FOTO VIDEO Cum arată nodul rutier de la Sebeş, care va lega două autostrăzi şi un drum naţional. CNAIR promite că va fi finalizat în 2019

FOTO VIDEO Cum arată nodul rutier de la Sebeş, care va lega două autostrăzi şi un drum naţional. CNAIR promite că va fi finalizat în 2019

Imagine aeriană a nodului rutier de la Sebeş - Lancrăm

Construcţia lotului de autostradă dintre Sebeş şi Alba Iulia este aşteptată cu nerăbdare de şoferii care traversează zilnic drumul dintre cele două localităţi. La orele de vârf, distanţa de 15 km este parcursă în aproximativ o oră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Asociaţia Pro Infrastructură au publicat noi imagini filmate cu drona pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda, în zona nodului rutier de la Sebeş – Lancrăm, unde sunt în construcţie şase bretele. Patru dintre acestea vor asigura legătura dintre autostrăzile A10 şi A1, iar celelalte două bretele vor face joncţiunea cu DN1.
 
La sfârşitul lunii mai, stadiul lucrărilor pe lotul I (constructor Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL, cu termen actualizat de finalizare decembrie 2019) a ajuns la aproape 70%. În pofida vremii, lucrările au înaintat, iar constructorul ar putea recupera diferenţa rămasă, până la sfârşitul anului. Cu toate acestea, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură susţin că nodul nu va fi gata la finalul anului 2019, „în ciuda promisiunilor fanteziste ale autorităţilor”.
 

Potrivit celei mai recente situaţii din teren publicate de CNAIR, pe lotul 1 lucrările au ajuns la stadiul de 69,8% (la finalul lunii mai). Comparativ, în aprilie, execuţia lucrărilor era la 67,10%, în martie de 63,09% iar în luna februarie de 61,35%. Pe lotul 2, lucrările avansează foarte greu, ajungând abia la 50%, în luna mai. Nodul rutier de la Lancrăm va face legătura cu Autostrada A1 Sibiu-Deva, dar şi cu DN 1, între Sebeş şi Lancrăm.
 

Şi Asociaţia Pro Infrastructură, care monitorizează marile şantiere de pe autostrăzi, a publicat recent imagini de la mare înălţime cu nodul rutier Sebeş. “Am explicat de nenumărate ori de ce tronsonul de 17 km de la Sebeş la Alba Iulia Nord nu va fi gata în 2019, în ciuda promisiunilor fanteziste ale autorităţilor făcute la început de an.
 

Insistăm de mai bine de jumătate de an ca antreprenorul general (Impresa Pizzarotti) şi oficialii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să găsească soluţiile tehnice şi birocratice necesare deschiderii parţiale a circulaţiei în 2019 pe aproximativ 8 km între Lancrăm şi Alba Iulia Sud, pe bretelele scurte din nodul Sebeş, scutind şoferii de traficul infernal dintre cele două oraşe. Din păcate, şi această cerinţă a fost ignorată de CNAIR şi constructor. Aşa că trebuie să mai aşteptăm, bară la bară, până vine 2020 şi mai discutăm apoi”, au scris reprezentanţii Asociaţiei, pe Facebook.
 

Autostrada Sebeş-Turda – stadiul lucrărilor pe loturile 1 şi 2 (sursa CNAIR)
Lotul 1 (Sebeş – Sântimbru) – stadiu fizic lucrări 69,8% final luna mai (67,10% aprilie, 63,09% martie, 61,35% februarie)
Lungime: 17 km
Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL,
Preţ: 541.739.137,21 lei fără TVA (460.478.266,63 lei – Fondul de Coeziune 85% şi 81.260.870,58 lei – Guvernul României 15%).
Data de începere lucrări potrivit contract: 2.12.2014, cu 4 luni realizare proiect tehnic şi 18 luni execuţie lucrări. Termenul de finalizare din proiect: octombrie 2016
Contract supervizare: inginer Egis Romania SA (5.156.196 lei fără TVA).
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor după expirarea termenului stabilit în contract: decembrie 2019
 
Proiectul prevede două noduri rutiere în zona oraşului Alba Iulia, la sud – km 8 şi la nord – km 16, poduri de traversare a râului Mureş şi a râului Ampoi, supratraversări de drum judeţean şi cale ferată. Mai este şi nodul rutier în zona Lancrăm, care va asigura legătura cu Autostrada Orăştie – Sibiu.
Observaţii CNAIR: Necesitatea îndepărtării deşeurilor identificate pe amplasamentul unei bretele a Nodului Rutier Alba Iulia SUD
 
Lotul 2  (km 17+000 – km 41+250, de la Sântimbru la Aiud-Rădeşti) – stadiu fizic lucrări 50,35% final luna mai (49,5% aprilie, 49,05% martie, 49,01% februarie)
Lungime: 24,25 km
Constructor: Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L. (în insolvenţă) 
Preţ: 549.332.493,62 lei fără TVA, din care 466.932.619,58 – lei Fonduri Coeziune 85% şi 82.399.874,04 lei Guvernul României 15%.
Data începere lucrări din contract 2.12 2014, perioada execuţie iniţială: 4 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic, pana la data de 2.04.2015, 18 luni pentru execuţie, până la 2.10.2016. Perioada de garanţie: 48 luni. (termen depăşit din octombrie 2016).
Termen de finalizare actualizat: decembrie 2019
Contract supervizare inginer Asocierea SC KAPPA – Arhchitects & Engineers SRL – SALFO & Associates SA (5.719.331,21 lei fără TVA).
 
Observaţii CNAIR: Eliberarea amplasamentului în zona km 40+000 prin procedură de executare silită. Slaba monitorizare a antreprenorului.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: