Goana după voturi în 1911: „Bărbatu-tău cu cine votează? Ce este carpist sau tachist? E fochist“

Şi în secolul trecut, ca şi în zilele noastre, partidele îşi desemnau candidaţii cei mai patrioţi, cei mai cinstiţi şi cei mai competenţi... Multe dintre articolele de la începutul anilor 1900 sunt atât de actuale, încât le-am putea transcrie fără a preciza data publicării.

În ediţia din 7 ianuarie 1911 a ziarului „Furnica“ este realatată următoarea scenă, premergătoare alegerilor din 16 februarie 1911: „Spre fundul mahalalei au luat-o un comisar şi un agent electoral guvernamental ca sa verifice «poantajul» voturilor. Şi s'au oprit in faţa unei case mici, cu prispa şi fără gard, păzita de un dulău legat cu lanţ tocmai în fundul curtei. D-nul comisar îşi scutura teaca de un stâlp al prispei; în fund, câinele a început să latre smucindu-se în lanţ. Agentul, prudent, s'a dat la spatele reprezentantului forţei publice. Nu e nimenea aici? sbiară comisarul. Ba da, maică, sunt eu! Apare pe uşe o femeie slăbănoagă, înfăşurată într'un lung capod de stambă roşie ce-i dă aerul de par'că ar fi jupuitä de vie.

- Bună dimineaţa, femeie, salută comisarul. Acasă-i bărbatu-tău?

- Nu e, vai de mine: s'a dus la drum! Dar ce aveţi cu el ?

- Vreau 'sä ştiu cu cine votează.

- Vezi, asta n'o ştiu.

- Te cred. Dar ce te-oi întreba eu trebuie să ştii. Agentul electoral îl înghioldeşte pe la spate. D-nul comisar tuşeşte, ca să-şi dreagă glasul. Mahalagioaica face nişte ochi mari, ca de scafandru... Aşa! ... Şi acum spune drept:

- Bărbatu-tău ce este carpist (n.r. – grupare politică în jurul lui P.P. Carp) sau tachist (n.r. – grupare politică în jurul lui Take Ionescu)?

- Ba e fochist, la drumul de fier!, răspunde adevărat biata femee înspăimântată de tonul ameninţător al poliţistului în uniformă“.

Portretul vagabondului politic

În acelaşi număr al publicaţiei se face şi un portret al vagabondului politic: „Cele ce se petrec de catva timp încoa, de cand a început campania electorala in vederea viitoarelor alegeri generale, dovedesc cu prisosinta că Romania e impanata c'un respectabil numar de indivizi al caror  intreg program politic se rezumă în două vorbe: mobile perpetuam. Politicianul roman îşi schimbă mereu sensul, până îşi atinge interesul. Valoarea vagabondului politic depinde de momentul în care « trece» de la un partid la altul. Pe timp de pace, dezertarea unui politician de la un partid la altul, e pedepsită, în majoritatea cazurilor, cu indiferenţa generală. Pe timp de războiu, adică în timpul campaniilor electorale, politicianul care dezertează în tabăra inamică e condamnat la moarte. Ca să mă înţelegeţi mai bine, dau un exemplu. La Ploieşti, doctorul Rădulescu părăseşte gruparea takistă locală şi se înscrie în partidul carpist. Şeful conservatorilor democraţi, Take Ionescu, telegrafiază: «Imediat întruniţi-vă şi excludeţi-l din partid ». Ceea ce s-a întâmplat în scurt timp. Aşa că «distinsul» domn Rădulescu e pentru takişti un om mort….politicianeşte“, se spune în articol.

Tot gazetarii de la „Furnica“ făceau şi o  o radiografie a scrutinului din 1911. „Aşa poreclita «alegere a reprezentanţilor Naţiunei de către voinţa liberă a poporului Suveran»  a fost întotdeauna în România o sfruntată «minciună convenţională».(...) Regretăm sincer alegerile bajbujuceşti, cu bande de ciomăgaşi, cu morţi care votează, cu şarlatania «suveicei» cu conştiinţe cumpărate sau violentate”, scriau gazetarii în urmă cu 103 ani.

Cu mici ajustări de limbă şi ortografie, cu schimbarea numelor partidelor şi personajelor politice, puţină lume şi-ar da seama că textele de mai sus sunt scrise în secolul trecut. Articolele pot fi citite pe Biblioteca Digitală a Bucureştilor.

Mama unor triplete din Aiud a dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru lipsa manualelor din şcoli: „E un drept trecut în Constituţia României”

Atracţii turistice din Alba filmate cu drone: Cetatea Alba Carolina şi câteva biserici fortificate