncă (de exemplu în ecoturism, agricultura organică etc.), diversificarea economiei locale, creşterea stabilităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai, precum şi reducerea problemelor locale de mediu, cum ar fi poluarea apei. Participanţii au mai primit şi cărţi poştale şi insigne cu logoul ”Frumoasa”.

Reprezentanţii Unităţii de Implementare a Proiectului, ai Administraţiei siturilor şi cei ai Centrului de Instruire şi Consultanţă ”Labor” Slobozia (prestatorii serviciului de organizare a evenimentelor de conştientizare a comunităţilor locale cu privire la conservarea biodiversităţii – Caravana Frumoasa) au oferit explicaţii cu privire la conservarea biodiversităţii, a speciilor şi a habitatelor de interes comunitar şi la principalele reguli care trebuie respectate în sit. La evenimentele de conştientizare au participat fermieri, mici întreprinzători, meşteşugari, proprietari de pensiuni, apicultori, administratori/proprietari de terenuri şi păduri, membri ai obştilor etc., evenimentele fiind organizate la primărie sau, după caz, la căminul cultural.

FOTO Tabere educaţionale în zona Frumoasa din Munţii Sebeşului pentru 160 de elevi din patru judeţe

„Caravana Frumoasa“ în 24 de localităţi din Munţii Şureanu cuprinse în sit-uri Natura 2000

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite