Geantă cu bani găsită de un jandarm din Alba Iulia pe stradă. A fost înapoiată proprietarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Un jandarm din Alba Iulia a găsit joi dimineaţă o geantă cu acte şi 1.500 de lei, pe drum. Omul legii a înapoiat geanta proprietarului.

Jandarmul  - plutonierul Rusu Ilie - se afla în timpul liber şi se deplasa cu autoturismul personal pe strada Calea Moţilor din direcţia Cetate spre Centru, iar în dreptul sensului giratoriu a observat pe carosabil o borsetă.

A oprit şi a constatat că aceasta conţinea mai multe acte precum şi o mare sumă de bani. În prezenţa unui martor a inventariat conţinutul borsetei şi a numărat banii. A rezultat astfel că deţinătorul este un cetăţean din Alba Iulia, iar suma de bani pierdută se ridica la 1600 de lei.

„Fără a sta pe gânduri, subofiţerul a demarat verificările destinate găsirii proprietarului, conştient fiind că pentru acesta actele şi suma de bani prezentau o deosebită importanţă. În scurt timp acesta fost identificat. Este vorba de un domn în vârstă, pensionar,  care a recunoscut că, pe fondul oboselii şi a stresului, a aşezat borseta pe cupeul maşinii după care a ieşit în trafic, aceasta căzând ulterior. Dânsul a mai adăugat că banii tocmai fuseseră împrumutaţi de la CAR pentru rezolvarea unor probleme personale urgente. Bunurile pierdute i-au fost restituite în totalitate, ocazie cu care bărbatul a dorit să-şi exprime recunoştinţa pentru onestitatea şi probitatea morală de care jandarmul a dat dovadă”, se afirmă într-un comunicat al Jandarmeriei Alba.

Pentru modul în care a acţionat subofiţerul a fost propus pentru a fi recompensat de către conducerea Jandarmeriei Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite