Greşeli frecvente la întocmirea planului casei. Cum poate deveni o problemă spaţiul de depozitare prea generos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
casa la rosu

Construirea unei locuinţe presupune un efort susţinut, atunci când investiţia se realizează pe cont propriu. O serie de greşeli care apar în realizarea planului sunt, ulterior, o sursă de stres.

Acste scăpări pot părea minore, dar cu timpul se pot transforma în surse de stres. Arhitecţii şi inginerii constructori au stabilit care sunt cele mai des întâlnite greşeli în realizarea unui plan de casă.

Una dintre acestea se referă la spaţiul de depozitare prea generos. Prea mult spaţiu de depozitare în planul casei, de la subsol, la şifoniere în perete şi debarale, poate încuraja la depozitarea a tot felul de obiecte de care nu este nevoie. În plus, toţi metri pătraţi alocaţi spaţiilor de depozitare ar putea fi mai util folosiţi, mai ales dacă familia este în creştere şi este nevoie de un dormitor în plus sau o cameră de joacă.

O problemă o reprezintă şi spaţiul de depozitare prea mic. Specialiştii recomandă doar strictul necesar pentru nevoile prezente. Mulţi proprietari îşi doresc să mai fi prevăzut ceva spaţiu în plus pentru un aspirator care are o formă mai ciudată sau pentru hainele de iarnă.

Accesul din garaj spre bucătărie. Absenţa unui acces facil din garaj în bucătărie poate reprezenta o frustrare majoră, mai ales când există un portbagaj plin de la cumpărături şi trebuie mers cu sacoşele prin toată casa. Distanţa de la intrare şi până la dormitoare se va aprecia atunci când sunt musafiri care vin şi pleacă în timp ce copiii dorm. Prin urmare este recomandat ca distanţa să fie cât mai mare.

Spaţiul alocat vestibulului. Vestibulul este primul loc din casă pe care îl vede oricine intră, aşa că nu trebuie să pară înghesuit. Dacă există trepte, este indicat să fie plasate la cel puţin 1,5 metri distanţă faţă de uşa de la intrare. De asemenea, o mică piesă de mobilier, o banchetă sau o măsuţă sunt ideale în acest spaţiu.

Întrerupătoarele sunt o altă problemă generatoare de stres. Nu de puţine ori se întâmplă ca noaptea să nu fie găsit întrerupătorul într-o cameră. Plasarea întrerupătoarelor trebuie făcută cu atenţie, astfel încât acestea să fie găsite intuitiv. Unde sunt scări sau camere cu mai multe intrări, sunt indeicate întrerupătoare multiple.

Băi la vedere. Uşile băilor ar trebui să fie cât mai puţin vizibile din camere folosite la comun, precum sufrageria sau bucătăria. Holurile despărţitoare asigură mai multă intimitate şi confort în baie.

Tâmplăria din lemn are numeroase avantaje printre care se număra o izolaţie termică şi fonică foarte bună şi posibilităţi variate de adaptare deoarece lemnul se poate prezenta într-o gamă cromatică diversă. Un alt atribut al lemnului este că poate fi poziţionat şi pe suprafeţe mari. Dar lemnul are şi dezavantaje. Este un material sensibil, care necesită o întreţinere regulată pentru a-şi păstra aspectul. Este nevoie de băiţuire periodică şi de tratamente cu soluţii speciale hidrofuge, fungicide sau insecticide.

În ultimii ani, ferestrele cu cadru PVC sunt cele mai folosite. Acestea asigura confort termic şi fonic deoarece au calităţi izolante foarte bune. Acest tip de tâmplărie nu necesită întreţinere deosebită sau ajustări regulate. În cazul în care tâmplăria PVC a suferit deteriorări grave, schimbarea acesteia este foarte simplă şi rapidă. Tâmplăria de acest gen este rezistentă la vânt şi apă, iar raportul calitate/preţ este unul corect. Cu toate acestea, din cauza grosimii acestor profile, aportul de lumină naturală este diminuat în comparaţie cu o fereastră din lemn, de aceleaşi dimensiuni. PVC-ul este un material care se adaptează mai greu unei case vechi renovate sau unui stil tradiţional, chiar dacă finisajele actuale imită esenţele de lemn.

Citiţi şi:

 

Afacerea în agricultură care aduce profit de 8.000 de euro la hectar: „În al şaselea an se amortizează investiţia iniţială“

 

Romsilva, ”îngenuncheată” în instanţă. Trebuie să plătească despăgubiri de peste 100.000 de lei pentru exploatarea fără drept a masei lemnoase

 

Şi-a dat în judecată fosta soţie pe motiv că îi ”ţinea sub observaţie viaţa privată”. Ce motive a invocat reclamantul supărat că a fost făcut de ruşine

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite