FOTO VIDEO Familii de romi evacuate forţat dintr-un bloc din Alba Iulia: „Suntem oameni, nu animale. Şi la un câine îi găseşti adăpost“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 150 de persoane, majoritatea de etnie romă, au fost evacuate marţi dimineaţă la Alba Iulia dintr-un bloc în care locuiau fără forme legale. Primăria Alba Iulia a demarat operaţiunea de evacuare în perspectiva demolării construcţiei şi construirii în zonă a unei parcări.

Operaţiunea a fost realizată cu ajutorul Poliţiei Locale şi a Jandarmeriei. La faţa locului au fost prezenţi şi pompieri precum şi un echipaj medical cu o ambulanţă. 

Saci de haine în faţa blocului, bucăţi de mobilă şi copii care plâng pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Aceasta a fost situaţia la prima oră a dimineţii în blocul G2/Turturica unde a început evacuarea locatarilor. Oamenii nu renunţă aşa uşor şi au spus că nu au unde să meargă mai ales că au copii mici. 

Familiile au fost scoase pe rând de câtre jandarmii şi poliţiştii locali care au ajuns în cartier la primele ore ale zilei. Evacuarea blocului a început de la ora 8.00.

În general, operaţiunea a decurs fără probleme, oamenii alegând să îşi scoată singuri lucrurile din camere. Au existat situaţii în care locatarii nu au fost găsiţi acasă, iar uşile au fost sigilate de poliţia locală. Aceştia vor fi lăsaţi în zilele următoare să îşi ia bunurile. Au fost scoase din bloc aproximativ 150 de persoane. Un număr de 67 de garsionere dintr-un total de 105, pentru care există decizii definitive în instanţă pentru evacuare, au trebuit eliberate marţi, 10 octombrie. O parte dintre locatari au spart pereţii şi au luat cu ei uşile şi geamurile pe care le-au cumpărat din banii proprii.

   

evacuare bloc alba iulia

”Stau aici de 20 de ani. Aici m-am născut. Nu am unde să merg şi cred că o să rămân în faţa blocului”, a spus unul dintre cei evacuaţi. Un altul a completat că ar fi plecat singur dacă primăria le-ar fi dat câteva zile să îşi ia lucrurile. Nicolae Bumbu, consilier local şi reprezentant al comunităţii romilor din Alba Iulia a spus că a încercat să convingă conducerea primăriei să amâne evacuarea până la primăvară. ”Am făcut tot ce am putut. Din păcate nu am reuşit mai mult. I-au scos afară fără să le ofere nicio alternativă. Nu ştiu unde vor merge cu copiii cei mici”, a spus Bumbu. 

”Şi la câine le găseşti adăpost. Nici câinii nu se scot afară cum ne scot pe noi. Am o pensie de 200 de lei, unde să mergi în chirie. Ne scot afară pe atâţia acuma iarnă?. De ce nu venit primarul la faţa locului. De ce o trimis poliţia?”, a spus o femeie evacuată din bloc. ”Am cinci copii minori şi 3 nepoţi. Nu îmi las copiii de lângă mine. Am o singură rugămine: un acoperiş pentru copii. Merg jos la barăcile unde au stat pe afară. Nu am cerut nimic pe faţa pământului, ci doar un acoperiş pentru copii”, a spus o altă femeie.

La faţa locului a fost prezent şi un reprezentant regional al Agenţiei Naţionale pentru Romi. ”Nimeni nu ştia că azi este ziua evacuării. Soluţiile oferite de autorităţi sunt adăpostul social de la Gară sau instituţionalizarea temporară pentru copiii care nu pot fi duşi în altă parte. De asemenea, s-a oferit pentru mamele cu copii soluţia centrelor de plasament. Din păcate înainte se face evacuarea şi apoi se vine cu soluţii”, a spus reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Romi. Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a declarat că administraţia locală a decis să evacueze blocul G 2 denumit „Turturica” şi a deschis acţiuni în instanţă împotriva locatarilor din 72 de locuinţe sociale. Pleşa a spus că în 71 de cazuri magistraţii au dat câştig de cauză administraţiei locale şi au emis sentinţe de evacuare, iar într-un caz procesul este în faza de apel.

„În urma acestor sentinţe definitive şi executorii s-a decis evacuarea familiilor care locuiesc ilegal de peste 9 ani de zile. Nu au forme legale, nu plătesc chirie şi consumă fără să plătească apă şi electricitate. Facturile sunt plătite de către municipalitatea şi sunt de aproximativ 15.000 de lei lunar. Din cele 71 de cazuri patru s-au rezolvat pe cale amiabilă, iar pentru alte 67 de apartamente s-a început evacuarea”, a spus Gabriel Pleşa. În bloc sunt şi 33 de proprietari de garsoniere, iar în cazul acestora administraţia locală va începe un proces de negociere pentru despăgubirea ulterioară.

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite