FOTO VIDEO Proteste la Alba Iulia şi Cîmpeni faţă de exploatarea abuzivă a pădurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă la Alba Iulia şi Cîmpeni, faţă de tăierile ilegale şi de exploatarea abuzivă a pădurilor. Protestatarii din Alba Iulia au participat la un marş pe străzile din cel mai mare cartier la oraşului.

Protestatarii s-au strâns în faţa Cinema „Dacia”, pe Bulevardul Revoluţiei, pentru a atrage atenţia comunităţii asupra acestui aspect şi implicaţiile asupra mediului înconjurător. La manifestare au participat în majoritatea locuitori din Sebeş, care au promovat şi mesaje anti-formaldehidă şi anti-Kronospan.

Aceştia au purtat pancarte cu mesaje ca “Copacii au suflet, voi l-aţi vândut”, “Opriţi defrişările abuzive”, ”Nu corporaţia face legislaţia” sau chiar “Kronospan, nu uita, vine revoluţia”. Manifestanţii au continuat mitingul din cartierul Cetate cu un marş pe Bulevardul Transilvaniei în timpul căruia au scanda în principal ”Uniţi salvăm toată România”. Protestul a fost organizat de „activişti de mediu voluntari”, după cum au declarat o parte dintre cei prezenţi.  

image

În timpul protestului, manifestanţii au oprit un camion încărcat cu lemne care trecea pe Bulevardul 1 Decembrie

image

şi l-au întors din drum. La această manifestare au participat persoane din Alba Iulia şi Sebeş, fiind organizată de „activişti de mediu voluntari”, după cum au declarat o parte dintre cei prezenţi.

Câteva zeci de localnici din Apuseni s-au mobilizat sâmbătă şi la Cîmpeni în faţa statuii lui Avram Iancu.

„Din anul 2011 România nu mai are o Strategie Naţionala Forestieră. Fără o strategie asumată, înseamnă că mergem «la întâmplare», în funcţie de interese şi orgolii de moment. Suprafaţa împădurită a României este sub media europeană (27 % faţă de 32%) şi departe de optimul evaluat în studiile privind schimbările climatice/deşertificarea (40%)”, a spus Claudiu Stefani din Abrud, cadru universitar la Alba Iulia.

Manifestarea de la Cîmpeni a avut loc în cursul dimineţii, iar la final o parte din participanţi au plecat spre Cluj-Napoca pentru a fi prezenţi la evenimentul organizat d ela ora 16.00. La Alba Iulia, o tânără a purtat o pancartă pe care a scris o poezie (foto sus) adecvată momentului.

Astfel de manifestări sunt organizate în mai multe oraşe din România

Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: cetăţi, castele, peşteri şi chei care îţi taie răsuflarea

FOTO Imagini feerice cu Cetatea Alba Iulia noaptea. Cum arată de la înălţime cea mai mare construcţie bastionară din România

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite