Fostul preşedinte ANOFM Silviu Bian, eliberat condiţionat pentru că a dat „dovezi temeinice de îndreptare“. DNA contestă o lucrare ştiinţifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşdedinte al Agenţiei Naţionale Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian, condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, ar urma să fie eliberat condiţionat pentru că a ”avut o comportare foarte bună” şi ”a dat dovezi temeinice de îndreptare”. Judecătoria Deva a decis eliberarea condiţionată a condamnatului în 12 septembrie 2017, dar hotărârea a fost contestată de DNA.

Potrivit instanţei de judecată, din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 2.192 zile, Silviu Bian a executat efectiv, până la data discutării în comisie, 1.203 de zile, iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 145 zile şi 115 zile arest preventiv el a executat două treimi din pedeapsa la care a fost condamnat. 

”Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare, instanţa, apreciază că, acesta poate să beneficieze de dispoziţiile privind liberarea condiţionată înainte de executarea integrală a pedepsei. Acesta a avut o conduită bună, nu a săvârşit abateri disciplinare pe perioada detenţiei, a fost stăruitor în muncă, a participat la multiple activităţi educaţionale şi psihologice şi nu a mai beneficiat de alte liberări condiţionate până în prezent. A beneficiat de un câştig în cuantum de 30 de zile, în ceea ce priveşte perioada considerată ca executată, ca urmare a scrierii unei lucrări, în cursul anului 2015”, se afirmă în motivarea hotărârii de la instanţa din Hunedoara.

Lucrarea prezentată de Silviu Bian se numeşte ”Impactul Migraţiei asupra Pieţei Forţei de Muncă din România”. Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat respingerea cererii de eliberare condiţionată, contestând faptul că lucrarea respectivă ar fi fost scrisă de acesta. ”Această lucrare ştiinţifică, există în materialitatea ei, însă planează suspiciuni legate de faptul că ar fi fost scrisă de petentul condamnat. În primul rând, nici petentul condamnat şi nici unitatea de penitenciar nu pot furniza instanţei, manuscrisul lucrării. Or, este de notorietate, faptul că, o lucrare ştiinţifică nu se poate elabora în lipsa unor notiţe. Pe de altă parte, pe lângă notiţe, petentul ar fi trebuit să aibă la îndemână, în unitatea de detenţie şi lucrări ştiinţifice, în baza cărora să elaboreze lucrarea. (…) Astfel, cum petentul condamnat a relatat la termenul anterior, în celula sa nu există biblotecă. În aceste condiţii, rezultă că această lucrare nu provine de la condamnat”, a spus procurorul.

Decizia definitivă în dosar va fi pronunţată în perioada următroare de Tribunalul Hunedoara. Silviu Bian a fost condamnat definitiv, în aprilie 2014, la 6 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Bian este închis la Penitenciarul Bârcea- Mare.

Citiţi şi:

Pluta, maşina, mocăniţa, carul tras de boi. Soluţiile de mobilitate ingenioase folosite de români de-a lungul vremurilor

Crucile solare din Apuseni. Rolul deosebit de important al monumentelor din piatră sau lemn în viaţa comunităţilor montane

Cămara lui Matei, secretele unei mici afaceri cu produse ecologice tradiţionale

Bastionul Saşilor din Cetatea Alba Carolina. De ce este considerată prima tentativă serioasă de întărire a apărării pentru capitala Transilvaniei

Rămăşiţele partizanului Ioan Andreşel, descoperite şi deshumate de arheologi în Apuseni, la peste 1.200 de metri altitudine

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite