„Galiţa“ otrăvitoare din Apuseni. Cum afectează apele de mină poluate cu metale grele ecosistemul unei zone turistice
0Exploatările miniere haotice din Apuseni, din urmă cu zeci de ani, au lăsat urme adânci în ecosistemul zonei. Cea mai vizibilă ”agresiune” asupra mediului înconjurător este vizibilă pe râul Abrudel. Apa acestuia este ”moartă” de 50 de ani, ca urmare a prezenţei metaleleor grele provenite din galeriile de la Bucium.
Abrudelul izvorăşte de pe versanţii pe care se află satele comunei Bucium – Izbita şi care, din antichitate se ştie, sunt aşezate pe bogate zăcăminte de minereuri complexe, respectiv aur, argint, cupru şi alte metale neferoase. Exploatările de aici datează încă din perioada ocupaţiei romane, când pe muntele Cumpăna erau campate o parte din cohortele Legiunii a XIII-a Gemina. Mijloacele rudimentare folosite de romani au fost dezvoltate şi îmbunătăţite în utlimele sute de ani, când pe valea Izbitei funcţionau mai multe şteampuri ale căror instalaţii foloseau ca şi combustibil lemnul.
Bătrânii din zonă spun că aici existau chiar şi unii concesionari străini, care deţineau astfel de şteampuri. În secolul nostru, minereul complex din munţii Buciumului a început să fie exploatat şi în subteran, iar la începutul anilor ’50 comuniştii au lucrat din plin în această zonă, cu utilajele moderne, pentru acea perioadă. Până în 1960, în bazinul Bucium – Izbicioara au funcţionat mai multe fronturi de lucru, de unde se extrăgeau cantităţi importante de aur şi minereu de cupru.
Ape poluate cu oxizi de cupru şi metale neferoase
Din cauza infiltraţiilor de apă din pereţii subteranelor, în galerii s-au format mici pâraie, care curgeau printre şinele de cale ferată, care au fost instalate în mină. Nicolae Avram, a fost mecanic de locomotivă în minele de la Izbicioara, şi îşi aminteşte cât de corozivă era galiţa, aşa cum este denumită în termeni populari apa de mină. ”Curgea pe şine şi era aşa de tare, că mînca fierul şi se rupea calea şi rămâneam cu locomotiva în mină ore în şir, până se repara”, povesteşte acesta. Din acea perioadă, apele pârâului Izbicioara şi cele ale Abrudelului, în care se vărsa acesta au început să fie poluate cu oxizii de cupru şi de metale neferoase spălate din galerii de apele infiltrate din pânza freatică.
Fără a da prea multe explicaţii, statul comunist a sistat în anul 1960 exploatarea zăcămintelor din zona Bucium – Izbicioara şi au mutat în alte locuri din ţară toate utilajele, inclusiv şteampurile de lemn confiscate de la concesionarii francezi. Din acel moment, galeriile au fost părăsite şi nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. După o perioadă, infiltraţiile din pereţii galeriilor s-au mărit, până au devenit veritabile izvoare, iar debitul de ape poluante a crescut. În prezent, din minele părăsite se scurg pâraie care transport ape încărcate cu oxizi de fier şi cupru, care în ultimii zeci de ani au distrus complet cursurile de apă. Mai mult, în pârâul Izbicioara şi râul Abrudel s-a distrus toată fauna, iar oamenii îşi păzesc animalele ca nu cumva să bea din otrăvitoarea apă.
Fauna acvatică, distrusă total
La ieşirea din minele părăsite, galiţa este incoloră şi inodoră, la fel ca orice apă normală, singura diferenţă o
constituie însă compoziţia chimică. Cercetările au stabilit că galiţa are un plus de cupru, fier şi alte metale neferoase care în contact cu apa formează oxizi cu un nivel ridicat al Ph-ului. În contact cu aerul, compuşii nocivi din galiţă se oxidează, iar apa capătă o culoare roşiatic – maronie, în funcţie de distanţa pe care a parcurs-o de la gura minei.
În perioadele ploioase, apele care conţin galiţa sunt diluate de cantitatea de precipitaţii, iar factorii poluanţi nu mai sunt atât de nocivi, drept pentru care şi tenta roşie se mai diminuează. În perioadele secetoase, cum sunt lunile de vară, cursurile de apă dau impresia că la vale curge vopsea sau nămol. Oamenii care locuiesc în satele de pe malurile Abrudelului spun că aici nu mai trăiesc peşti de zeci de ani, şi că apa care curge nu poate fi folosită nici măcar la spălatul rufelor.
Poluarea afectează şi râul Arieş, în aval de Câmpeni, unde Abrudelul se varsă în acesta. Fauna acvatică din Arieş a scăzut foarte mult în ultimii 20 de ani. O spun pescarii care şi-au petrecut o bună bucată din viaţă pe malul acestui râu legendar din Apuseni. Soluţia ar fi finanţarea de către stat a unei staţii de epurare a apelor de mină, însă acest lucru este departe de realitate. Locuitorii zonei s-au obişnuit cu această situaţie şi nici măcar nu mai reclamă poluarea continuă a apei. Abandonate în urmă cu peste 50 de ani, galeriile miniere din zona Bucium continua să ne ”amintească” faptul că în Apuseni aurul a fost pentru cel puţin 2000 de ani principalul mijloc de existenţă al oamenilor de aici.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
