FOTO/VIDEO Alba: Durere şi disperare la Uioara de Jos, satul distrus de viitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini de coşmar la Uioara de Sus, satul afectat aseară de o viitură foarte violentă. Case distruse, o femeie de 66 de ani decedată, animale moarte, drumuri afectate, copaci smulşi din rădăcină, agoniseli de o viaţă luate de ape. Aceasta este imaginea satului din judeţul Alba după cea mai cumplită noapte din viaţa locuitorilor de aici.

Ana Maria Druia, în vârstă de 66 de ani, a murit după ce viitura i-a distrus casa în care locuia în totalitate. Femeia se afla în locuinţă în momentul tragediei şi nu s-a mai putut salva. A fost găsită moartă după miezul nopţii de un vecin la 200 de metri de casă, lângă o cruce.

VEZI ŞI: Galerie foto cu prăpădul de la Uioara de Jos.

„Vopseam gardul şi mi-a zis să nu mă mai obosesc că vine ploaie. Era negru cerul sus pe deal. Am intrat în casă şi după câteva minute am auzit un zgomot puternic iar apa a început să intre în casă. Am ţinut de uşă cât am putut. După o oră am putut ieşi afară şi am vazut că locuinţa vecinei nu mai era“, a spus Silvestru Precup, care stă lângă casa distrusă de viitură.

Ana Maria Druia era văduvă şi locuia singură. Băiatul acesteia este plecat în Spania, iar fiica este la Timişoara.



„Am găsit-o pe vecină acolo lângă o cruce“

image

Curtea locuinţei lui Silvestru Precup a fost distrusă aproape în totalitate. Pagube însmenate au înregistrat peste 100 de case de pe străzile Octavian Goga, Potcoavei şi Libertăţii.

„Cred că a avut trei metri în înălţime. Noaptea am dormit afară lângă câine. Am găsit-o pe vecină acolo lângă o cruce. Pacăt de ea că era o femeie tare de treabă“, a completat Silvestru Lup. Furia apei a fost deosebit de puternică, având în vedere că a distrus în totalitate locuinţa femeii ce era construită din cărămidă. Practic, din casa amplasată pe strada Potcoavei la nr. 1 a mai rămas doar fundaţia din beton.

image

Din locuinţa Anei-Maria Druia a rămas doar fundaţia de beton

Maria Groza a fost şi ea vecină cu Ana Maria Druia. „M-am urcat în pod când am văzut că intră apa în casă. Aşa ceva nu am mai văzut şi am 75 de ani“, a afirmat femeia. La locul dezastrului au venit să ajute jandarmi, pompieri şi locuitori din Ocna Mureş. Angajaţii Electrica şi cei de la EON Gaz au început să repare reţelele stricate de apă. Satul a rămas fără energie electrică şi fără gaz metan.



„Am sărit pe geam şi aşa am reuşit să mă salvez“

image

Dumitru Ciurar (63 de ani) nu mai poate locui în casa de pe strada Libertăţii, aflată în imediata apropiere a Văii Ciunga, cea care a produs dezastrul. A fost distrusă în mare parte şi aşteaptă acum un ajutor de la cineva. „Eram în casă când am auzit o bubuitură şi au început să cadă pereţii. Am sărit pe geam şi aşa am reuşit să mă salvez“, a afirmat bărbatul. Acesta căuta împreună cu nepoţii săi, printre resturi, ce a mai rămas din bunurile luate de ape.

image

Vecinul acestuia, Emil Marin (65 de ani) a fost mai norocos. A scăpat cu casa întreagă, dar a rămas fără 20 de găini, 70 de pui şi 20 de iepuri. I-au scăpat ca prin minune doi porci luaţi de ape împreună cu coteţ cu tot.

„I-am gasit la un kilometru de casă. Eram într-o bucătărie de vară împreună cu soţia. Ne-a strigat unul din copii şi aşa am reuşit să ne salvăm. Ne-a luat tot ce aveam în curte“, a declarat bărbatul printre lacrimi. Viitura a schimbat cursul văii care s-a deplasat în unele zone şi cu 20 de metri. A schimbat şi cursul veţii acestor oameni. Unii trebuie să o ia de la început. Alţii mai norocoşi au scăpat doar cu casa inundată şi curtea distrusă.

Oamenii disperaţi povestesc cum s-a produs potopul:

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite