FOTO Primăria Ocna Mureş a cumpărat stadionul construit de baronul Solvay, prima arenă cu nocturnă din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Ocna Mureş a cumpărat stadionul „Soda“, prima arenă fotbalistică din ţară dotată cu instalaţie de nocturnă în 1936. Achiziţia a avut loc în cadru procedurii de faliment a fostei uzine UPSOM.

Stadionul a fost adjudecat, în 20 februarie 2014, la un preţ de 35.000 euro plus TVA în favoarea oraşului Ocna Mureş în urma unei licitaţii organizate la Cluj Napoca de  administratorul judiciar a fostei platformei UPSOM, Casa de Insolvenţă Trasilvania. Primăria a transmis administratorului judiciar al S.C. GHCL UPSOM România S.A. încă de acum câteva luni o ofertă de cumpărare a stadionului ”Soda”. 

Casa de Insolvenţă Transilvania a organizat mai multe licitaţii prin care s-au vândut bunuri aparţinând platformei industriale din Ocna Mureş. Stadionul a fost scos la licitaţie încă din 2012 la un preţ de peste 100.000 de euro însă nimeni nu s-a arătat interesat să achiziţioneze vechea arenă la o aşa valoare. ”Am făcut această ofertă încă de acum un an şi jumătate. Până la urmă am reuşit şi consider că am realizat o reparaţie morală pentru locuitorii oraşului Ocna Mureş. Consider că este corect ca acest stadion să revină oraşului pentru că cetăţenii din Ocna Mureş au contribuit la construirea şi întreţinerea lui.”, ne-a declarat primarul Silviu Vinţeler pentru ocnamuresonline.ro.

Loc de antrenament pentru echipa naţională 

Stadionul din Ocna Mureş are o suprafaţă de 45.000 metri pătraţi, cu  tribună, case de bilete, platforma betonată şi alte clădiri fiind construit în anul 1936 de către baronul Solvay, proprietarul uzinei din acea vreme. Arena încă mai are stâlpii şi reflectoarele originale ale nocturnei care a funcţionat pentru prima dată în 30 august 1936 la meciul inaugural dintre echipa locală „Solvay” şi formaţia braşoveană „I.A.R“, pierdut de gazde cu 2-4. 

Fotbaliştii din Ocna Mureş au trecut rapid peste primul eşec. În perioada dintre cele două războaie mondiale, 

image

Foto

image

stadionul ridicat de baronul Solvay a fost locul în care se antrena chiar lotul echipei naţionale de fotbal a României. Un lucru ce merită evidenţiat este cel legat e faptul că patru dintre jucătorii naţionalei jucau sub culorile clubului din Ocna Mureş. „Au fost aici echipe cu bani mulţi, precum U. Cluj, CFR Cluj,  care veneau expres aici pentru a juca amicale. De la perioada aia încolo a venit un declin, patronii s-au schimbat, fabrica a ajuns rău, iar totul a rămas paragină“, spune Ioan Bunea, administratorul stadionului.

Nocturna, „în beznă“ de 12 ani

Acum, doar stâlpii şi reflectoarele originale ale nocturnei mai amintesc de gloria de altădată a stadionului pe care, de două ori pe an, era prezent chiar baronul Solvay. De peste 10 ani, nimeni nu a mai aprins nocturna pe arena din oraşul sării. „E o nocturnă foarte veche, făcută acum aproape 100 de ani, acum starea ei  de funcţionare nu mai ştie nimeni exact care e, de cel puţin vreo 12 ani eu nu am mai văzut-o aprinsă. Şi tribuna arată cum o vedeţi, dar ce să facem, mai repărăm noi, dar cam degeaba“, mai adaugă Bunea.

După anul 1989, urmaşii baronului Solvay au vrut să reintre în posesia combinatului de la Ocna Mureş, care a fost confiscat în 1948 de comunişti. Autoritatile au refuzat însă. „Stadionul Solvay, care a fost primul stadion din ţară iluminat pentru nocturnă din 1936, se află într-o situaţie nu foarte plăcută. Sperăm ca la intrarea în insolvenţă a combinatului să putem fi proprietarii acestui stadion, datorită impozitului şi penalităţilor pe care combinatul trebuie să-l plătească localităţii. Au fost făcute unele mici reparaţii şi întreţinere, dar lucrări majore nu pot fi făcute doar în momentul în care baza ne va aparţine“, argumentează primarul. Uzina UPSOM a intrat în faliment în decembrie 2012 cu datorii ce depăşesc 25 milioane de euro.

FOTO Aventură la peste 200 de metri înălţime. Doi tineri au escaladat turnul fostei uzine din Zlatna

VIDEO Alba Iulia is also Happy. Oameni de toate vârstele dansează pe melodia lui Pharrell Williams

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite