FOTO Mocăniţa Apusenilor a plecat din nou la drum după 20 de ani. Traseu turistic de 10 kilometri pe Valea Arieşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mocăniţa Apusenilor şi-a reluat cursele turistice pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee de pe Valea Areieşului.

Începând cu 9 august, trenuleţul circulă după un program bine stabilit, între localităţile Lunca Arieşului şi Sălciua pe o distanţă de 10 kilometri. Cursele sunt dus-întors, ceea ce însemană că turiştii vor parcurge cu trenuleţul 20 de kilometri. Planul celor care au pus în funcţiune mocăniţa este ca traseul să ajungă până la Baia de Arieş. Plecările au loc zilnic, din halta Lunca Arieşului, la orele 10.00, 13.00 şi 16.00. După 9 septembrie, când va începe şcoala, cursele turistice se vor realiza în weekend sau la cererea turiştilor.

Preţul unui bilet pentru adulţi este de 28 de lei, iar pentru copii - 18 lei. Copiii cu vârsta de până al 6 ani beneficiază de gratuitate. Traseul cuprinde şi celebrul tunel dintre Lunca Arieşului şi Poşaga. Se circulă cu un trenuleţ diesel cu două vagoane care au o capacitate de 64 de locuri. Rezervări se pot face la tel. 0757 643223. Locomotiva care tractează cele două vagoane este una de mici dimensiuni, produsă în Germania, în anul 1964.

Imagine indisponibilă

Calea ferată îngustă traversa o parte din Munţii Apuseni pe Valea Arieşului, în lungime de 94 de kilometri, între oraşele Turda şi Abrud. Timp de 86 de ani a reprezentat principala cale de transport marfă şi călători pentru locuitorii zonei. A fost desfiinţată în anul 1998 din motive de rentabilitate economică, punând punct unui simbol al Ţării Moţilor. Mocăniţa s-a dat în funcţiune oficial la data de 20 iunie 1912 şi a fost scoasă din uz în anul 1998. Linia îngustă avea 27 de staţii, din care 4 gări. 

Imagine indisponibilă

Până în anii 70, trenul era acţionat cu locomotive pe aburi. Evoluţia tehnologică a adus şi pentru moţi, trenuri moderne, echivalentul la scară mai mică a celor care circulau pe liniile normale. Acestea au fost ultimele trenuri care au circulat pe Valea Arieşului. În ultimii ani de funcţionare, pe această rută circulau zilnic (dus-întors) trei trenuri cu două clase. Trenul parcurgea cei 94 de kilometri în circa 6 ore şi 30 minute, oprind în toate staţiile.

Imagine indisponibilă

Vechea Mocăniţă a Apusenilor a circulat până în 1998

Mocăniţa oprea însă şi între staţii, când pasagerii ocazionali făceau semne cu mâna. Trenul a devenit nerentabil pe fondul dezvoltăii transportului auto, dar şi a scăderii activităţii agenţilor economici din Apuseni: exploatările miniere de la Baia de Arieş, Roşia Montană şi Abrud şi fabrica de prelucrare a lemnului din Cîmpeni. Calea ferată îngustă a fost declarată monument istoric, situaţie care a salvat ceva din trecutul mocăniţei, dar nu a readus-o pe şine decât sporadic şi pe o distanţă scurtă între Abrud şi Câmpeni, iar acum între Lunca Arieşului şi Sălciua.

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite