FOTO Din vremea când Alba Iulia era capitala Transilvaniei: oraşul avea Palat princiar, tiparniţă şi Colegiu Academic
0Timp de 17 decenii, Alba Iulia a fost capitala Principatului autonom al Transilvaniei. Ca Cetate princiară, scăpată de sub tutela Episcopiei catolice, devine oraş liber. Noul statut îi deschide drumul spre o dezvoltarea deosebită, sub aspect edilitar, arhitectonic, economic şi cultural.
Alba Iulia a fost între 1541-1711 capitala Principatului Transilvaniei. Este perioada în care devine şi un important centru de cultură, în plină epocă de manifestare a umanismului renascentist. Centrul ei se va deplasa de la curtea episcopală la cea princiară.
„Măreţul colegiu“ Academic
Învăţământul superior era reprezentat de Colegiul Academic, înfiinţat în 1622, de către Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei. Prin aspectul clădirii, care azi nu mai există, şi prestigiul cadrelor didactice, „măreţul colegiu“ era în epocă cea mai importantă şcoală superioară. Lăcaşul de învăţătură, la care a predat timp de un an şi părintele poeziei germane moderne, Martin Opitz, şi-a păstrat rangul superior până în 1658. Este anul în care este incendiat în timpul atacurilor turco-tătare . Este abandonat de dascăli şi elevi care se refugiază la Aiud. Colegiul din Alba Iulia este considerat prima piatră de temelie a Universităţii din Cluj.
Tot în perioada în care Alba Iulia a fost capitala Transilvaniei, iau amploare construcţiile edilitare care vor înfrumuseţa mult oraşul. Vorbim de şcoli, biserici, fântâni, dar şi de Palatul princiar. Clădirea, care l-a găzduit la 1600 şi pe Mihai Viteazul, a supravieţuit până în zilele noastre. În folclorul local este cunoscută ca şi locul de la „coada calului” pentru că în faţa acesteia este amplasată statuia ecvestră a voievodului.
Cărţi religioase şi didactice scoase de sub teascurile tiparniţei din Alba Iulia
În capitala Transilvaniei cunoaşte un mare avânt activitatea tipografică, atât pentru a răspunde nevoilor învăţământului, ale oficiilor de cult, cât şi ale diferitelor ştiinţe umaniste. Despre existenţa unei tipografii slavone la Alba Iulia există dovezi din 1579. A fost anul în care s-a tipărit un „Tetraevanghel slavonesc” . Un an mai târziu, apare un nou „Evangheliar” în slavonă şi în limba română, o „Psaltire” şi un „Octoih mic”. Timp de 30 de ani se presupune că activitatea tipografiei de la Alba Iulia a fost întreruptă din ordinul lui Cristofor Bathori, principele Transilvaniei. După reînfiinţare, în 1638 a fost scoasă „Cazania de la Alba Iulia”. Fapt de mare importanţă, din motive politice şi prozelitism, se admite tipărirea în limbile materne ale locuitorilor, inclusiv în limba română.
Deşi aflaţi în starea de toleraţi, românii vor profita din plin de acest avantaj, tipărind cărţile necesare de cult, dar şi didactice. De sub teascurile tipopgrafiei Bălgradului(n.r. Alba Iulia) a fost scos, în 1648, „Noul Testament“, care împreună cu „Psaltirea” din anul 1651, au ridicat probleme extrem de importante pentru neamul românesc din Transilvania, privind unitatea românilor, precum şi în ceea ce priveşte întărirea limbii române literare. Meşteşugul tiparului la Alba Iulia în acea perioadă a luat o mare dezvoltare. Pe lângă cărţi bisericeşti, s-au editat şi diplome date de principii Ardealului. Vasilie Popp, în „Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi învecinatele ţări de la începutul lor până la vremile noastre“, scrisă în 1838, şi reeditată de cercetătorii Eva Mârza şi Iacob Mârza, se menţionează că „materialul tipografic al tipografiei din Alba Iulia a fost păstrat în vremea năvălirii turcilor şi tătarilor(n.r. 1656-1657), între bunurile mitropolitului Bălgradului, Sava Brancovici şi a fratelui său Gheorghe.
În 1699 s-au tipărit două cărţi deosebit de importante pentru nevoile românilor „Kiriacodromion”(n.r. reeditarea Cazaniei lui Varlaam cu unele completări) şi „Bucoavna”( primul abecedar care a stat la baza învăţământului românesc din Transilvania). „Aceste două cărţi şi-au atins scopul la timpul respectiv, deoarece au circulat intens în ţările române şi au contribuit direct la menţinerea unităţii spirituale a majorităţii românilor transilvăneni cu fraţii lor de dincolo de Carpaţi, precum şi la triumful graiului strămoşesc în scrierile româneşti transilvane”, apreciază Lucia Haţegan şi Doina Lupan de la Muzeul Naţional al Unirii.
Ultima carte scoasă de sub teascurile tiparniţei din Alba Iulia, în 1702, a fost „Pâinea pruncilor” şi reprezintă un catehism maghiar, tradus în româneşte de către Duma Ianoş din Bărăbanţ(n.r. cartier al oraşului Alba Iulia).
Depozitul de sare de la Partoş
În vremea în care Alba Iulia era capitala Transilvaniei, a fost reorganizat monopolul sării şi al minelor. Principalul depozit de sare, care se transporta pe râul Mureş, a devenit portul Mureşului (Partoş), de la Alba Iulia. Potrivit studiului „Rolul oraşului Alba Iulia în istoria plutăritului“, realizat de cercetătorii Viorica Suciu şi Gheorghe Anghel, plutaşii proveneau din jurul oraşului Alba Iulia, în principal din satele: Oarda de Jos, Oarda de Sus, Bărăbanţ, Miceşti, Drâmbar, Vinţu de Jos, Vurpăr, Blandiana, toate făcând parte din domeniul fiscal al Principatului. Erau vremurile în care plutele erau cele mai rapide mijloace de transport a încărcăturilor mari cu sare, lemn, grâne, iar râurile erau adevărate fluvii. Cu alte cuvinte navigarea pe apele curgătoare era adevăratul motor al economiei. La cârmă erau plutaşii, cei căliţi de ape învolburate, stânci îndărătnice, friguri şi vânturi ce stăpânesc apele în zori, dar şi căldura din lunile de vară. Li se spunea simplu: „mureşeni“. Numele lor s-a pierdut în negura vremurilor, imediat ce mărfurile au început să fie transportate pe calea ferată, or cu maşinile.
Activitatea economică a oraşului a fost stimulată şi prin baterea de monede la Monetăria locală. După venirea austriecilor în Transilvania, destinul economic al oraşului Alba Iulia a fost trasat timp de peste două secole de la Viena. Habsburgii au decis să schimbe rolul şi importanţa oraşului, care, în ciuda trecutului său bogat în evenimente istorice, nu a avut industrie până la Unirea din 1918.
Istoria Cetăţii din Alba Iulia, cunoscută de-a lungul veacurilor sub numele de Bălgrad, Fehervar, Karlsburg, Alba Carolina, poate fi reconstituită prin intermediul gravurilor, desenelor, cărţilor poştale ilustrate, alb-negru, dar şi color. Acestea ne permit să vedem cum a arătat de-a lungul secolelor Cetatea din Alba Iulia, înainte şi după venirea austriecilor. Cea mai veche gravură în care este reprezentată Cetatea este considerată de specialişti cea de la 1684 şi ne-a fost lăsată de un anonim.(Articol scris de NICU NEAG )
Artă populară veritabilă într-un cătun din Apuseni: ţăranul sihastru care împleteşte bucăţi de lemn
Se încarcă comentariile...
